Calendarul zilei – 6 noiembrie
Publicat de Codrin RAITA, 6 noiembrie 2025, 05:00 / actualizat: 6 noiembrie 2025, 14:43
S-a întâmplat într-o zi de 6 noiembrie
* Acum 168 de ani (1857) era încheiat, la Galaţi, un aranjament între guvernul Moldovei şi Comisiunea Europeană a Dunării pentru serviciul liniei telegrafice Galaţi-Sulina (ratificat la 19/31.III.1858) (6/18)
* Se marchează 165 de ani (1860) de când Abraham Lincoln (n. 1809 – m. 1865) era ales al 16-lea preşedinte al Statelor Unite, învingându-i pe democratul Stephen A. Douglas, pe John C. Breckinridge (care candida din partea democraţilor din Sud), şi pe John Bell de la noul Partid Uniunea Constituţională. A fost primul preşedinte din istoria SUA dat de Partidul Republican. Victoria sa s-a datorat în întregime puternicei susţineri din Nord şi din Vest. În 10 din cele 15 state sclavagiste nu a apărut pe niciun buletin de vot, şi a câştigat doar două din cele 996 de comitate din tot Sudul
* În urmă cu 102 ani (1923) colonelul american Jacob Schick (1878-1937) a patentat aparatul electric de bărbierit
* Acum 78 de ani (1947) Adunarea Deputaţilor vota o moţiune de neîncredere în activitatea grupării politice liberale conduse de Gheorghe Tătărăscu, reprezentanţii liberali fiind înlăturaţi din guvernul Groza (practic, din acest moment, activitatea Partidului Naţional Liberal încetează, până în ianuarie 1990)
* Cu 26 de ani în urmă (1999) australienii respingeau, în cadrul unui referendum constituţional, în proporţie de 54%, instaurarea republicii, preferând monarhia ca formă de guvernământ
Aniversări – Comemorări
– 1879: S-a născut istoricul literar Petre V. Haneş (m. 1966)
– 1882, 6/19: S-a născut Aurel Vlaicu, inginer şi pilot, creator al primelor planoare româneşti, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (m. 1913; s-a prăbuşit cu un monoplan proiectat şi construit de el, „Vlaicu II”, lângă Câmpina, în timp ce încerca să treacă Munţii Carpaţi). NOTĂ: La 17 iunie este „Ziua de comemorare a lui Aurel Vlaicu”, stabilită prin Legea 88/10.IV.2024, care îl declară Erou al Națiunii Române pe Aurel Vlaicu. Ziua primului zbor al unui avion conceput, realizat și pilotat în România de Aurel Vlaicu este 17 iunie 1910
– 1905: S-a născut poetul Simion Stolnicu (numele real: Alexandru Botez), situat de critica literară în descendenţa liricii lui Ion Barbu (m. 1966) – 120 de ani
– 1905: S-a născut Valerian Zaharia (nume de botez: Vasile), episcop al Oradei între 1951 şi 1969, an când a fost forţat de comunişti să se pensioneze (m. 1996) – 120 de ani
– 1910: A murit George Panu, jurist, memorialist, critic literar, gazetar (polemist de talent) şi om politic (n. 1848) – 115 ani
– 1914: S-a născut scriitorul Alexandru Mitru (numele la naştere: Alexandru Pârâianu), autor de literatură pentru copii şi tineret (m. 1989)
– 1928: S-a născut pictorul, graficianul și profesorul Nicolae Rădvan; a fost membru al Filialei Vrancea a Uniunii Artiștilor Plastici din România din anul 2013 și a participat la numeroase saloane de pictură organizate de Centrul Cultural Vrancea (m. 2020)
– 1930: S-a născut Pavel Darie, poet, prozator şi traducător (m. 2015) – 95 de ani
– 1934: S-a născut Mircea Pascu, fost vicepreședinte (1983-1989) și președinte al Federației Române de Fotbal (feb. – aug. 1990); pe plan internațional, Pascu a fost membru al Comisiei de organizare a competițiilor fotbalistice europene, membru în comisia de protocol FIFA, membru al Comisiei Fair-Play UEFA, fiind, de asemenea, numit membru de onoare al forului european (m. 2020)
