Ascultă Radio România Constanța Live

Negocierile SUA-Iran de la Islamabad s-au încheiat fără un acord

Delegația SUA a părăsit Islamabadul cu o ofertă finală foarte simplă pentru Iran: un memorandum de înțelegere.

Negocierile SUA-Iran de la Islamabad s-au încheiat fără un acord
Foto: Reuters

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 aprilie 2026, 13:11

Mediatorul pakistanez Ishaq Dar a declarat duminică încheiate discuțiile de pace dintre Statele Unite și Iran, începute sâmbătă la Islamabad, îndemnând părțile beligerante să continue să respecte acordul de încetare a focului încheiat miercuri, informează EFE.

‘Sperăm că ambele părți vor menține un spirit pozitiv pentru a obține o pace durabilă și prosperitate pentru întreaga regiune și nu numai. Este imperativ ca părțile să continue să își respecte angajamentul față de încetarea focului’, a declarat ministrul pakistanez de externe, Ishaq Dar, într-un comunicat.

Aceste negocieri de pace, primul contact direct la cel mai înalt nivel între SUA și Iran din ultimii 47 de ani, s-au încheiat în zorii zilei de duminică după 21 de ore de dialog fără a se ajunge la un acord, potrivit vicepreședintelui american JD Vance, care a vorbit cu presa din capitala pakistaneză.

Ministrul pakistanez nu a menționat conținutul negocierilor în comunicatul său, dar a subliniat rolul țării sale ca mediator cheie.

‘Împreună cu șeful forțelor armate și șeful statului major al armatei, Syed Asim Munir, am contribuit la mediere în cadrul mai multor runde de negocieri intense și constructive între ambele părți, care au continuat în ultimele 24 de ore și s-au încheiat în această dimineață’, a declarat ministrul pakistanez de externe, exprimându-și recunoștința față de ambele părți pentru ‘recunoașterea eforturilor Pakistanului de a contribui la încetarea focului și a rolului său de mediator’.

‘Pakistanul a jucat și va continua să joace un rol vital în facilitarea dialogului și a interacțiunii dintre Iran și Statele Unite în viitor’, a afirmat el, fără a oferi detalii suplimentare dacă va exista o a doua fază a discuțiilor.

Delegația SUA a părăsit Islamabadul cu o ofertă finală foarte simplă pentru Iran: un memorandum de înțelegere.

Potrivit lui Vance, care a refuzat să furnizeze detalii despre conținutul negocierilor, principalul obstacol a fost eșecul Iranului de a se angaja să nu urmărească obținerea unei arme nucleare pe termen lung.

‘Adevărul este că trebuie să vedem un angajament ferm că nu vor urmări o armă nucleară sau instrumentele care le-ar permite să dobândească una rapid. Acesta este obiectivul principal al președintelui Statelor Unite și asta am încercat să realizăm prin aceste negocieri’, a spus el.

Teheranul a declarat duminică că ‘nimeni nu se aștepta’ ca SUA și Iranul să ajungă la un acord în prima rundă de negocieri, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, transmite AFP.

‘A fost clar de la început că nu ar trebui să ne așteptăm să ajungem la un acord într-o singură sesiune (de negocieri). Nimeni nu se aștepta la asta’, a declarat Esmaeil Baqaei la televiziunea de stat iraniană, descriind atmosfera ca fiind una de suspiciune și neîncredere.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe a declarat, de asemenea, că este ‘sigur că contactele noastre cu Pakistanul, precum și cu ceilalți prieteni ai noștri din regiune, vor continua’.

Iranul a atribuit eșecul acestor prime discuții ‘cerințelor nerezonabile’ ale SUA, potrivit televiziunii de stat iraniene. Esmaeil Baqaei a invocat ‘complexitatea problemelor și condițiilor din jurul negocierilor’.

‘În timpul acestei runde au fost adăugate noi subiecte, inclusiv Strâmtoarea Ormuz și probleme regionale, fiecare cu propriile condiții și considerații specifice’, a adăugat el.

Sursa – Agerpres

11 septembrie – Statele Unite comemorează victimele atacurilor teroriste comise în urmă cu 25 de ani la New York și Pentagon
Externe sâmbătă, 12 septembrie 2026, 11:04

11 septembrie – Statele Unite comemorează victimele atacurilor teroriste comise în urmă cu 25 de ani la New York și Pentagon

Statele Unite comemorează victimele atacurilor teroriste care au lovit țara în urmă cu exact 25 de ani, relatează dpa. Președintele american...

11 septembrie – Statele Unite comemorează victimele atacurilor teroriste comise în urmă cu 25 de ani la New York și Pentagon
Canada și Ucraina se angajează să încheie un parteneriat de securitate și economic pe „100 de ani”
Externe joi, 10 septembrie 2026, 21:56

Canada și Ucraina se angajează să încheie un parteneriat de securitate și economic pe „100 de ani”

Prim-ministrul canadian Mark Carney și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat într-o vizită în Canada, au semnat joi o declarație în...

Canada și Ucraina se angajează să încheie un parteneriat de securitate și economic pe „100 de ani”
Trump salută „seara foarte bună” a extremei drepte după victoria sa de duminică
Externe miercuri, 9 septembrie 2026, 07:25

Trump salută „seara foarte bună” a extremei drepte după victoria sa de duminică

Președintele american Donald Trump a salutat marți victoria extremei drepte în Germania duminică, văzând în aceasta ‘o seară foarte...

Trump salută „seara foarte bună” a extremei drepte după victoria sa de duminică
Canada a activat taxele vamale de retorsiune împotriva SUA
Externe marți, 8 septembrie 2026, 21:49

Canada a activat taxele vamale de retorsiune împotriva SUA

Canada a activat marți taxele vamale de retorsiune asupra unor importuri din SUA în valoare de 27,6 miliarde de dolari canadieni (aproximativ 20 de...

Canada a activat taxele vamale de retorsiune împotriva SUA
Externe duminică, 6 septembrie 2026, 18:25

Emisarii americani Witkoff şi Kushner, în prima vizită în Ucraina de la începutul eforturilor de mediere ale SUA

Emisarii preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, au sosit duminică la Kiev, unde poartă discuţii cu preşedintele...

Emisarii americani Witkoff şi Kushner, în prima vizită în Ucraina de la începutul eforturilor de mediere ale SUA
Externe duminică, 6 septembrie 2026, 11:24

Casa Albă: Discuţiile de la Kremlin dintre emisarii SUA şi preşedintele Rusiei au fost substanţiale

Un oficial al Casei Albe a descris ca fiind „substanţiale” discuţiile de la Kremlin dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi emisarii...

Casa Albă: Discuţiile de la Kremlin dintre emisarii SUA şi preşedintele Rusiei au fost substanţiale
Externe sâmbătă, 5 septembrie 2026, 17:26

Putin ordonă încetarea atacurilor asupra Kievului trei zile, cu ocazia vizitei emisarilor americani

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat sâmbătă încetarea atacurilor asupra Kievului timp de trei zile, cu ocazia vizitei emisarilor americani...

Putin ordonă încetarea atacurilor asupra Kievului trei zile, cu ocazia vizitei emisarilor americani
Externe sâmbătă, 5 septembrie 2026, 17:10

România a înregistrat cel mai puternic declin al vânzărilor cu amănuntul din UE

Vânzările cu amănuntul au crescut în zona euro și în Uniunea Europeană în luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie 2025, însă România a...

România a înregistrat cel mai puternic declin al vânzărilor cu amănuntul din UE