UPDATE – Proiect social: Ore nedormite pentru bănci potrivite

Publicat de Florentina Stan, 17 februarie 2018, 09:15 / actualizat: 19 februarie 2018, 14:11

Din școlile românești lipsesc multe. O știu dascălii, o știu părinții și elevii. O știu chiar și autoritățile. Iar motivul îl știm toți: nu sunt suficiente fonduri. Aceasta fiind problema…care este soluția?

O mamă din Constanța a găsit-o: un proiect social. Face semne de carte și le oferă, contra unei donații. Totul pentru a completa banii necesari cumpărării de scaune, pentru cei 28 de elevi ai clasei sale, în condițiile în care o parte din ei, sunt din centre de plasament. Se întâmplă la o şcoală „de cartier”, cum s-ar spune, fără intenţia de arunca vreun sens peiorativ asupra instituţiei de învăţământ respective.

• UPDATE – 19 februarie 2018

Liliana Sumănaru, inițiatoarea proiectului, a vorbit, prin telefon, ascultătorilor Radio Constanța despre cel mai nou proiect de suflet al său. Interviul integral, acordat Adelinei Tocitu, îl puteți asculta aici:

Întâmplător, mama despre care vorbim, este şi învăţătoarea acestor elevi, care abia au pornit pe lungul drum la acumulării de cunoştinţe necesare reuşitei în viaţă, conform zicalei „ai carte, ai parte”. Zicală pe care realitatea se străduieşte din răsputeri să o desfiinţeze, aducându-ne zilnic în faţa ochilor, oameni a căror situaţie financiară este invers proporţională cu nivelul de educaţie. Cu toate acestea, unii nu renunţă să dea valoare educaţiei. Şi bine fac. Este şi cazul ei. Încearcă să-i ajute pe micii elevi, să-şi menţină coloana vertebrală dreaptă (şi la propriu şi la figurat), în vremuri în care, tot mai puţin oameni mai au puterea să stea drepţi.

„Altfel nu am cum să ajut. Din 28 câţi sunt în clasă, 6 sunt de la centrul de plasament şi 3 cu bursă socială. Şcoala a avut câteva investiţii dar nu suficiente pentru toate clasele. Ar trebui să mai aştept un an pentru bănci, când ei sunt în creştere, şi poziţia în bancă nu este una corectă… Aşa că am tot citit articole cum pot să fac asta, ca să fie cât mai aproape de legalitate. Ca învăţătoare nu pot să strâng bani, nici elevii nu îi pot implica, aşa că m-am apucat de una singură. Prietenii mi-ar spune că nu mi se ridică statuie. Aşa-i, dar poate lor le va ridica cineva vreodată. Iar misiunea mea este să îi sprijin şi să îi îndrum atât cât pot. Câteodată, însă, este peste puterile mele să le asigur tot ceea ce au ei nevoie. Ştie toată lumea cum stă treaba cu fondurile, sponsorizările, asociaţiile de părinţi şi dotările şcolilor, de aceea am hotărât să mă implic în calitate de mamă, de om, nicidecum de învăţătoare a lor. Vin în sprijinul părinţilor care au făcut un efort pentru a le schimba băncile şi scaunele cu unele adecvate vârstei lor. Îi văd cum se chinuie să stea pe scaune, cum trebuie să le corectez de fiecare dată (inutil, însă) postura în bancă” – spune iniţiatoarea proiectului social.

Aşadar, punem în paranteză calitatea de învăţătoare, când vorbim de această iniţiativă, pentru că legea care ne cere să fim drepţi este uneori, puţin strâmbă. Şi atunci când ea, legea, nu ne prea ajută, nu ne lasă nici să ne ajutăm singuri. A se vedea exemplul oamenilor amendaţi pentru că au reparat singuri drumul din comuna în care locuiesc. Situaţia se repetă şi în şcoli. E nevoie de bănci, de materiale, de reparaţii şi de multe altele dar…”nu sunt bani”. Este ilegal să ceri bani părinţilor pentru că teoretic, învăţământul obligatoriu de 11 clase, este gratuit. Dar … „gratuit pentru elevi, nu şi pentru părinţi”, după cum ne lămurea unul dintre foştii miniştri ai Educaţiei.

Gura ministrului adevăr grăieşte, am putea spune, parafrazând un proverb celebru. Şi ce te faci când nici părinţii nu au posibilitatea să ajute? Te resemnezi, te dai bătut sau cauţi soluţii. Şi uneori, le găseşti. Un exemplu este cazul de faţă. O mamă din Constanţa strânge fonduri pentru elevii ei. Face semne de carte din lemn. Le oferă contra unei donaţii, pentru a cumpăra scaune adecvate. Pentru ca elevii să poată sta corect în bănci. Pentru ca elevii să poată sta drept. Pentru a putea privi drept în faţă, spre viitor. Preferabil, spre un viitor mai bun în care elevii au carte şi au şi parte.