Ascultă Radio România Constanța Live

9 Mai – Ziua Europei

„Declarația Schuman”, din 9 mai 1950, piatra de temelie a Uniunii Europene.

9 Mai – Ziua Europei
Foto: Freepik

Publicat de Adina Sîrbu, 9 mai 2026, 10:01

Ziua Europei este sărbătorită, în fiecare an, la 9 mai, și celebrează pacea și unitatea în Europa, recunoscând realizările UE și privind spre viitor.

La această dată, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a ținut un discurs în care a propus o nouă formă de cooperare în Europa.

Cunoscut sub numele de „Declarația Schuman”, acest discurs a pregătit terenul pentru o nouă eră a păcii, integrării și cooperării pe întregul continent și reprezintă baza pe care s-a construit ceea ce astăzi cunoaștem sub numele de Uniunea Europeană.

În 2026, vor fi marcați 40 de ani de la aderarea Portugaliei și Spaniei la UE, dar și de la primele aniversări oficiale ale Zilei Europei și de la utilizarea publică a drapelului și imnului UE, notează https://european-union.europa.eu/.

Drapelul uniunii a fost adoptat în 1985, fiind utilizat până atunci de Consiliul Europei. În mai 1986, drapelul european este arborat pentru prima dată în fața clădirii Berlaymont, sediul principal al Comisiei Europene la Bruxelles. Melodia folosită pentru a simboliza UE este un extras din Simfonia a IX-a compusă în 1823 de Ludwig Van Beethoven pe versurile poemului „Odă bucuriei”, scris de Friedrich von Schiller în 1785. În 1972, Consiliul Europei a transformat această melodie în propriul său imn. Apoi, în 1985, liderii europeni au adoptat-o ca imn oficial al Uniunii Europene.

În ziua de 9 mai, instituțiile de la Bruxelles și din întreaga UE invită toți cetățenii să le viziteze sediile și să exploreze unele dintre cele mai celebre spații ale Uniunii, prin intermediul numeroaselor activități interactive și expoziții organizate în această zi.

În România, membră a Uniunii Europene din 2007, Ziua Europei este marcată atât prin ceremonii oficiale cât și prin diverse evenimente culturale, educaționale și civice, pentru a celebra apartenența la familia europeană, notează https://www.cnr-unesco.ro/.

***

La 9 mai 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman (1948-1952), propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, evitând astfel izbucnirea unui nou conflict militar între naţiunile Europei.

Propunerea, cunoscută sub numele de „Declaraţia Schuman”, este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

În 1950, naţiunile Europei făceau încă eforturi pentru a înlătura consecinţele dezastruoase ale celui de-al Doilea Război Mondial, care se încheiase cu cinci ani în urmă, căutând în aceeaşi măsură modalităţi de a evita un alt război. Au ajuns la concluzia că prin punerea în comun a producţiei de cărbune şi oţel (conform Declaraţiei), un eventual război între Franţa şi Germania, rivali istorici, „ar fi nu numai de neconceput, ci şi imposibil din punct de vedere material”.

La 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. La 25 martie 1957, aceste state au semnat Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM). Atât Tratatul de la Roma, cât şi Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Ideea privind marcarea unei Zile a Europei a fost introdusă de Consiliul Europei în 1964. Comunităţile Europene au luat decizia, în 1985, de a institui această zi la data de 9 mai.

Acestui amplu proiect i s-au alăturat, de-a lungul timpului, încă 22 de state europene: Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria (2004), Bulgaria şi România (2007) şi Croaţia (2013), ceea ce a dus la crearea unei imense pieţe unice (denumită şi piaţa internă). La 31 ianuarie 2020, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a părăsit Uniunea Europeană.

Comunitatea Economică Europeană (CEE) a devenit Uniunea Europeană (UE), prin intrarea în vigoare, la 1 noiembrie 1993, a Tratatului privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht). Documentul reprezintă actul constitutiv al Uniunii Europene.

Sursă: Agerpres

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au...

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:01

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri

Două cutremure slabe s-au produs duminică în zona seismică Vrancea, judeţele Buzău şi Vrancea, arată datele publicate de Institutul Naţional...

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 09:49

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Este record absolut de candidaţi anul acesta la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Pentru cele 1.947 de...

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 08:37

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța

Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. atrage atenția asupra pericolelor majore generate de apropierea neautorizată de instalațiile...

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța