Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 3 septembrie

Calendarul zilei – 3 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 3 septembrie 2025, 05:00 / actualizat: 3 septembrie 2025, 14:03

S-a întâmplat într-o zi de 3 septembrie

* Acum 556 de ani (1469) a avut loc sfințirea Bisericii Mănăstirii Putna, prima şi cea mai importantă ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare (1457 – 1504); la 10 iulie 1466 a fost pusă piatra de temelie a mănăstirii, pe o veche vatră sihăstrească, în locul unde Dumnezeu a purtat săgeata din arcul voievodului care a tras de pe Dealul Crucii

* Cu 242 de ani în urmă (1783) Marea Britanie, Franţa, Spania şi SUA au semnat Tratatul de la Versailles, prin care Anglia a recunoscut oficial independenţa Statelor Unite ale Americii şi a cedat Franţei Tobago şi Senegalul

* Acum 177 de ani (1848), între 3/15 şi 13/25 septembrie, a avut loc a treia Adunare naţională de la Blaj. Cei aproximativ 60.000 de participanţi nu au recunoscut „uniunea” Transilvaniei cu Ungaria, astfel începând formarea unei oşti populare române sub conducerea lui Avram Iancu, Axente Sever şi Iovian Brad

* În urmă cu 77 de ani (1948) avea loc la Bucureşti, reinaugurarea stadionului „Republica” (prin reamenajarea stadionului ANEF), cel mai mare şi modern din ţară la acea vreme (40.000 de locuri). Dezafectat odată cu începerea lucrărilor la „Casa Poporului”, stadionul a fost inaugurat la 9 mai 1926, cu ocazia meciului de rugby dintre echipa României şi cea a armatei franceze, încheiat cu victoria oaspeţilor cu scorul de 35-3. Stadionul ONEF (Oficiul Naţional de Educaţie Fizică, mai târziu ANEF – Academia Naţională de Educaţie Fizică) a fost proiectat de Horia Creangă şi Marcel Iancu, doi dintre cei mai vestiţi arhitecţi ai vremii, şi a fost considerat primul stadion modern din România, fiind primul dotat cu un gazon prevăzut cu sistem de drenaj. În timpul războiului, stadionul a fost mistuit de flăcările unui incendiu, însă ulterior a fost reconstruit şi redat în folosinţă, sub numele „Stadionul Republicii”, la 3 septembrie 1948, cu ocazia primei ediţii a Campionatelor Internaţionale de Atletism ale Republicii Populare Române. Stadionul Republicii a fost al doilea stadion din România care era dotat cu o instalaţie de nocturnă, după Stadionul Romcomit din Bucureşti

* Acum 72 de ani (1953) intra în vigoare Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, semnată, la Roma, la 4.XI.1950. Convenţia a fost semnată sau ratificată de peste 30 de state. La data de 20.VI.1994, România a ratificat, la Strasbourg, Convenţia şi zece protocoale adiţionale

* În urmă cu 46 de ani (1979) era înfiinţat, la Bucureşti, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară; director-fondator, prof. dr. Nicolae Simionescu (în prezent Institutul poartă numele fondatorului). În 1990, IBPC a fost afiliat la Academia Română și a devenit instituție membră a rețelei mondiale UNESCO pentru biologie moleculară și celulară (UNESCO-MCBN)

* Acum 33 de ani (1992) era adoptată Convenţia privind interzicerea armelor chimice, în cadrul Conferinţei pentru dezarmare de la Geneva, intrată în vigoare la 29.IV.1997. România a semnat această Convenţie în prima zi de la deschiderea ei pentru semnare, 13.I.1993, a ratificat-o la 9.XII.1993 şi a depus instrumentele de ratificare la 15.II.1995

* Cu 13 ani în urmă (2012), între 3 și 5 septembrie, la Chișinău a avut loc primul Congres Mondial al Eminescologilor, organizat de Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Filologie al Academiei de Științe, Academia Română, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Centrul Academic Internaţional „Mihai Eminescu”, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Primăria municipiului Chişinău și Primăria Municipiului Iaşi, în onoarea acad. Mihai Cimpoi, reputat critic, eminescolog, istoric literar, eseist și redactor literar, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 ani

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Cuv. Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara (Calendarul Creştin-Ortodox 2025)

 

– Sf. Grigore cel Mare, papă învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2025)

 

– 1546: A murit Petru Rareş, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546); fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare; autoritar faţă de marea boierime, Petru Rareş a încurajat comerţul, a dezvoltat organizarea ţării şi a mărit puterea militară a acesteia (n. 1483)

 

