Ascultă Radio România Constanța Live

Escrocherii prin metoda ACCIDENTUL, coordonate din închisoare

Escrocherii prin metoda ACCIDENTUL, coordonate din închisoare

Publicat de Adrian Băncilă, 26 mai 2016, 14:53

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Galați au efectuat patru percheziții la locuințele unor persoane domiciliate în municipiile București și Galați, precum și într-un penitenciar din Galați, în vederea destructurării unei grupări infracționale specializată în înșelăciuni prin metoda accidentul.

Din cercetări a reieșit că, din luna aprilie 2015 și până în prezent, o persoană privată de libertate a indus și menținut în eroare 13 persoane pe care, sub pretextul necesității achitării urgente a costurilor asistenței juridice și medicale membrilor familiilor acestora, pretinse victime ale unor accidente rutiere, le-a determinat să-i remită, prin intermediul a trei complici, diferite sume de bani.

Prejudiciul total se ridică la 91.248 de lei și 2.030 de euro, din care au fost recuperați 20.000 de lei.

Cele patru persoane au fost reținute pe bază de ordonanță, iar în cursul zilei de astăzi vor fi prezentate Judecătoriei Galați cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, complicitate la înșelăciune și tăinuire.

 

Pentru a nu deveni victime ale acestui tip de infracţiune, Poliţia Română vă recomandă:

Nu oferiţi date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutorul de la capătul firului.

Nu daţi curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute, care pretind că au calităţi oficiale.

Notaţi numărul de telefon de pe care aţi fost contactat sau de la care aţi primit mesajul de tip SMS, numele persoanei care vă contactează, calitatea în care se prezintă şi păstraţi atât apelurile cât şi mesajele SMS, pentru ca aceste date să poată fi verificate de către organele de cercetare penală, în eventualitatea în care aţi fost deja prejudiciaţi.

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI ?

Pentru a evita să deveniţi victima unei infracţiuni de înşelăciune, având acest mod de operare intitulat generic “accidentul”, este bine să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor.

Înainte de a vă oferi ajutorul, aveţi în vedere şi următoarele aspecte:

În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări.

Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare:

1) depunerea unei plângeri la unitatea poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau

2) înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

 

În cazul în care sunteţi martorul unei infracţiuni sau victima acesteia, apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112 şi reţineţi cât mai multe detalii.

Noel Curran, director general EBU: „Radio România este o parte importantă a societății românești”
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 15:07

Noel Curran, director general EBU: „Radio România este o parte importantă a societății românești”

„Radio România este o parte importantă a societăţii româneşti”, a declarat directorul general al Uniunii Europene de Radio si Televiziune,...

Noel Curran, director general EBU: „Radio România este o parte importantă a societății românești”
CONSTANȚA: Primăria a emis certificatul de urbanism pentru loturile 2 – 6, din zona fostei baze RATC
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 15:04

CONSTANȚA: Primăria a emis certificatul de urbanism pentru loturile 2 – 6, din zona fostei baze RATC

Noi pași pentru construcția ansamblului imobiliar din zona fostei baze RATC. Primăria Constanța a emis, astăzi, certificatul de urbanism pentru...

CONSTANȚA: Primăria a emis certificatul de urbanism pentru loturile 2 – 6, din zona fostei baze RATC
Protestele continuă la Șantierul Naval Damen Mangalia
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 14:49

Protestele continuă la Șantierul Naval Damen Mangalia

Joi, angajații Șantierului Naval Mangalia s-au aflat în cea de-a 11-a zi consecutivă de proteste. Laurențiu Gobeajă, liderul SL Navalistul: Am...

Protestele continuă la Șantierul Naval Damen Mangalia
Mercenarul Horațiu Potra rămâne în arest preventiv. Fiul și nepotul acestuia, plasați sub control judiciar
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 14:16

Mercenarul Horațiu Potra rămâne în arest preventiv. Fiul și nepotul acestuia, plasați sub control judiciar

Judecătorii Instanţei supreme au decis joi ca fiul şi nepotul mercenarului Horaţiu Potra să fie eliberaţi din arestul la domiciliu dispus în...

Mercenarul Horațiu Potra rămâne în arest preventiv. Fiul și nepotul acestuia, plasați sub control judiciar
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 13:26

CONSTANȚA: Vineri începe comercializarea cărnii de miel în piețele din municipiu

Vineri, 3 aprilie, în piețele agroalimentare Griviței și Tomis III din municipiul Constanța începe comercializarea cărnii de miel pentru...

CONSTANȚA: Vineri începe comercializarea cărnii de miel în piețele din municipiu
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 12:34

Investigatorul olandez Arthur Brand, despre recuperarea Coifului de aur de la Coțofenești: „E o zi foarte fericită pentu România!”

Coiful de aur de la Coțofenești și brățările dacice, furate din Muzeul Drents în ianuarie anul trecut, au fost recuperate, potrivit unor surse...

Investigatorul olandez Arthur Brand, despre recuperarea Coifului de aur de la Coțofenești: „E o zi foarte fericită pentu România!”
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 12:22

Ziua Distinșilor Vizitatori la exercițiul SEA SHIELD 2026

Miercuri, 1 aprilie, în cadrul exercițiului multinațional și interinstituțional SEA SHIELD 2026, s-a desfășurat Ziua Distinșilor Vizitatori,...

Ziua Distinșilor Vizitatori la exercițiul SEA SHIELD 2026
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 11:10

CONSTANȚA: Alte 5 terenuri, scoase la vânzare prin licitație de municipalitate

Primăria Constanța anunță organizarea unei licitații publice la sediul Primăriei Constanța, pentru înstrăinarea a 5 terenuri. Terenurile...

CONSTANȚA: Alte 5 terenuri, scoase la vânzare prin licitație de municipalitate