Dobrogea, sub COD GALBEN de averse, intensificări de vânt și grindină
Episod de vreme severă în trei sferturi de țară, până sâmbătă.
Publicat de Adina Sîrbu, 2 aprilie 2026, 10:23
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de ploi în cea mai mare parte din țară şi ninsori la altitudini mari, valabilă în următoarele două zile.
Începând de joi, vor fi ploi local însemnate cantitativ în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul şi estul Transilvaniei. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar vineri şi sâmbătă vor fi însoţite izolat de descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină. În intervale scurte de timp, sau prin acumulare până la sfârşitul intervalului, cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de 40…60 l/mp.
În Carpaţii Meridionali, iar din noaptea de vineri spre sâmbătă şi în Carpaţii Orientali, la peste 1800 m altitudine, temporar va ninge şi se va depune strat de zăpadă cu grosimi, în medie, de 10…20 cm.
ANM a emis și un Cod galben de vânt valabil joi, până la ora 20.00, în cea mai mare parte a Munteniei şi sud-estul Olteniei.
Potrivit meteorologilor, temporar vor fi intensificări ale vântului, pe arii restrânse şi în restul teritoriului, vineri în regiunile vestice, iar de vineri noapte până sâmbătă seara în cele estice, cu viteze în general de 40…50 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h.
Judeţele care se vor afla sub Cod galben de vânt pe parcursul zilei de joi sunt: Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov şi municipiul Bucureşti.