– 1872: A murit monahul Procopie (Picu) Pătruţ (nume la naștere – Oprea), poet, miniaturist, imnograf, imnolog, caligraf și copist bisericesc (n. 1818)

 

– 1876, 3/16: S-a născut Constantin K. Kiriţescu, istoric (autor al unor lucrări fundamentale privind participarea României la cele două conflagraţii mondiale), zoolog (contribuţii la cunoaşterea faunei de reptile şi batracieni din ţara noastră); autor de manuale şi publicist (m. 1965)

 

– 1887: A murit Timotei Cipariu, preot greco-catolic, cărturar umanist de talie europeană şi filolog; considerat unul dintre întemeietorii filologiei româneşti; a jucat un rol de prim-plan în Revoluţia de la 1848 din Transilvania; membru fondator al ASTREI (1861); membru fondator al Societăţii Academice Române (1866), vicepreşedinte al acestui for (1867-1872) (n. 1805)

 

– 1901: S-a născut Gherase Dendrino, compozitor şi dirijor (m. 1973)

 

– 1907: S-a născut scriitorul Pavel Dan; supranumit „prozatorul câmpiei transilvane” (m. 1937)

 

– 1912: S-a născut Vasile Dobrian, pictor, desenator, grafician şi poet (m. 1999)

 

– 1919: S-a născut Ovidiu Drimba, istoric literar, comparatist, profesor şi traducător; a scris lucrări dedicate istoriei culturii („Istoria culturii şi civilizaţiei“, „Pagini despre cultura europeană”, „Incursiuni în civilizaţia omenirii”), istoriei literaturii („Istoria literaturii universale”, „Studii şi eseuri de literatură universală”), istoriei teatrului („Istoria teatrului universal”); a tradus din Jules Verne, Elsa Triolet, Renata Vigano, Leonardo da Vinci, Camões, Cervantes, Selma Lagerlöf, eseişti spanioli (m. 2015)

 

– 1928: S-a născut antrenorul de handbal Constantin „Pilică” Popescu; în 1956 a adus, cu sportivele antrenate de el, prima medalie de campion mondial din istoria handbalului românesc în 11; a mai câștigat titlul mondial în 1960 și în 1962; a fost primul şi cel mai tânăr tehnician (32 de ani) căruia i-a fost acordat titlul de Antrenor emerit (1960); în 2007 a fost declarat „antrenor internaţional de excelenţă” (m. 2018)

 

– 1935: S-a născut Vasile Spoială, prozator, traducător (de limbă germană) şi publicist (m. 1993) – 90 de ani

 

– 1936: S-a născut (în Rusia) cântăreaţa de muzică uşoară Marina Voica

 

– 1937: S-a născut cântăreţa de muzică populară Maria Ciobanu (nume la naștere: Maria Diaconu); supranumită „ciocârlia cântecului popular românesc“

 

– 1938: S-a născut jurnalistul, scriitorul şi criticul literar Mircea Bunea (m. 2012)

 

– 1938: S-a născut Teodora Stendl, artist plastic și profesor universitar, una dintre „doamnele artei contemporane românești” (m. 2022)

 

– 1943: S-a născut (în Kazahstan, la Karaganda) poetul, criticul de artă, eseistul, publicistul și artistul vizual Valeriu Oişteanu; între anii 1967 şi 1972 a fost redactor la Radiodifuziunea Română; în 1973 s-a stabilit în SUA; frate cu eseistul Andrei Oişteanu

 

– 1950: A murit Traian Vuia, inginer şi inventator; pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, constructorul primului avion din lume (brevetat, în Franţa, la 17.VIII.1903) care, la 18 martie 1906, s-a desprins de la sol datorită exclusiv forţei motorului său; a folosit pentru prima oară în lume un tren de aterizare cu pneuri la roţi; în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a participat la mişcarea de Rezistenţă franceză, fiind preşedintele Frontului Naţional Român din Franţa; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (n. 1872) – 75 de ani

 

– 1971: A murit naturalistul şi preotul greco-catolic Alexandru Borza; întemeietorul geobotanicii în România; fondatorul Grădinii botanice a Universităţii din Cluj; a participat activ la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1918; membru post-mortem al Academiei Române (1990) (n. 1887)

 

– 1974: A murit Constantin Palade, compozitor şi dirijor de cor (n. 1915). NOTĂ: În unele surse decesul este trecut la 4.IX.1974

 

– 1991: A murit actriţa Elvira Godeanu (n. 1904)

 

– 1998: A murit actorul Dinu Manolache (n. 1955)

 

