CONSTANȚA: Incendiu violent la mansarda unui bloc. Bărbat găsit inconștient în interior, transportat la spital
Intervenție ISU Dobrogea.

Publicat de Adina Sîrbu, 14 septembrie 2025, 15:49 / actualizat: 14 septembrie 2025, 18:15
Pompierii militari din cadrul ISU Dobrogea au intervenit, în această după-amiază, la un incendiu, izbucnit la mansarda blocului DR 27 de pe strada Soveja, din municipiul Constanța.
La fața locului s-au deplasat mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoplatformă, descarcerarea, o ambulanță SMURD B2 și o ambulanță SAJ.
Potrivit primelor informații, o persoană a fost suprinsă de incendiu în interiorul locuinței. Este vorba despre un bărbat găsit în stare de inconștiență, preluat de echipajul ambulanței SAJ C1 și transportat la Spitalul Județean Constanța.
Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica, a declarat că în total s-au evacuat 56 de persoane și nu au fost înregistrate alte victime.
Reprezentanta ISU a mai precizat că incendiul se manifestă la întreaga mansardă, construită din lemn și vată minerală, fiind însoțit, din această cauză, de degajări mari de fum.
Și traficul rutier a fost perturbat pe strada Soveja, între Barbu Șt. Delavrancea și Baba Novac, autobuzele CT Bus înregistrând întârzieri.
Ulterior, traseul autobuzelor de pe liniile 102 și 13 a fost deviat temporar pe str. Baba Novac – b-dul Aurel Vlaicu – str. Ștefăniță Vodă – str. Soveja în ambele sensuri, urmând a se reveni la ruta obișnuită după lichidarea incendiului.