Ascultă Radio România Constanța Live

Regizorul Alexander Hausvater: Pe mine marea nu mă duce cu gândul la un sezon turistic, ci la nevoia intrinsecă de a fi mai bun

Regizorul Alexander Hausvater: Pe mine marea nu mă duce cu gândul la un sezon turistic, ci la nevoia intrinsecă de a fi mai bun

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 7 noiembrie 2017, 09:41

Regizorul Alexander Hausvater, artistul născut la București, crescut în Israel, școlit în stil irlandez și consacrat în arta regizorală pe pământul Canadei, lucrează în aceste zile cu actorii de la Teatrul de Stat Constanța pentru un spectacol în premieră: „Ovidius in Love“. Alexander Hauvater este omul care caută neconvenționalul, îl găsește și îl promovează ori de câte ori are ocazia, indiferent dacă un text este clasic sau nu, se revoltă prin puterea cuvântului și ne demonstrează că teatrul poate rupe bariere, aparent de netrecut.

Alexander Hausvater, considerat în prezent un fenomen al lumii teatrului, s-a născut la Bucureşti, a copilărit în Israel, a lucrat ca regizor de teatru în Irlanda şi în Canada, însă marele succes l-a cunoscut tot în România. Spectacolele pe care le-a semnat după Revoluția din 1989 „…au pus cătuşe florilor“ după Fernando Arrabal, şi „La ţigănci“ de Mircea Eliade, în 1993, i-au confirmat talentul. Aflat la Teatrul de Stat din Constanța pentru a pregăti în premieră piesa „Ovidius in Love“, după romanul lui Marin Mincu, Alexander Hausvater a declarat că marea nu înseamnă doar un sezon turistic, ci pur și simplu nevoia de a fi mai profund și mai înțelegător. Iar portretul poetului Ovidius e cu atât mai accentuat în acest peisaj marin.

„«Ovidius in Love» e jurnalul unui om îndrăgostit, e o fantezie muzicală, e un eveniment al imaginației în care acest poet devine produsul imaginației mele și a lui Marin Mincu și, încet încet, de la un roman se transformă într-un local în Tomis și încet, încet devine ce eu consider să fie Ovidius, Poetul național al României. Marea e un element primordial în viața mea, copil fiind am crescut într-un loc numit Bat-Yam din Israel, care era pe malul mării, Bat-Yam însemna «fiică a mării». Pentru mine marea nu înseamnă un sezon turisic, ci însemnă o nevoie intrinsecă de a fi uman, de a fi mai bun, mai profund, mai înțelegător, mai iubitor“, afirmă regizorul Alexander Hausvater.

Regizorul canadian de origine română Alexander Hausvater are un mare respect pentru radio. Când era mic asculta teatru radiofonic, iar, în mintea sa de copil recrea într-o manieră ingenioasă decorurile, mișcările actorilor sau costumele lor. De atunci a conștientizat că iubește teatrul, iar această dragoste pătimașă îl va urmări toată viață.

„Și eu am lucrat la radio în Canada, eram șeful emisiunilor dramatice, Radioul e partea teatrului extraordinară. Copil în România ascultam ceea ce se numea atunci radio la microfon în care erau piese extraordinare, dar eu participam pentru că prin imaginația mea vedeam costumele sau decorurile sau mișcarea actorilor, așa că radioul, teatrul la microfon te făcea artist, nu te făcea spectator“, este de părere regizorul.

De multe ori, spune Alexander Hausvater, teatrul este oglinda societății. Ne uităm pe stradă, vedem oameni triști sau veseli, îngândurați sau visători și știm în ce măsură actorii și-au făcut datoria pe scenă.

„Teatrul în România a eșuat într-un mod detestabil, deoarece teatrul nu a reușit să amelioreze societatea, să facă oamenii mai buni, mai înțelegători. Cum poate teatrul să fie frumos?! Teatrul e urât ca Totul! Dacă, totuși, un singur om vede acest spectacol, și acest spectacol îi intra sub epidermă… el va schimba ceva, va ameliora ceva“, consideră Alexander Hausvater.

Vineri, imediat după știrile orei 18:00 vă învităm să ascultați integral interviul cu Alexander Hausvater în cadrul emisiunii Stil de Viață.

Un material realizat de Silvia PASCALE

Ziua Armatei României, sărbătorită la Constanța
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 12:28

Ziua Armatei României, sărbătorită la Constanța

Ziua Armatei României a fost marcată și la Constanța, printr-o ceremonie religioasă și prin depuneri de coroane de flori la Monumentul...

Ziua Armatei României, sărbătorită la Constanța
Mesajul premierului Luca Niculescu de Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 11:53

Mesajul premierului Luca Niculescu de Ziua Armatei României

Premierul Luca Niculescu a declarat, la ceremonia din Parcul Carol organizată de Ziua Armatei Române, că trăim într-o lume în care pacea nu mai...

Mesajul premierului Luca Niculescu de Ziua Armatei României
Ministrul Apărării: „De ziua Armatei, gândul nostru se îndreaptă către militarii de ieri şi de astăzi, uniţi prin datoria faţă de ţară”
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 11:34

Ministrul Apărării: „De ziua Armatei, gândul nostru se îndreaptă către militarii de ieri şi de astăzi, uniţi prin datoria faţă de ţară”

Noul ministru al Apărării, Ştefan Radu Oprea, a transmis, duminică, un mesaj Ziua Armatei României. „De ziua Armatei României, gândul nostru...

Ministrul Apărării: „De ziua Armatei, gândul nostru se îndreaptă către militarii de ieri şi de astăzi, uniţi prin datoria faţă de ţară”
Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 11:17

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Armatei României

Preşedintele României, Nicuşor Dan, s-a aflat duminică, de Ziua Armatei, în mijlocul militarilor de la Baza 86 Aeriană „Locotenent Gheorghe...

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 10:13

Avion francez de patrulare maritimă, ce operează în cadrul NATO, mobilizat pentru a contribui la securitatea din Marea Neagră

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operaţiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat...

Avion francez de patrulare maritimă, ce operează în cadrul NATO, mobilizat pentru a contribui la securitatea din Marea Neagră
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 09:44

Dobrogea, sub COD GALBEN de ceață densă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, mai multe avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în mai multe...

Dobrogea, sub COD GALBEN de ceață densă
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 08:53

Marinarii militari sărbătoresc Ziua Armatei României

Cu prilejul Zilei Armatei României, duminică, 25 octombrie, Forțele Navale Române vor participa, în garnizoanele București, Constanța,...

Marinarii militari sărbătoresc Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 08:53

Ziua Armatei, marcată prin ceremonii militare și religioase la București și în întreaga țară

Ziua Armatei României este sărbătorită, duminică, prin ceremonii militare și religioase, depuneri de coroane de flori, expoziții, concerte și...

Ziua Armatei, marcată prin ceremonii militare și religioase la București și în întreaga țară