CJE a lansat astăzi Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel județean
Documentul a fost realizat pe baza a 56 de întrebări la care au răspuns peste 2.700 de elevi din tot județul Constanța.
Publicat de Adina Sîrbu, 9 martie 2026, 16:31
Consiliul Județean al Elevilor a lansat astăzi Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel județean.
Documentul a fost realizat pe baza a 56 de întrebări la care au răspuns peste 2.700 de elevi din tot județul Constanța.
Cele mai reclamate probleme țin de siguranța școlară și bullying, spune Adina Cărămidaru, președintele Consiliului Județean al Elevilor.
Demetria Ana Mărgărit, vicepreședintele CJE Constanța, consideră că o mai bună cunoaștere a drepturilor și obligațiilor prevăzute în Statul Elevului ar ajuta la rezolvarea problemelor.
Ștefan Stoica, secretarul executiv al Consiliului Județean al Elevilor, atrage atenția asupra programei învechite.
Raportul privind implementarea Statutului Elevului este realizat anual în cadrul unei consultări naționale organizate de Consiliul Național al Elevilor, în care elevii din întreaga țară își exprimă opiniile privind aplicarea statutului și realitățile din sistemul de educație.
Redactor: Cătălina Radu