AUDIO | Diana Chiriacescu: Azilele neautorizate, folosite de stat pentru persoanele vulnerabile din „comoditate”

Zeci de azile ilegale funcționează în România cu acordul tacit al autorităților, în condițiile în care România a pierdut 2 miliarde de euro pentru investiții în servicii sociale, afirmă Diana Chriacescu, președinta Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale.

Publicat de Adina Sîrbu, 7 iulie 2026, 11:44

În România mai sunt zeci de azile care funcționează neautorizat, la fel ca cele din Bihor, conduse de Viorel Pașca. Și este posibil ca unul dintre acestea să fie ales de statul român ca ultima soluție pentru bolnavii de a căror grijă vrea să scape. Adică să continue să facă, în altă parte, ce a făcut, în ultimii 20 de ani, în văzul lumii, cu azilele Asociației Dumbrava.

Din ce cauză procedează autoritățile așa? Pentru că este mai comod, crede Diana Chiriacescu, președinta Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale. Se putea altfel? Știm sigur că statul român avea cel puțin banii necesari, însă nu s-a atins de ei.  Peste 2 miliarde de euro, din fonduri europene, care au rămas necheltuite și care se vor pierde.

Pe larg, în interviul următor, realizat de Bogdan Comșa.

Doamnă Chiriacescu, este o anchetă în derulare, nu stabilim noi dacă cineva este sau nu vinovat, dar putem să ne uităm la ce informații avem și să le analizăm. Știm că acele azile ale Asociației Dumbrava din județul Bihor, conduse de Viorel Pașca, nu erau acreditate. Însă, este justificată sintagma „azilele groazei”, ca în cazul celor din voluntari Ilfov de acum 3 ani, avem de a face cu aceleași atrocități?

Diana Chiriacescu: Nu cred că putem face această comparație absolut deloc. Nu vorbim deloc de același tip de situații. Desigur, aici este o persoană fizică, aceea care a îngrijit ani de zile, peste 20 de ani, acești oameni, aproape 3.300 de persoane au intrat în casa dumnealui. Dar în niciun caz nu putem compara calitatea, așa zisei îngrijiri de acolo cu cea din azilele groazei. Totuși, este o încălcare a legii acolo, la domnul Pașca, la fel de gravă precum în azilele groazei, păstrând proporțiile, pentru că, de fapt, motivele sunt complet diferite.

Aici nu vorbim de o îngrijire nepotrivită. Vorbim de o lipsă a cadrului legal pentru servicii de îngrijire, care în România nu se pot face altfel decât într-un cadru legal. Iar impactul acestei ilegalități nu este asupra calității vieții oamenilor, cea pe care o putem intui din pereți curați, paturi corect făcute și televizor în cameră, ci impactul este privarea de libertate. Aici este vorba de persoane cărora le-au fost luate buletinele, cardurile, identitatea, care nu au putut să ias afară din acest complex și care, fiind persoane extrem vulnerabile, au fost astfel private, de orice mod de a anunța în exterior dacă cumva acolo erau abuzuri.

Prin urmare, vorbim de o privare de libertate, de o lipsă a autonomiei acestor persoane de a comunica în exterior. Nu putem ști, astfel, dacă le-au fost încălcate drepturile mai mult sau nu, pentru că ele n-aveau cum să anunțe în exterior acest lucru. Și vorbim, de asemenea, de multe alte efecte ale acestei acreditări ignorate sau evitate consistent și repetat de domnul Pașca. Domnul Pașca știa foarte bine ce are de făcut. El fusese anunțat de foarte multe ori de către Inspecția Socială că trebuie să-și acrediteze această locație, dacă dorește realmente să îngrijească oameni. Îngrijirea în România este un subiect al serviciilor sociale și, conform legii asistenței sociale, niciun serviciu nu poate fi deschis beneficiarilor dacă nu este acreditat. Deci, bineînțeles că dumnealui știe acest lucru, a refuzat să o facă pentru că acreditarea și licențierea vin la pachet cu foarte multe obligații din partea furnizorului.

Spunea că pur și simplu nu poate să respecte acele condiții, adică o cameră pentru fiecare beneficiar, și că ar fi trebuit să închidă tot.

Diana Chiriacescu: Nu este adevărat. Sunt în momentul de față 1.500 de furnizori de servicii sociale private, neguvernamentale, asociații precum cele ale domnului Pașca, cu același statut juridic. Și mai sunt încă vreo 1.500 de furnizori publici ai statului român care fac aceste servicii. Așa cum ei pot să o facă și se licențiază pentru asta, așa ar fi putut să o facă și domnul Pașca, mai ales că, din câte observăm, avea acces la sponsorizări și donații, la fonduri pe care le primea în mod consistent. Deci nu asta ar fi fost o dificultate. Dar e foarte adevărat că pentru furnizorii de servicii sociale, acreditarea și licențierea vin la pachet cu o serie de responsabilități care sunt complexe și dificile.

