Ascultă Radio România Constanța Live

VREMEA în următoarele două săptămâni

VREMEA în următoarele două săptămâni

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 decembrie 2015, 12:09

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 30 decembrie 2015 – 10 ianuarie 2016, care vizează toate regiunile ţării.

DOBROGEA

Se va înregistra o scădere accentuată a temperaturilor, până la valori de aproximativ -5 grade Celsius pe 1 şi 2 ianuarie. Minimele nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, media acestora fiind în scădere, de la valori în jurul a 4 grade în primele două zile, până spre -9 grade pe 2 ianuarie. Din 4 ianuarie valorile termice vor fi în creştere, astfel că media maximelor va ajunge la 2…4 grade, iar a celor minime spre -3….-2 grade, vremea devenind normală din punct de vedere termic.

Precipitaţii slabe, ploi şi lapoviţă se vor semnala în 30 decembrie, ulterior, până spre finalul anului, va mai ninge în general slab, îndeosebi în zona litorală. După data de 4 ianuarie probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi ridicată.

BANAT

Vremea va intra într-un proces de răcire şi va deveni mai rece decât în mod normal în perioada 31 decembrie – 3 ianuarie, când se vor înregistra, în medie regională, temperaturi maxime cuprinse între -2 şi 0 grade şi minime între -8 şi -6 grade Celsius. Începând din data de 4 ianuarie, valorile termice vor creşte uşor şi se vor apropia de cele normale, cu o medie regională de 1…3 grade pe timpul zilelor şi -4…-2 grade în cursul nopţilor.

În 30 decembrie, pe spaţii mici se vor semnala precipitaţii slabe, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, urmând ca, după data de 3 ianuarie, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor să fie din nou ridicată.

CRIŞANA

În primele zile ale intervalului vremea va intra într-un proces de răcire şi va deveni mai rece decât în mod normal. În perioada 31 decembrie – 3 ianuarie se vor înregistra în medie temperaturi maxime cuprinse între -4 şi -2 grade şi minime în jurul valorii de -10 grade
Celsius. Începând din data de 4 ianuarie, valorile termice vor creşte uşor şi se vor apropia de cele normale, cu o medie regională de 0…2 grade pe timpul zilelor şi -4…-3 grade în cursul nopţilor.

Începând cu data de 3 ianuarie, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, în general slabe cantitativ, va fi în creştere.

TRANSILVANIA

În perioada 30 decembrie – 3 ianuarie vremea va deveni deosebit de rece, geroasă pe timpul nopţilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în medie regională, între -6 şi -4 grade, iar cele minime se vor situa în jurul a -14 grade Celsius. Începând din data de 4 ianuarie valorile termice, atât cele diurne, cât şi cele nocturne, vor creşte spre o medie regională de -1…0 grade, respectiv -6…-4 grade.

În 30 decembrie, local se vor semnala precipitaţii slabe, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, urmând ca, după data de 4 ianuarie, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, în general slabe cantitativ, să fie din nou ridicată.

MARAMUREŞ

În perioada 30 decembrie – 3 ianuarie va deveni deosebit de rece, geroasă pe timpul nopţilor. Vor fi temperaturi maxime cuprinse, în medie regională, între -4 şi -2 grade şi minime în jurul a -12 grade Celsius. Începând din data de 4 ianuarie valorile termice, atât cele diurne, cât şi cele nocturne vor creşte spre o medie regională de 0…1 grad, respectiv -5…-4 grade.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, în general slabe cantitativ, va fi în creştere începând cu data de 4 ianuarie.

MOLDOVA

Din 30 decembrie regimul termic va marca o scădere accentuată, astfel încât se va ajunge la temperaturi maxime de -6…-5 grade şi minime de -12…-10 grade, în medie. După data de 4 ianuarie este posibilă o încălzire treptată a vremii, spre valori în jurul mediilor multianuale, respectiv maxime în medie de -2….0 grade şi minime în jurul a -6 grade Celsius.

Probabilitatea pentru precipitaţii, predominant ninsori, va fi apoi în creştere după data de 4 ianuarie.

MUNTENIA

Începând din 30 decembrie răcirea va fi treptată, dar semnificativă, astfel că se va ajunge la valori maxime negative, cu o medie regională de -5…-3 grade şi la minime în jurul a -10 grade. În a doua săptămână de prognoză este estimată o creştere a valorilor de temperatură până în jurul mediilor multianuale, respectiv maxime de 2…3 grade şi minime de -5…-4 grade.

În prima săptămână precipitaţiile vor fi slabe şi pe arii restrânse. Din 4 ianuarie, creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor mixte.

OLTENIA

Începând cu data de 30 decembrie se va produce o răcire semnificativă, astfel că, în perioada 31 decembrie – 03 ianuarie, valorile termice se vor situa sub normalul climatologic al perioadei, cu maxime de -4…-3 grade şi minime de -11….-10 grade, în medie regională. În a doua săptămână valorile termice vor fi în creştere, spre medii regionale ale temperaturilor maxime în jurul a 2 grade, iar a celor minime de -4….-3 grade.

