Poliția Republicii Moldova: Fragmente care ar putea proveni de la o dronă, găsite în apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău
Poliția continuă verificările.
Publicat de Doina Sirbu, 18 septembrie 2026, 13:05
Poliția informează că, în urma verificărilor efectuate, pe un teren din apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău, au fost depistate unele fragmente care ar putea proveni de la o dronă.
La fața locului sunt, în acest moment, experții Secției tehnico-explozive a Poliției, care efectuează verificările necesare și examinează fragmentele depistate.
Zona a fost securizată, iar circumstanțele urmează a fi stabilite. Poliția continuă verificările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.