– 1937: S-a născut chimistul Ioan-Alexandru Silberg; importante contribuţii în chimia heterociclurilor, în primul rând a fenotiazinei, compus care stă la baza celor mai importante medicamente cu acţiune asupra sistemului nervos central; membru corespondent al Academiei Române din 1996 (m. 2006)
– 1938: S-a născut Constantin Dumitru-Dulcan, medic neurolog şi psihiatru, doctor în ştiinţe medicale, bun cunoscător al filosofiei ştiinţei şi pionier în scrierile din domeniul conştiinţei, scriitor şi profesor; volumul cu caracter filosofic „Inteligenţa Materiei”, publicat în 1981, anticipa, cu ani buni înaintea culturii occidentale, că Universul are inteligenţă până la ultima celulă şi că omul este expresia supremă a inteligenţei cosmice prin sămânţa divină pe care o conţine
– 1938: S-a născut pictorul Dumitru Rusu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România
– 1940: S-a născut Mihai Zamfir, filolog, prozator, istoric şi critic literar, profesor universitar și diplomat; specialist în stilistică, istorie literară și literatură comparată și traducător din limba portugheză; fost ambasador al României în Portugalia și în Brazilia; membru de onoare al Academiei Române din 2024 – 85 de ani
– 1941: S-a născut regizorul, scenograful şi pictorul Sergiu Savin (m. 2016)
– 1942: S-a născut omul de radio, ziaristul şi scriitorul Dan Ursuleanu; din 1966 a fost reporter, apoi realizator la Programul 3 al Radiodifuziunii Române, unde a realizat emisiuni din diverse domenii; dintre cele mai cunoscute emisiuni de radio au fost „Logicon” (concurs de teste, probleme şi jocuri logice) şi „Exploratorii lumii de mâine”, singurul şi cel mai longeviv program SF din estul Europei (m. 2013)
– 1943: S-a născut Petre Geambaşu, interpret de muzică uşoară, instrumentist și dirijor
– 1944: S-a născut ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit emerit de București, fost arhiepiscop-mitropolit al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti (1990-2019); membru de onoare al Academiei Române din 2001
– 1947: S-a născut Alex.[andru] Ştefănescu, critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV; din 1990, a fost redactor al revistei „România literară” și redactor-șef în perioada 1995-2010; a scris mii de articole şi douăzeci de cărţi, dintre care a avut un mare ecou „Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000”, apărută în 2005 (m. 2024)
– 1949: S-a născut Olga Delia Mateescu, actriţă, scriitoare şi profesor universitar
– 1957: A murit Ştefan Paşca, lingvist şi filolog; studii de onomastică şi de literatură română veche; colaborator sau coordonator al unor lucrări de sinteză ale Academiei („Dicţionarul limbii române”, „Atlasul lingvistic român”); membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1901)
– 1964: S-a născut poetul Iustin Panţa, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori sibieni; după 1990 a participat la fondarea revistei „Euphorion”, a cărei direcţie a şi asigurat-o în ultimii ani (m. 2001, într-un accident rutier)
– 1968: A murit inginerul Ion S. Gheorghiu; contribuţii la elaborarea unei teorii generale a maşinilor electrice (a introdus noţiunea de generator unic); a realizat proiectele de electrificare a unor căi ferate (Ploieşti-Braşov, Târgovişte- Bucureşti); a participat la modernizarea şi extinderea uzinelor Grozăveşti şi Filaret din Bucureşti; membru tiutlar al Academiei Române din 1952, vicepreşedinte al acestui for (1959-1963) (n. 1885)
– 1970: S-a născut Mihai Găinuşă, realizator şi prezentator de emisiuni radiofonice şi de televiziune – 55 de ani
– 1971: S-a născut Luminiţa Huţupan Dinu, fostă jucătoare de handbal, antrenoare și profesoară; a fost votată, în 2011, pe site-ul Federaţiei Internaţionale de Handbal drept cel mai bun portar din lume din toate timpurile; a fost medaliată cu argint la CM 2005 cu „naţionala” României
