MApN: Alertă aeriană în județul Tulcea și aeronave ridicate de la sol, după atacuri masive cu drone asupra porturilor ucrainene
Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național.
Publicat de Adina Sîrbu, 2 noiembrie 2026, 08:06
În noaptea de 1 spre 2 noiembrie, porturile ucrainene de la Dunăre au fost ținta unor atacuri masive cu drone, a transmis Ministerul Apărării Naționale.
Au fost ridicate de la sol aeronave F 16 din serviciul de luptă Poliție Aeriană de la Fetești și Câmpia Turzii, precum și un elicopter IAR 330 Puma SOCAT.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, iar la ora 04.11 a fost transmis un mesaj RO-Alert.
Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național, iar alerta aeriană a încetat la ora 5.26, potrivit unui comunicat al MApN.
Vezi și:
TULCEA: Alertă aeriană de posibilă incursiune de drone primită de populația județului