Vremea se menține caldă, în Dobrogea și pe litoral
Prognoza meteo.
Publicat de Doina Sirbu, 26 noiembrie 2025, 06:42
Vremea va fi caldă, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de miercuri, când termometrele vor indica 20 de grade Celsius. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Pe litoral se vor înregistra aproximativ 17 grade Celsius.
Joi, vremea va fi instabilă, dar caldă, în Dobrogea, cu o maximă de 19 grade Celsius. Cerul va fi acoperit de nori, vântul va sufla moderat, iar pe arii extinse va ploua. În zona litoralului vor fi 17 grade Celsius.
De vineri, scad temperaturile în Dobrogea, fiind anunțate cel mult 14 grade Celsius, iar vremea va fi instabilă, fiind așteptate precipitații. Cerul va fi înnorat, iar vântul va sufla moderat. Și pe litoral va fi mai rece, cu cel mult 13 grade Celsius în aer.