Viața acestor oameni, să nu credeți că e foarte ușoară, între obținerea unui aviz de la ISU pentru protecția împotriva incendiilor, controalele care vin regulat de la DSP, Inspecția Sanitar-Veterinară și așa mai departe. Viața acestor oameni care fac bine, zi de zi, este foarte complicată. Iar domnul Pașca a ales să ocolească aceste dificultăți și să facă îngrijire pe cont propriu, ca persoană fizică, pentru că în felul ăsta a scăpat deseori de controale. Nu doar că a scăpat de controle, dar a și șantajat instituțiile statului sistematic cu această afirmație că, în cazul în care el nu este lăsat să funcționeze în felul acesta, va trimite beneficiarii înapoi statului, să se descurce statul cum poate cu ei și așa mai departe.

Țineți minte că anul trecut a lăsat oameni în stradă în astfel de situații. Deci e foarte ușor să faci îngrijire fără să intri într-un cadru legal, dar rămâne o ilegalitate și această ilegalitate este acum plătită de dumnealui și de întreaga lui echipă. Și este un act de sănătate instituțională, de a corecta aceste erori, pentru că aici nu e vorba de o îngrijire proastă, ci este vorba de încălcarea flagrantă a drepturilor acestor oameni.

Și atunci statul de ce nu a închis acele azile?

Diana Chiriacescu: Este o foarte bună întrebare. Să știți că ne întrebăm asta zi de zi. De ce n-a închis? Am pus această întrebare anul trecut Ministerului Muncii, documentând această situație deopotrivă cu colegii care au început aceste anchete. Nu noi, la Federația noastră, am început, dar am contribuit la aceste informații și documentări ca să înțelegem ce a fost acolo. Am pus întrebarea Ministerului Muncii. La vremea aceea, Ministerul Muncii a trimis doar un corp de control, s-au făcut niște concluzii, s-a constatat ilegalitatea și, după cum vedeți, centrul a mai funcționat un an. E o foarte bună întrebare, noi nu avem o răspuns la ea.

Înțelegem că situația aceea în care spuneți că a dus niște oameni și i-a lăsat în stradă, s-a întâmplat în următorul context. I-au fost trimiși de la un DGASPC niște pacienți cu afecțiuni psihice, pentru care nu primise niște fișe de îngrijire, ceva de felul acesta. A solicitat amănunte, nu i s-au dat și atunci a fost cu oamenii aceștia în fața DGASPC, instituția pe care o considera responsabilă Viorel Pașca să intervină măcar în acest fel, să furnizeze informații. Și apoi DGASPC i-a preluat. A fost un ping-pong cu acei oameni.

Diana Chiriacescu: I-a preluat pentru că nu avea încotro, dar tot DGASPC îi trimisese acolo. Situația respectivă a ilustrat foarte limpede faptul că lipsa unui personal calificat în serviciile domnului Pașca – despre asta vorbim, serviciul era ilegal, deci nu avea personal calificat – a condus și la imposibilitatea dumnealui de a realiza o evaluare formală, reală, a nevoilor acestor oameni. El dacă nu primea anchetele sociale de la personalul calificat din DGASPC sau spitale, asistenți social de acolo, nu avea dreptul să facă el însuși acestea anchete.

Ori, ăsta este riscul unor servicii ilegale. Lipsa de personal, faptul că nu putea administra medicamente, nu avea dreptul să aibă acolo farmacie sau serviciul de administrare a acestor medicamente și totuși exista o astfel de încăpere acolo. Țineți minte, medicamentele au fost găsite în portbagajul unei mașini pentru că le-a scos cu rapiditate de acolo când a aflat de control și a încercat să le ascundă. Astea sunt situații care duc la o încălcare flagrantă a drepturilor acestor persoane, a sănătății acestor persoane. Pun aceste persoane în risc vital. Lucrurile astea pentru noi sunt mai puțin vizibile. Bineînțeles că emoția generată de acest caz a dus la reacții foarte puternice din partea publicului, care a spus, dar totuși oamenii acolo erau îngrijiți bine. Depinde cum privim binele. Binele acesta depinde, în cazul domnului Pașca, de buna-credință a unuia sau altuia din membrii echipei.

Dar dacă echipa nu ar fi fost de bună-credință sau nu ar manifesta bună-credință, și iată că, în câteva situații, a fost cazul de incompetență sau de lipsă de bună-credință, ce facem în astfel de situații? La ce situații vă referiți când spuneți lipsă de bună-credință?