Precipitaţiile, în general slabe cantitativ, vor fi la început mixte, apoi predominant sub formă de ninsoare. După data de 4 ianuarie probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi ridicată.

LA MUNTE

Răcirea va fi semnificativă în tot spaţiul montan, iar vremea va deveni geroasă. În perioada 30 decembrie – 03 ianuarie, media valorilor maxime va fi de -12…-10 grade, iar a celor minime, în cele mai reci nopţi, va coborî spre -20 grade. Pentru a doua săptămână de prognoză este estimată o creştere de temperatură, spre valori diurne, în medie, de -4…-3 grade şi minime de aproximativ -8 grade.

În prima săptămână de prognoză, doar pe arii restrânse vor fi ninsori slabe, cu precădere în Carpaţii Orientali şi Meridionali. Ulterior va creşte probabilitatea pentru ninsori, îndeosebi în jurul datei de 5 ianuarie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Județul CONSTANȚA: O fetiță de 6 ani ar fi fost intoxicată și a ajuns la spital. Părinții ar fi tratat-o cu o soluție cu efect antiparazitar
Actualitate marți, 21 octombrie 2025, 18:42

Județul CONSTANȚA: O fetiță de 6 ani ar fi fost intoxicată și a ajuns la spital. Părinții ar fi tratat-o cu o soluție cu efect antiparazitar

Astăzi, în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o...

Județul CONSTANȚA: O fetiță de 6 ani ar fi fost intoxicată și a ajuns la spital. Părinții ar fi tratat-o cu o soluție cu efect antiparazitar
explozie bloc Bucuresti
Actualitate marți, 21 octombrie 2025, 18:06

Explozie în Capitală/ Ministerul Dezvoltării finanțează reconstruirea blocului de pe Calea Rahovei

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației sprijină financiar reconstruirea blocului de pe Calea Rahovei din București...

Explozie în Capitală/ Ministerul Dezvoltării finanțează reconstruirea blocului de pe Calea Rahovei
Conferință și lansare de carte: „Muzica între libertate și manipulare”. Evenimentul are loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate marți, 21 octombrie 2025, 17:54

Conferință și lansare de carte: „Muzica între libertate și manipulare”. Evenimentul are loc la Biblioteca Județeană Constanța

Conferință și lansare de carte: „Muzica între libertate și manipulare”, invitat vicepreședintele Institutului Cultural Român, A.G....

Conferință și lansare de carte: „Muzica între libertate și manipulare”. Evenimentul are loc la Biblioteca Județeană Constanța
spital mama si copilul
Actualitate marți, 21 octombrie 2025, 17:50

În ce stadiu sunt lucrările la noul spital “Mama și copilul”

Lucrările la noul spital “Mama și copilul” avansează. Planșeul peste parter este finalizat, iar la etajul 1 și 2 se lucrează intens pentru...

În ce stadiu sunt lucrările la noul spital “Mama și copilul”
Actualitate marți, 21 octombrie 2025, 16:35

ARBDD: Acțiuni de inelare în Rezervația Biosferei „Delta Dunării” pe Grindul Lupilor

Până pe 25 octombrie 2025, Centrul de monitorizare ornitologică Grindul Lupilor din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării este gazda...

ARBDD: Acțiuni de inelare în Rezervația Biosferei „Delta Dunării” pe Grindul Lupilor
Actualitate marți, 21 octombrie 2025, 16:29

Măsura întreruperii temporare a circulației trenurilor operate de CFR Călători a fost suspendată

În urma dialogului instituțional desfășurat între conducerile Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” SA și Societății Naționale de...

Măsura întreruperii temporare a circulației trenurilor operate de CFR Călători a fost suspendată
Actualitate marți, 21 octombrie 2025, 15:38

DIALOGURI LA ZI | Emilia Lupu, specialist bancar și broker de credite și Lavinia Bucur, agent imobiliar, invitate în emisiunea de astăzi

Românii care au un credit imobiliar accesat după anul 2019 plătesc, din această lună, rate mai mari la bănci.Cauza o reprezintă creșterea...

DIALOGURI LA ZI | Emilia Lupu, specialist bancar și broker de credite și Lavinia Bucur, agent imobiliar, invitate în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 21 octombrie 2025, 15:30

Mai multe trenuri ale CFR Călători au fost suspendate din cauza datoriilor. Este afectată și linia Regio 8005 București Obor – Constanța

Mai multe trenuri ale CFR Călători au fost suspendate din cauza datoriilor pe care compania le are către CFR Infrastructură. Printre ele se...

Mai multe trenuri ale CFR Călători au fost suspendate din cauza datoriilor. Este afectată și linia Regio 8005 București Obor – Constanța