Ascultă Radio România Constanța Live

Exercițiu demonstrativ de descarcerare, organizat de ISU Dobrogea cu prilejul Zilei Pompierilor din România

Scenariul exercițiului a simulat intervenția în cazul unui accident rutier grav, cu victime încarcerate.

Exercițiu demonstrativ de descarcerare, organizat de ISU Dobrogea cu prilejul Zilei Pompierilor din România

Publicat de Adina Sîrbu, 13 septembrie 2026, 18:06

Cu prilejul Zilei Pompierilor din România, sărbătorită anual la data de 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a organizat ieri, 12 septembrie, în parcarea exterioară a unui centru comercial, un exercițiu demonstrativ de descarcerare și acordare a primului ajutor medical.

Scenariul exercițiului a început în dispeceratul inspectoratului, prin simularea unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța producerea unui accident rutier grav pe raza județului Constanța, în urma coliziunii violente dintre două autoturisme.

Către locul evenimentului au fost mobilizate de urgență un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim ajutor. La sosire, salvatorii au efectuat recunoașterea și evaluarea rapidă a situației, constatând că două persoane erau încarcerate: una dintre victime era conștientă și prinsă la nivelul tabloului de bord, iar cea de-a doua era inconștientă, dar prezenta semne vitale.

Având în vedere gravitatea situației, a fost solicitat în sprijin un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.

Unul dintre paramedici a pătruns în interiorul primului autoturism și a asigurat protecția victimei inconștiente, prin montarea gulerului cervical și menținerea capului în poziție neutră, pentru prevenirea agravării unor posibile leziuni ale coloanei vertebrale.

La fața locului a sosit ulterior și echipajul de terapie intensivă mobilă. Victima inconștientă a fost extrasă în siguranță și predată echipei medicale. Potrivit scenariului, aceasta prezenta multiple traumatisme, arsuri de gradul al II-lea pe aproximativ 20% din suprafața corpului și suspiciune de arsură a căilor aeriene. Medicul a efectuat evaluarea secundară și a dispus intubarea victimei, în vederea protejării căilor respiratorii și pregătirii acesteia pentru transportul la spital.

În paralel, salvatorii au continuat operațiunile pentru extragerea celei de-a doua victime. După montarea gulerului cervical și îndepărtarea elementelor autoturismului care blocau accesul, aceasta a fost evacuată și preluată de echipajul SMURD B2. Paramedicii au efectuat evaluarea secundară, toaletarea și pansarea rănilor, precum și imobilizarea fracturilor. Victima era stabilă din punct de vedere hemodinamic și respirator și a fost pregătită pentru transportul la spital.

După extragerea ambelor victime și eliminarea tuturor pericolelor, comandantul echipajului de descarcerare a declarat zona sigură, marcând încheierea intervenției.

În cadrul evenimentului, cei prezenți au putut urmări îndeaproape modul de acțiune al pompierilor militari și au avut ocazia să vadă tehnica de intervenție utilizată în misiunile desfășurate pentru salvarea vieților.

Sursă, foto: ISU Dobrogea

TULCEA: Jandarmii constănțeni de la Gruparea Mobilă „Tomis” au intervenit pentru stingerea unui incendiu în Izvoarele
Actualitate duminică, 13 septembrie 2026, 11:15

TULCEA: Jandarmii constănțeni de la Gruparea Mobilă „Tomis” au intervenit pentru stingerea unui incendiu în Izvoarele

Două echipaje din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație izbucnit în...

TULCEA: Jandarmii constănțeni de la Gruparea Mobilă „Tomis” au intervenit pentru stingerea unui incendiu în Izvoarele
Cod Galben de ploaie în județele Constanța și Tulcea
Actualitate duminică, 13 septembrie 2026, 09:16

Cod Galben de ploaie în județele Constanța și Tulcea

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de vreme severă imediată, valabilă până la ora 12.00, ce vizează...

Cod Galben de ploaie în județele Constanța și Tulcea
ANM: Vreme instabilă, cu intensificări ale vântului și averse
Actualitate sâmbătă, 12 septembrie 2026, 19:30

ANM: Vreme instabilă, cu intensificări ale vântului și averse

Meteorologii au emis, sâmbătă, o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică și cantități însemnate de apă, ce...

ANM: Vreme instabilă, cu intensificări ale vântului și averse
Botoșenița Mare, județul Suceava – dronă prăbușită într-un lan de porumb
Actualitate sâmbătă, 12 septembrie 2026, 17:29

Botoșenița Mare, județul Suceava – dronă prăbușită într-un lan de porumb

Sâmbătă, 12 septembrie, Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova au informat Ministerul Apărării Naționale că o...

Botoșenița Mare, județul Suceava – dronă prăbușită într-un lan de porumb
Actualitate sâmbătă, 12 septembrie 2026, 17:02

Botoşani: Mesaj RO-ALERT pentru populaţie privind o posibilă incursiune de drone

Locuitorii din Botoşani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Populaţia este sfătuită...

Botoşani: Mesaj RO-ALERT pentru populaţie privind o posibilă incursiune de drone
Actualitate sâmbătă, 12 septembrie 2026, 16:43

Exerciţiul ,,BUREBISTA 26”: Deplasări de tehnică militară şi zboruri la joasă înăţime pe întreg teritoriul naţional

Forţele Aeriene Române desfăşoară, în perioada 14 – 25.09.2026, exerciţiul ,,BUREBISTA 26” pe întreg teritoriul naţional. Potrivit...

Exerciţiul ,,BUREBISTA 26”: Deplasări de tehnică militară şi zboruri la joasă înăţime pe întreg teritoriul naţional
Actualitate sâmbătă, 12 septembrie 2026, 15:42

CONSTANȚA: Amendă de 30.000 de lei și autoturism confiscat!

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța continuă acțiunile pentru prevenirea și sancționarea faptelor de...

CONSTANȚA: Amendă de 30.000 de lei și autoturism confiscat!
Actualitate sâmbătă, 12 septembrie 2026, 13:09

Val nou de scumpiri la carburanți: Cât costă plinul în Constanța și în marile orașe ale țării

Șoferii români resimt din nou presiunea prețurilor la pompă, după ce majoritatea marilor rețele de distribuție au operat scumpiri...

Val nou de scumpiri la carburanți: Cât costă plinul în Constanța și în marile orașe ale țării