Diana Chiriacescu: Păi faptul că, de pildă, nu știm să administrăm întotdeauna medicamente. Uneori, aceste medicamente pentru pacienții de acolo, aflați desul în stadii terminale, erau importante. Cum putem administra medicamentele acelea, persoanelor cu probleme de sănătate mintală sau cu boli cronice, când noi nu avem în echipa noastră un medic sau un asistent medical? Cum numim asta altfel decât lipsă de bună-credință și lipsă de profesionalism?

Nu se poate vorbi și de lipsă de resurse? Pentru că aș vrea să observăm că procurorii care au respins solicitarea de arestare preventivă a lui Pașca au motivat spunând că, da, nu erau în regulă cu actele acele azile, dar că bătrânii erau totuși îngrijiți în condiții bune.

Diana Chiriacescu: Asta face diferența față de azilele groazei de care m-ați întrebat la început.

Adică Viorel Pașca făcea aceste abuzuri despre care vorbiți cu bună-știință sau nu avea încotro?

Diana Chiriacescu: Noi nu știm încă lucrul ăsta și vom aștepta rezultatul anchetei, să înțelegem exact care au fost resorturile interne ale domnului Pașca pentru a proceda așa cum a procedat. Este limpede însă un lucru care este vizibil și anume că acești oameni erau privați de libertatea de a decide pentru ei și de a ieși din acel complex. Nu aveau telefoane, toate telefonerele le erau luate, cărțile de identitate erau luate la intrare, cardurile lor erau luate.

La toți pacienții sau doar la cei aflați în imposibilitatea de a se manifesta?

Diana Chiriacescu: Asta este ceea ce aflăm din presă și din rezultatele care apar din anchetă. Noi înțelegem, poate nu este adevărat, dar asta vom vedea ulterior, ceea ce înțelegem din ceea ce se comunică public este că toate acestea erau luate.

Adică erau ținuți ca niște prizonieri, erau exploatați oamenii aceia? Pentru că la Căminele din Constanța, la Căminul de Bătrâni, oamenii pot să iasă după cum doresc, că nu sunt prizonieri și nu este o pușcărie acolo.

Diana Chiriacescu: Cei care sunt lucizi și care se pot deplasa și care se pot îngriji pe stradă, pot avea grijă de ei, da. Așa ar fi normal. Într-un cămin de îngrijire colectivă, oamenii sunt liberi să decidă pentru ei înșiși. Sigur că au nevoie de îngrijire, sigur că au nevoie de servicii de suport, sigur că au nevoie de acompaniere, dar asta nu înseamnă că nu pot decide pentru ei, nu pot să meargă în parc, la biserică duminica sau la plimbare în jurul centrului sau așa. Ori nu era cazul aici.

Asta vreau să înțeleg foarte bine, dacă din informațiile dumneavoastră oamenii voiau să plece și nu erau lăsați?

Diana Chiriacescu: Privarea de libertate este reală. Și, din ceea ce înțelegem, asta era practica curentă. Oamenii erau privați de libertate. Noi asta înțelegem din ceea ce aflăm din informațiile publicate în presă. Nu știm mai mult decât atât, dar din ceea ce putem înțelege la fel ca oricare alt cetățean care citește aceste documente este că ei nu puteau ieși din complexul respectiv. Detalii vom afla pe parcurs. Aflăm și noi ceea ce știți și dumneavoastră, dar asta pentru noi este ceva de neacceptat. Să știți că nu sunt cazuri singulare. Vedem în multe orașe mari din România, nu mai vorbesc de cămine din mediul rural, aceste practici de limitare a libertății persoanelor. Vedem asta în căminele de bătrâni. Și este o practică care trebuie evident sancționată. Deci cu cât mai repede vom afla ce s-a întâmplat acolo, cu atât mai important este pentru sistemul de servicii sociale din România să-și ajusteze reglementările, în așa fel încât așa ceva să nu se mai întâmple.

Pentru că, de fapt, noi nu vorbim de domnul Pașca precum un infractor sau un demon. Nu aici este problema acestei dihotomii. Vorbim de un stat ineficient, care timp de 20 de ani a trimis acolo beneficiari, cu bună știință, știind că acest stabiliment este ilegal.

De ce a ajuns statul să-i trimită pe acei oameni ca ultimă soluție la zilele neautorizate ale lui Pașca? Se știa de 20 de ani că nu sunt autorizate, însă, inclusiv din Constanța, de la Spitalul Județean, se pare că a fost trimis un pacient în luna aprilie. Un bărbat greu deplasabil, care nu avea mijloace să se întrețină singur și care stătuse o lună la primiri urgențe până să îl trimită la Pașca. Conducerea Spitalului Județean spune că nu poate să-mi zică nimic despre acest caz, cât timp nu s-a terminat ancheta. De ce ajung privații ca Viorel Pașca să facă treaba statului?

