Ascultă Radio România Constanța Live

Federația SANITAS organizează luni, o grevă de averisment. Ce măsuri au fost luate, în acest context, la nivelul Spitalului Județean Constanța

Urgențele medicale sunt asigurate integral.

Federația SANITAS organizează luni, o grevă de averisment. Ce măsuri au fost luate, în acest context, la nivelul Spitalului Județean Constanța

Publicat de Doina Sirbu, 17 iulie 2026, 11:13

Ca urmare a grevei de avertisment organizate de Federația SANITAS și anunțate pentru ziua de luni, 20 iulie, în interval 09.00-11.00, conducerea SCJU Constanța, face următoarele precizări cu privire la organizarea activității în intervalul orar vizat de protest:

  1. Urgențele medicale sunt asigurate integral

Prioritatea absolută a unității medicale este siguranța pacienților. Pe durata celor două ore de protest (09:00 – 11:00), activitatea în Unitatea de Primiri Urgențe, camerele de gardă și blocurile operatorii pentru intervenții de urgență va continua fără nicio întrerupere. Toate cazurile critice vor fi tratate cu celeritate.

  1. Respectarea pragului legal de o treime

Conform prevederilor legale în vigoare privind dialogul social, pe durata grevei de avertisment va fi asigurată cel puțin o treime din activitatea normală a spitalului. Serviciile esențiale pentru pacienții deja internați (administrarea tratamentelor critice, monitorizarea continuă) vor fi asigurate la parametri optimi.

  1. Reorganizarea serviciilor programate

Pentru a evita disfuncționalitățile majore, au fost luate următoarele măsuri organizatorice pentru intervalul respectiv:

Ambulatoriul de specialitate (Policlinica):  Consultațiile programate între orele 09:00 și 11:00 vor suferi decalări. Pacienții vizați sunt contactați pentru reeșalonare în cursul aceleiași zile sau în zilele imediat următoare.

Internările și intervențiile chirurgicale programate (elective)  vor fi temporar suspendate pe durata celor două ore și reluate imediat după finalizarea protestului.

Apel către pacienți:

Persoanelor care nu reprezintă urgențe medicale majore le este recomandat să evite prezentarea la spital LUNI, 20 iulie, în intervalul orar al grevei de avertisment (09.00-11.00), pentru a nu suprasolicita personalul rămas la posturi, dar și pentru evitarea aglomerării.

Conducerea spitalului respectă dreptul constituțional la protest al angajaților reprezentați de sindicat  și colaborează strâns cu aceștia pentru ca dreptul la sănătate și îngrijire al cetățenilor să nu fie afectat.

Activitatea va reveni la regim complet și normal de funcționare imediat după finalizarea grevei de avertisment.

Accident pe Autostrada A2 București – Constanța. O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 08:37

Accident pe Autostrada A2 București – Constanța. O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite

Accidentul a avut loc în această dimineață, pe autostrada A 2 București – Constanța, la kilometrul 67, în zona localității...

Accident pe Autostrada A2 București – Constanța. O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite
stomatolog, dentist
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 08:00

AUDIO | Servicii stomatologice extinse la nivelul județului Constanța. Peste 60 de medici sunt disponibili pentru persoanele asigurate

Accesul la stomatolog devine mai simplu pentru constănțeni! Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a încheiat 32 de noi contracte cu...

AUDIO | Servicii stomatologice extinse la nivelul județului Constanța. Peste 60 de medici sunt disponibili pentru persoanele asigurate
Trump afirmă că rețelele de televiziune din SUA care nu îi transmit discursul ar trebui să rămână fără licență
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 07:29

Trump afirmă că rețelele de televiziune din SUA care nu îi transmit discursul ar trebui să rămână fără licență

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a cerut retragerea licențelor posturilor americane care au refuzat să transmită în direct discursul...

Trump afirmă că rețelele de televiziune din SUA care nu îi transmit discursul ar trebui să rămână fără licență
CONSTANȚA: Consiliul Local, convocat în ședință extraordinară, având pe ordinea de zi un singur proiect de hotărâre
Actualitate joi, 16 iulie 2026, 18:37

CONSTANȚA: Consiliul Local, convocat în ședință extraordinară, având pe ordinea de zi un singur proiect de hotărâre

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a convocat Consiliul Local Constanța în ședință extraordinată, luni, 20 iulie, de la ora 14.00. Un singur...

CONSTANȚA: Consiliul Local, convocat în ședință extraordinară, având pe ordinea de zi un singur proiect de hotărâre
Actualitate joi, 16 iulie 2026, 17:36

Debitul Dunării a atins cel mai mic nivel din ultimii 30 de ani și continuă să scadă

Fluviul Dunărea a atins, joi, cel mai mic debit istoric din ultimii 30 de ani, respectiv de 1.750 mc/s, având o tendinţă de scădere pentru...

Debitul Dunării a atins cel mai mic nivel din ultimii 30 de ani și continuă să scadă
Actualitate joi, 16 iulie 2026, 17:18

CCR a amânat decizia referitoare la sesizarea lui Ilie Bolojan privind plata restanțelor salariale pentru magistrați

Curtea Constituţională a României a amânat pentru 23 septembrie sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan referitoare la conflictul...

CCR a amânat decizia referitoare la sesizarea lui Ilie Bolojan privind plata restanțelor salariale pentru magistrați
Actualitate joi, 16 iulie 2026, 16:47

CONSTANȚA: Accident feroviar în zona CF Palas, pe o linie de marfă

UPDATE: SRCF a transmis un comunicat în legătură cu incidentul feroviar din stația CF Palas, în care 4 vagoane ale unui convoi de manevră au...

CONSTANȚA: Accident feroviar în zona CF Palas, pe o linie de marfă
Actualitate joi, 16 iulie 2026, 15:34

TULCEA: Risc de aglomerație pe principala arteră de intrare în municipiu

Primăria municipiului Tulcea a început asfaltarea străzii Babadag, artera preferată de turiştii care vin din Bucureşti sau Constanţa şi vor...

TULCEA: Risc de aglomerație pe principala arteră de intrare în municipiu