Ascultă Radio România Constanța Live

Precipitaţii şi vânt puternic

Precipitaţii şi vânt puternic

Publicat de , 30 noiembrie 2015, 10:06

Meteorologii au emis o informare de vreme severă valabilă de luni după-amiaza până marţi seara, la ora 22.00. Astfel, vântul va prezenta intensificări la munte, iar pe creste va sufla tare, cu rafale de peste 80 km/h. Pe parcursul zilei de marţi, 1 decembrie, vor fi intensificări ale vântului şi în restul ţării, cu viteze de peste 50 km/h.

În zona montană vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei, iar la altitudini mai mari de 1500 m temporar va ninge, iar local vântul va viscoli ninsoarea. În Maramureş, zona Munţilor Apuseni, precum şi în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp.

Ministerul Educației lansează apelul privind selecția cadrelor didactice pentru ‘Școala din spital’
Ştiri marți, 21 octombrie 2025, 20:25

Ministerul Educației lansează apelul privind selecția cadrelor didactice pentru ‘Școala din spital’

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat marți lansarea apelului de selecție a cadrelor didactice privind înscrierea în Corpul național...

Ministerul Educației lansează apelul privind selecția cadrelor didactice pentru ‘Școala din spital’
Curtea de Apel Constanta - foto - DS
Ştiri marți, 21 octombrie 2025, 18:49

Curtea de Apel București anunță că își reia activitatea peste două zile. Ședințele vor fi reluate și la Curtea de Apel Constanța

Judecătorii de la Curtea de Apel București au decis marți să suspende protestul început în luna august, urmând ca această instanță să-și...

Curtea de Apel București anunță că își reia activitatea peste două zile. Ședințele vor fi reluate și la Curtea de Apel Constanța
Județul CONSTANȚA: O fetiță de 6 ani ar fi fost intoxicată și a ajuns la spital. Părinții ar fi tratat-o cu o soluție cu efect antiparazitar
Ştiri marți, 21 octombrie 2025, 18:42

Județul CONSTANȚA: O fetiță de 6 ani ar fi fost intoxicată și a ajuns la spital. Părinții ar fi tratat-o cu o soluție cu efect antiparazitar

Astăzi, în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o...

Județul CONSTANȚA: O fetiță de 6 ani ar fi fost intoxicată și a ajuns la spital. Părinții ar fi tratat-o cu o soluție cu efect antiparazitar
Două finale mondiale pentru inegalabila Sabrina Maneca-Voinea de la CSM Constanța
Ştiri marți, 21 octombrie 2025, 18:13

Două finale mondiale pentru inegalabila Sabrina Maneca-Voinea de la CSM Constanța

Gimnastele românce au evoluat marți în calificări la Campionatele Mondiale de la Jakarta. Și de această dată, Sabrina Maneca-Voinea de la CSM...

Două finale mondiale pentru inegalabila Sabrina Maneca-Voinea de la CSM Constanța
Ştiri marți, 21 octombrie 2025, 18:06

Explozie în Capitală/ Ministerul Dezvoltării finanțează reconstruirea blocului de pe Calea Rahovei

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației sprijină financiar reconstruirea blocului de pe Calea Rahovei din București...

Explozie în Capitală/ Ministerul Dezvoltării finanțează reconstruirea blocului de pe Calea Rahovei
Ştiri marți, 21 octombrie 2025, 17:54

Conferință și lansare de carte: „Muzica între libertate și manipulare”. Evenimentul are loc la Biblioteca Județeană Constanța

Conferință și lansare de carte: „Muzica între libertate și manipulare”, invitat vicepreședintele Institutului Cultural Român, A.G....

Conferință și lansare de carte: „Muzica între libertate și manipulare”. Evenimentul are loc la Biblioteca Județeană Constanța
Ştiri marți, 21 octombrie 2025, 17:50

În ce stadiu sunt lucrările la noul spital “Mama și copilul”

Lucrările la noul spital “Mama și copilul” avansează. Planșeul peste parter este finalizat, iar la etajul 1 și 2 se lucrează intens pentru...

În ce stadiu sunt lucrările la noul spital “Mama și copilul”
Ştiri marți, 21 octombrie 2025, 17:36

Gimnasta Sabrina Voinea, calificată în două finale la Mondialele de la Jakarta

Gimnasta constănțeană Sabrina Voinea a început în forță calificările la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică 2025 din Jakarta...

Gimnasta Sabrina Voinea, calificată în două finale la Mondialele de la Jakarta