– 1988: A murit fizicianul Theodor V. Ionescu; studii şi cercetări asupra ionosferei, gazelor ionizate, descărcărilor electrice în gaze, vitezei sunetului în lichide; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1899)
– 1993: A murit Alexandru Piru, critic şi istoric literar, profesor; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (n. 1917)
– 1997: A murit Sever Frenţiu, pictor, gravor, decorator şi scenograf; fost Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Române a Masoneriei (din 1996) (n. 1931)
– 2003, 6/7: A murit Iosif Naghiu, dramaturg şi poet (n. 1932)
– 2005: A murit Petre Sălcudeanu, prozator, scenarist, publicist; după 1990 a ocupat o serie de funcţii publice (n. 1930) – 20 de ani
– 2009, 6/7: A murit maestrul Alexandru Lăscae, dirijor permanent, în perioada 1998 – 2009, al Filarmonicii „Moldova” din Iaşi; s-a stabilit în Olanda, unde a devenit concert-maestru al Orchestrei „Residentie” din Haga; tot în acelaşi oraş, a debutat ca dirijor la pupitrul ansamblului Enescunicii; din 1990, maestrul Alexandru Lăscae a revenit periodic în România, colaborând mai ales cu orchestrele din Iaşi şi Cluj-Napoca (n. 1942)
– 2012: A murit solista Marilena Dobre, stabilită din 1997 în SUA (n. 1969)
– 2013: A murit Dana Comnea, actriţă de teatru şi film (n. 1933)
– 2013: A murit Nicolae Florescu, istoric şi critic literar, editor şi publicist; redactor la Redacţia Culturală a Radiodifuziunii Române între anii 1966 şi 1970 (n. 1942)
– 2020: A murit compozitorul, muzicologul și profesorul Octavian Nemescu, unul dintre liderii avangardei muzicii contemporane românești; reprezentant de seamă al curentului spectral; a compus piese simfonice, corale, camerale, electroacustice, muzică ambientală, metamuzici, muzică imaginară, ritualuri colective şi individuale ce implică, pe lângă auz, şi celelalte simţuri (n. 1940) – 5 ani
– 2021: A murit interpretul de muzică populară Petrică Mâţu Stoian (n. 1960)
– 2024: S-a născut Daniel Spoerri (născut Daniel Isaac Feinstein), scriitor, balerin, coregraf, regizor de teatru și film experimental elvețian de origine română, dar mai ales artist vizual consacrat la nivel mondial, cu lucrări la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York sau Muzeul Tate din Londra; este inventatorul curentului „Eat Art”, care constă în fixarea urmelor unei mese într-o operă de artă; împreună cu Jean Tinguely și Yves Klein, a pus bazele curentului artistic „Nouveau Réalisme”, prin care obiectele din realitatea de zi cu zi sunt transpuse artistic (n. 1930) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Belém, Brazilia: Summitul șefilor de stat, înainte de COP30 – Conferința ONU privind schimbările climatice din 2025 (6 – 7 nov.)
– Istanbul: Reluarea negocierilor dintre Pakistan și Afganistan
-Berlin: Conferința anuală Bundeswehr (6 – 7 nov.)
– Paris: Reuniunea globală a Forumului femeilor pentru economie și societate (6 – 7 nov.)
– Patna, India: Alegeri în statul indian Bihar (6 – 14 nov.)
– Paris: Air France-KLM – Rezultate pe trimestrul al treilea
– Paris: ArcelorMittal – Rezultate pe trimestrul al treilea (înainte de Bursă)
– Copenhaga: Maersk – Raport pe trimestrul al treilea
– Londra: Decizia de politică monetară a Băncii Angliei, cu emiterea Raportului de politică monetară
– Rabat, Maroc: A 50-a aniversare a Marșului Verde, care marchează începutul preluării Saharei Occidentale
– Lagos, Nigeria: Ediția 2025 a Târgului de Artă Contemporană Art X (6 – 9 nov.)
– Abu Dhabi: Golf – Turneul European, Campionatul de la Abu Dhabi (6 – 9 nov.)
