Intră în vigoare blocarea strâmtorii Ormuz, cerută de Donald Trump
Interdicţia vizează tot ce intră și iese din porturile şi zonele de coastă iraniene, pentru a tranzita această cale de navigaţie.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 aprilie 2026, 13:53
Blocarea strâmtorii Ormuz, cerută de liderul de la Casa Albă, Donald Trump, intră în vigoare în această după-amiază, a confirmat Comandamentul central al SUA, responsabil de operaţiunile din Orientul Mijlociu.
Interdicţia vizează tot ce intră și iese din porturile şi zonele de coastă iraniene, pentru a tranzita această cale de navigaţie, a detaliat CETCOM.
Asta după ce negocierile maraton din Pakistan au eşuat weekendul trecut, fără nicio perspectivă pentru noi discuţii imediate.
Teheranul a avertizat că va riposta ferm împotriva oricăror nave militare aflate în strâmtoare, iar orice tentativă de apropiere de această cale de navigaţie crucială va fi considerată o încălcare a acordului de încetare a focului.
Un acord care se ţine bine, în opinia preşedintelui Donald Trump.
Sursa – TVR.info