Diana Chiriacescu: Mi-e greu să vă răspund foarte obiectiv, dar chiar și subiectiv fiind răspunsul meu, veți înțelege cât e de abrupt. Pentru că e mult mai comod pentru stat să se degreveze de răspunderea și dificultatea de a îngriji persoane de maximă vulnerabilitate – asta e o treabă dificilă, complexă, cu multe cerințe și obligații -, decât să trimită astfel de oameni în curtea unor persoane fizice, unde urma lor se pierde. Și am să vă spun foarte direct că în astfel de complexe private ascunse sub paravanul locuinței unor persoane fizice, nici măcar inspecția și controlul social nu ajunge, pentru că nu are dreptul, mandatul de a intra într-o locuință a unei persoane fizice. Deci urma acestor persoane se pierde. Răspunderea este transferată complet unei persoane fizice.

E mult mai ușor pentru instituțiile statului să reacționeze așa. Evident că ele sunt la fel de vinovate dacă nu mai mult vinovate decât domnul Pașca pentru ceea ce s-a întâmplat. Și asta pentru că o spun cu toată seriozitatea, pentru că desigur este dificil, dar instituțiile statului au resursele să creeze servicii noi.

Avem în vigoare în momentul ăsta un program operațional finanțat din bani europeni care este probabil cel mai mare program operațional vreodată obținut de România în serviciile sociale – 4,1 miliarde de euro. Probabil că vă întrebați unde sunt banii ăștia. Nu s-a cheltuit jumătate din ei. Și s-ar fi putut cheltui această sumă uriașă pe crearea de servicii noi. Ca întotdeauna s-a întârziat planificarea, s-au întârziat lansările de ghiduri, s-a întârziat accesarea și distribuirea acestor bani și ajungem în ultimul moment, la finalul ciclului de finanțare europeană, când e prea târziu să mai cheltuim aceste sume și le pierdem.

Aici este vina statului, este vina statului că nu a găsit resursele la timp și nu le-a folosit pentru aceste servicii acum inexistente și prea dificil de pus pe roate într-un timp atât de scurt.

Trăgând linie, credeți că este bine că au fost închise acele azile așa cum erau conduse de Pașca? Adică făceau mai mult rău sau mai mult bine?

Diana Chiriacescu: Este foarte dificil de răspuns la întrebarea asta pentru că noi nu cunoaștem încă detaliile care să ne ducă la o concluzie finală corectă și obiectivă. Este important că au fost închise pentru că erau ilegale în mod evident. Acum, aceste locuri care dintr-o dată lipsesc trebuie compensate de instituțiile publice și ele trebuie să-și asume responsabilitatea pe care 20 de ani au transferat-o către acest om. În mod evident, răspunderea acum este a acestor instituții care trebuiau nu doar să-și facă liste de așteptare și planificări de servicii noi, au obligația asta prin lege în fiecare an să-și facă evaluarea nevoilor de servicii sociale și să bugeteze servicii noi. Ei bine, acum trebuie să o facă cu forța pentru acești 400 de oameni.

Dar da, sigur, un astfel de complex nu are cum să existe la nesfârșit. Pentru că, repet, e vorba de privare de libertate și e vorba de încălcarea unor drepturi ale oamenilor care stăteau acolo și posibil de îngrijire necorespunzătoare, lucruri pe care probabil o să le vedem în viitor, pentru că avea pereți curați și paturi corecte și televizor în cameră e foarte bine, e bine că s-a întâmplat așa, dar uneori acești oameni au nevoie de mult mai mult de tratamente medicale, de personal calificat, de recuperare, de relații sociale, de ajutor psihologic, lucruri pe care în mod clar domnul Pașca nu le avea acolo, pentru că personalul lui n-avea cum să fie calificat.

Dacă aveți cumva informații sau dacă puteți anticipa, bănui, ce face statul de acum înainte cu pacienții pe care îi trimiteam Bihor ca ultimă soluție? Pentru că i-am întrebat pe cei de la Spitalul Județan din Constanța și asta, dar nu au răspuns.

Diana Chiriacescu: Răspunsul optimist este că lecția de la Bihor îi va face probabil mai precauți în a trimite acești oameni fără verificare și monitorizare într-un serviciu care este neacreditat. Răspunsul meu pesimist este că, din știința noastră, nu putem încă documenta 100%, dar după știința noastră și din ceea ce ne spun autoritățile județene, există zeci de astfel de locuințe, case, complexe, așezări cu complex de locuințe neacreditate în țara. Deci probabil că vor găsi un alt Pașca în alt județ și vor continua la fel sau, dacă răspunderea lor este cu adevărat asumată vor încerca să reașeze serviciile existente și să-și creeze locuri noi în serviciile pe care le au în așa fel încât să poată asigura condiții decente unor astfel de persoane, dar acest lucru trebuie făcut rapid și teamă mie că din păcate resursele nu sunt disponibile rapid pentru așa ceva.

Interviul integral îl puteți asculta aici:

Redactor: Bogdan Comșa