TULCEA: Baza sportivă „Cosma Zaiț” va fi modernizată cu fonduri europene
Valoarea totală a investiției se ridică la 9,74 milioane de lei.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 noiembrie 2026, 09:31
Baza sportivă „Cosma Zaiț” intră într-o nouă etapă de modernizare după obținerea finanțării europene la începutul lunii noiembrie 2026 prin apelul de proiecte dedicat centrelor multifuncționale cu dotări sportive și culturale pentru copii din cadrul ITI Delta Dunării.
Proiectul depus de Primăria Municipiului Tulcea prin Direcția de Asistență și Protecție Socială își propune să transforme complexul într-un spațiu activ dedicat sportului, culturii și comunității.
Valoarea totală a investiției se ridică la 9,74 milioane de lei, din care 98% reprezintă finanțare europeană nerambursabilă în valoare de 9,55 milioane de lei.
Reprezentanții administrației locale le-au propus deja cetățenilor să aleagă culorile care se potrivesc cel mai bine viitoarei baze sportive. Primarul Ștefan Ilie a anunțat că lucrările de execuție vor începe în perioada următoare, imediat după derularea licitațiilor publice.
Proiectul vine după un lung parcurs administrativ inițiat de autorități în ultimii ani. În anul 2021 regimul juridic al imobilului era incert, însă Primăria Tulcea a reușit în 2022 clarificarea situației și intabularea întregului complex.
În perioada 2022-2024 s-a încercat atragerea unui parteneriat public-privat pentru modernizarea stadionului, însă demersul nu a avut succes și a fost revocat. Până la obținerea finanțării europene, baza sportivă a fost reconectată la rețeaua de energie electrică, au fost susținute antrenamentele de lupte și au fost elaborate documentațiile tehnice necesare.
Prin aprobarea fondurilor din acest an, stadionul va deveni un centru multifuncțional modern și complet echipat pentru copii.