– Toyota City: Campionatul Mondial WRC – Raliul Japoniei (6 – 9 nov.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională pentru Prevenirea Exploatării Mediului în timp de Război sau Conflict armat”; stabilită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 5.XI.2001, prin Rezoluţia 56/4; marcarea acestei zile urmăreşte sensibilizarea opiniei publice şi a factorilor de decizie asupra consecinţelor acţiunilor armate asupra mediului; în timpul conflictelor armate, resursele naturale precum apa, pădurile, terenurile agricole și resursele energetice sunt deseori ținte strategice sau instrumente de război; poluarea, incendiile, defrișările ilegale, contaminarea apei și distrugerea habitatelor naturale sunt doar câteva dintre daunele provocate mediului în timpul războaielor; aceste consecințe nu se limitează doar la perioada conflictelor, ci afectează pe termen lung sănătatea populației, a ecosistemelor, siguranța alimentară și stabilitatea economică a regiunilor afectate. Programul ONU pentru Mediu (UNEP) este unul dintre principalele organisme care studiază impactul conflictelor asupra mediului și coordonează proiecte de reconstrucție ecologică în zonele afectate
– „Ziua Internațională împotriva Violenţei şi a Bullying-ului în școli, inclusiv a Cyberbullying-ului”, a fost stabilită din 2019 de UNESCO, în prima zi de joi din luna noiembrie a fiecărui an. Potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/, bullying-ul se poate identifica, în mod normal, prin următoarele trei caracteristici: intenţie, repetiţie şi putere. Bullying-ul este mai degrabă un tipar de comportament şi mai puţin un incident izolat. NOTĂ: Pe 30 ianuarie este marcată „Ziua internațională pentru nonviolenţă în școli”, apărută în 1964, ca o iniţiativă de pionierat, mondială, neguvernamentală, neoficială, independentă şi voluntară a educaţiei pentru nonviolenţă şi pace, care se desfăşoară acum în şcoli și centre de educaţie din întreaga lume. Data a fost aleasă ca fiind ziua morţii lui Mahatma Gandhi, supranumit părintele independenţei Indiei şi iniţiatorul mişcărilor de revoltă neviolente, cel care spunea: „nonviolenţa este arma celor puternici”
– „Ziua Mondială pentru Turismul Responsabil” este marcată în ultima zi a Târgului Internațional de Turism de la Londra (4 – 6 nov.) și în întreaga lume, prin organizarea unor evenimente menite să promoveze dezvoltarea turismului, colaborările între companiile de turism, organizațiile sau chiar persoanele interesate de aplicarea unor practici durabile în turismul mondial; evenimentele prilejuite de marcarea acestei zile au loc cu sprijinul Organizației Mondiale a Turismului (World Tourism Organization — UNWTO), agenția Națiunilor Unite care coordonează promovarea la nivel internațional a turismului responsabil, durabil și accesibil. NOTĂ: „Ziua mondială a turismului” este marcată la 27 septembrie, ziua când, în 1970, a fost adoptat Statutul Organizaţiei Mondiale a Turismului
– 1494: S-a născut Suleyman I Magnificul, al zecelea sultan al Imperiului Otoman, care a domnit între anii 1520-1566; a fost cel mai puternic şi cunoscut conducător din Europa secolului al XVI-lea (m. 1566)
– 1672: A murit compozitorul german Heinrich Schütz (n. 1585)
– 1795: A murit compozitorul ceh Jiri Antonin Benda (n. 1722) – 230 de ani
– 1814: S-a născut Adolphe [Antoine-Joseph] Sax, interpret şi constructor belgian de instrumente de suflat (inventatorul saxofonului, în 1846) (m. 1894)
– 1822: A murit chimistul francez Claude Louis Berthollet; a elaborat, împreună cu Antoine Lavoisier, o nomenclatură chimică raţională; a descoperit proprietăţile decolorante ale clorului şi aplicaţiile acestuia ca agent de albire (n. 1748)
– 1825: S-a născut arhitectul francez Charles Garnier, cel mai important reprezentant al stilului Second Empire; printre lucrările sale se numără Opera din Paris şi Cazinoul din Monte Carlo (m. 1898) – 200 de ani
– 1833: S-a născut Jonas Lie (Jonas Lauritz Idemil Lie), scriitor norvegian, considerat a fi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai literaturii norvegiene alături de Henrik Ibsen, Bjørnstjerne Bjørnson şi Alexander Kielland (m. 1908)
– 1835: S-a născut Cesare Lombroso, medic şi antropolog italian; este teoreticianul cel mai reprezentativ în ceea ce priveşte orientarea biologică în teoriile cauzalităţii în criminologie (a făcut din ideea tipului fizic criminal o cauză a crimei) (m. 1909) – 190 de ani
– 1854: S-a născut compozitorul american John Philip Sousa (m. 1932)
