Ascultă Radio România Constanța Live

Poliţist constănţean, trimis în judecată de procurorii DNA

Poliţist constănţean, trimis în judecată de procurorii DNA

Publicat de Bogdan Comșa, 10 noiembrie 2014, 16:06

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Marius Laurenţiu Iordache, la data faptelor subcomisar în cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa – Biroul de Investigare a Fraudelor, pentru efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii de bani şi bunuri necuvenite.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis , în perioada 17 septembrie 2012-octombrie 2014, Marius Iordache, încălcând regimul incompatibilităţilor stabilit prin Legea privind statutul poliţistului, a administrat, în fapt, firma la care asociat unic şi administrator este soţia sa.

Potrivit legii, poliţistului îi este interzis să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale, cu excepţia calităţii de acţionar.

Procurorii au constatat că Iordache a condus, în realitate, firma, şi a realizat acte de administrare generală. Astfel, acesta a coordonat activitatea angajaţilor firmei, a avansat sume de bani către şoferii firmei, pentru efectuarea curselor de transport de mărfuri, a angajat, concediat şi detaşat salariaţi, a eliberat documente la solicitarea angajaţilor firmei, a negociat şi încheiat asigurări, a realizat inspecţii tehnice periodice la autocamioanele exploatate de firma respectivă, a plătit salarii pentru angajaţi, a negociat şi încheiat contracte de arendă, precum şi pentru exploatarea terenurilor astfel arendate, a efectuat plăţi efective pentru realizarea tuturor actelor de comerţ descrise anterior.

DNA precizează că, urmare a acestor acţiuni, în perioada 2012-2013, firma a obţinut venituri necuvenite, constând într-un profit net de peste 61.000 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile dispuse în cauză.

CONSTANȚA: S-a încheiat reabilitarea și dotarea Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida”
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 10:04

CONSTANȚA: S-a încheiat reabilitarea și dotarea Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida”

Încă un liceu din Constanța a fost reabilitat, modernizat și dotat la standarde moderne, prin fonduri europene din PNRR și cofinanțare de la...

CONSTANȚA: S-a încheiat reabilitarea și dotarea Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida”
AUDIO | Investiții strategice în infrastructura feroviară din Portul Constanța și electrificarea liniei Constanța-Mangalia
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 09:18

AUDIO | Investiții strategice în infrastructura feroviară din Portul Constanța și electrificarea liniei Constanța-Mangalia

Județul Constanța este vizat de ample lucrări de modernizare a infrastructurii feroviare, absolut necesare pentru o dezvoltare economică...

AUDIO | Investiții strategice în infrastructura feroviară din Portul Constanța și electrificarea liniei Constanța-Mangalia
Atenție! Trageri reale cu muniție de luptă, miercuri și joi, în Poligonul Capu Midia
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 08:38

Atenție! Trageri reale cu muniție de luptă, miercuri și joi, în Poligonul Capu Midia

MApN anunță că, în perioada 26-27 august 2026, în Poligonul Școlii de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia vor avea loc...

Atenție! Trageri reale cu muniție de luptă, miercuri și joi, în Poligonul Capu Midia
AUDIO | Directorii aeroporturilor civile, reuniți pe litoral pentru strategii de dezvoltare
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 08:34

AUDIO | Directorii aeroporturilor civile, reuniți pe litoral pentru strategii de dezvoltare

Directorii celor 17 aeroporturi civile din România, în frunte cu Bogdan Mîndrescu, președintele Asociației Aeroporturilor din România, s-au...

AUDIO | Directorii aeroporturilor civile, reuniți pe litoral pentru strategii de dezvoltare
Actualitate miercuri, 26 august 2026, 07:50

CONSTANȚA: Structură de închiriere camere, aparținând SC Phoenix Închirieri Imobiliare SRL, închisă de comisarii CJPC

Comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au desfășurat o acțiune de control la operatorul...

CONSTANȚA: Structură de închiriere camere, aparținând SC Phoenix Închirieri Imobiliare SRL, închisă de comisarii CJPC
Actualitate marți, 25 august 2026, 21:09

O nouă misiune de evacuare medicală cu elicopterul Black Hawk din zona Neptun Deep

Astăzi a avut loc cea de-a treia misiune de evacuare medicală aeriană, cu elicopterul Black Hawk, de pe o navă care operează în zona Neptun...

O nouă misiune de evacuare medicală cu elicopterul Black Hawk din zona Neptun Deep
Actualitate marți, 25 august 2026, 20:55

Sisteme anti-dronă vor fi instalate pe aeroporturi, după modelul Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu

Aeroporturile din România vor fi dotate cu sisteme anti-dronă, apabile să detecteze şi să neutralizeze aparatele de zbor fără pilot care le-ar...

Sisteme anti-dronă vor fi instalate pe aeroporturi, după modelul Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu
Actualitate marți, 25 august 2026, 19:23

Cosmin Ghiţă renunţă la mandatul de director general al SN Nuclearelectrica

Directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, a solicitat încetarea contractului de mandat, urmând să comunice data efectivă la care...

Cosmin Ghiţă renunţă la mandatul de director general al SN Nuclearelectrica