– 1860, 6/18: S-a născut Ignacy (Jan) Paderewski, pianist, compozitor şi om politic polonez; prim-ministru şi ministru de externe al Poloniei (ianuarie-decembrie 1919); a semnat Tratatul de la Versailles-1919 (m. 1941) – 165 de ani
– 1861: S-a născut James Naismith, profesor canadian de sport, creatorul, în 1891, a jocului de baschet (m. 1939)
– 1865: S-a născut medicul militar britanic Sir William Boog Leishman; pasionat de bacteriologie, a descoperit vaccinul contra febrei tifoide (m. 1926) – 160 de ani
– 1866: S-a născut scriitorul danez Johannes (Jens) Jorgensen (m. 1956)
– 1893: A murit compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski (n. 1840)
– 1919: S-a născut poeta portugheză Sophia de Mello Breyner (m. 2004)
– 1920: S-a născut basul italian Nicola Rossi-Lemeni (m. 1991) – 105 ani
– 1925: S-a născut actorul Michel Bouquet, un punct de reper al teatrului şi cinematografiei franceze; dublu laureat al premiului Cesar pentru cel mai bun actor (m. 2022) – 100 de ani
– 1929: S-a născut Francy Boland, compozitor şi pianist belgian de jazz (m. 2005)
– 1930: S-a născut Pavel Darie, poet, prozator şi traducător din Rep. Moldova (m. 2015) – 95 de ani
– 1931: S-a născut Mike Nichols (Mikhail Igor Peschkowsky), regizor de film, televiziune şi teatru, scenarist, producător şi comediant american; multiplu laureat al premiilor Oscar, Tony, Emmy şi Grammy (m. 2014)
– 1932: S-a născut fizicianul și profesorul universitar belgian François Englert; Premiul Nobel pentru fizică în 2013, împreună cu britanicul Peter Higgs, pentru lucrările legate de „descoperirea teoretică a unui mecanism care a contribuit la înţelegerea originii masei particulelor subatomice şi care au fost confirmate recent”; bosonul lui Higgs este considerat de fizicieni drept piatra unghiulară a structurii fundamentale a materiei, particula elementară care dă masă celorlalte, potrivit teoriei denumite „Modelul standard”
– 1936: S-a născut Emil Loteanu, regizor de film, scenarist şi poet din Rep. Moldova (m. 2003)
– 1948: S-a născut Glenn Lewis Frey, cântăreţ, compozitor, chitarist, producător şi actor american; unul dintre fondatorii grupului rock „Eagles” (m. 2016)
– 1952: S-a născut scriitorul, scenaristul și profesorul universitar american Michael Cunningham; a devenit cunoscut mai ales după ce, în anul 1998, a publicat romanul „Orele”, pentru care a câștigat Premiul Pulitzer pentru ficțiune și PEN/Faulkner Award, în anul următor
– 1955: S-a născut Paul Michael Romer, economist, matematician, antreprenor politic și profesor universitar american; fost Economist Șef al Băncii Mondiale (2016-2018); Premiul Nobel pentru științe economice pe 2018, „pentru integrarea inovațiilor tehnologice în analiza macroeconomică pe termen lung” – 70 de ani
– 1959: A murit scriitorul argentinian Juan Carlos Dávalos (n. 1887)
– 1964: A murit biochimistul german Hans von Euler-Chelpin, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1929, împreună cu Arthur Harden (n. 1873)
– 1965: A murit Edgard Varèse (nume complet: Edgard Victor Achille Charles Varèse), compozitor american de origine franceză; precursor al muzicii electronice (n. 1883) – 60 de ani
– 1968: A murit dirijorul şi violonistul francez Charles Münch (n. 1891)
– 1970: S-a născut actorul, regizorul, scenaristul și scriitorul american Ethan Hawke; în ultimii ani a susţinut-o pe mama sa în realizarea unor programe umanitare în România – 55 de ani
– 2012: A murit Preafericitul Părinte Maxim (născut Marin Naidenov Minkov), patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare, mitropolit al Sofiei (4 iulie 1971 – 6 noiembrie 2012) (n. 1914)
– 2016: A murit dirijorul, compozitorul şi pianistul ungar Zoltan Kocsis (n. 1952)
– 2017: A murit actriţa germană Karin Dor (n. 1938)
– 2020: A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi ai Israelului, Nathan Zach (nume la naștere: Nathan Seitelbach), traducător, redactor, critic literar şi profesor (n. 1930, la Berlin) – 5 ani
– 2020: A murit regizorul de film, scenaristul şi politicianul argentinian Fernando Solanas; bogată experienţă în filmul documentar (n. 1936) – 5 ani
– 2024: A murit Madeleine Riffaud, poetă, jurnalistă, corespondentă de război, scriitoare și traducătoare franceză; eroină a rezistenței împotriva ocupației fasciste germane din Franța, activistă anticolonială (n. 1924) – 1 an
– 2024: A murit Tony Todd (Anthony Tiran Todd), actor american și producător de film; cunoscut pentru rolurile sale din filme horror si science-fiction (n. 1954) – 1 an
Sursa: RADOR