– 2005: A murit matematicianul Aurel Cornea; în urma unui accident suferit în copilărie şi-a pierdut vederea, dar pasiunea pentru matematică, munca şi voinţa l-au ajutat să ajungă un mare matematician, apreciat atât în România, cât şi în străinătate; în 1978 a plecat din ţară şi, după popasuri în Canada şi SUA, s-a stabilit în Germania (n. 1933) – 20 de ani

 

– 2009: A murit compozitorul, profesorul şi violonistul Grigore Nica (n. 1936)

 

– 2017: A murit actriţa Alice Caracostea (n. 1967)

 

– 2020: A murit medicul și profesorul universitar Ovidiu Alexandru Băjenaru, personalitate marcantă a neurologiei, la nivel internațional; director medical al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (1993-2002) și şeful Secţiei Neurologie II; în cadrul Facultăţii de Medicină – UMF „Carol Davila” Bucureşti a fost prodecan (2000-2004), şeful Catedrei de Neurologie M028 (2008-2011), director al Departamentului 6 – Neuroştiinţe Clinice (2011-2020), preşedinte al Comisiei Senatului Universitar pentru învăţământul doctoral (2012-2016); preşedinte (2001-2013) şi preşedinte de onoare ad vitam (din 2013) al Societăţii de Neurologie din România; coordonator al programelor naţionale de sănătate ale CNAS şi Ministerului Sănătăţii (2000-2007 şi 2009-2014); membru corespondent al Academiei Române din 2016 (n. 1957) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Washington: Preşedintele polonez Karol Nawrocki, va face o vizită în SUA, la invitația omologului său american, Donald Trump, pentru o întâlnire oficială la Casa Albă

 

-Madrid: Premierul spaniol Pedro Sánchez Pérez-Castejón vizitează Londra și se întâlnește cu premierul britanic, Keir Starmer.

 

– Strasbourg: Secretarul General al CoE, Alain Berset va participa la o masă rotundă intitulată „Democrația în furtună – mobilizarea tinerilor și a societății civile pentru un nou Pact Democratic pentru Europa”. Acest eveniment va fi organizat în cadrul celei de-a 40-a Conferințe de miercuri a Consiliului Europei, un eveniment regulat de la Strasbourg pentru dialogul cu cetățenii, la care participă Consiliul Europei, Comunitatea Europeană a Alsaciei, Reprezentanța Permanentă a Franței pe lângă Consiliul Europei și Universitatea din Strasbourg

 

– Beijing: Liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, va participa alături de preşedintele rus, Vladimir Putin şi omologul său iranian, Massoud Pezeshkian, la o paradă militară. Este  prima vizită a lui Kim Jong Un în China din ianuarie 2019. Agenţia oficială China Nouă a anunţat prezenţa a 26 de lideri străini în total. Parada numită „Ziua Victoriei” va marca cea de-a 80-a aniversare a războiului Chinei împotriva Japoniei şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

– Hanoi: Vizita prim-ministrului italian Giorgia Meloni, în Vietnam (3 – 4 sep.)

 

– Jamaica: Alegeri legislative

 

– Vladivostok, Rusia: Forumul Economic Estic (3 – 6 sep.)

 

– Dunkirk, Franța: Sunt așteptate deliberări pentru 12 activiști Greenpeace pentru intruziunea în centrala nucleară Gravelines în octombrie 2024

 

– Washington, DC: Fed Beige Book

 

– Londra: Premiera mondială a filmului „Downton Abbey: Marea Finală”

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sărbătoarea naţională a Republicii San Marino. Ziua întemeierii statului – anul 301

 

– Sărbătoarea naţională a emiratului Qatar; aniversarea proclamării independenţei – 1971

 

– 1568: S-a născut Adriano Banchieri, compozitor, organist şi teoretician italian (m. 1634)

 

– 1658: A murit Oliver Cromwell, om politic şi comandant de oşti englez; conducător al revoluţiei împotriva dinastiei Stuart; a înăbuşit mişcarea de eliberare naţională din Irlanda (1649-1652); în 1653 a instaurat în Anglia un regim dictatorial, devenind lord-protector; a obligat Olanda să recunoască Actul de Navigaţie, punând bazele supremaţiei maritime a Angliei (n. 1599)

 

– 1695: S-a născut Pietro Locatelli, violonist şi compozitor italian (m. 1764) – 330 de ani

 

– 1739, 3/4: A murit autorul dramatic englez George Lillo (n. 1693)

 

– 1810: S-a născut pictorul canadian de origine irlandeză Paul Kane; personajele predilecte ale picturilor sale au fost indienii din vestul continentului american (m. 1871) – 215 ani

 

– 1814: S-a născut matematicianul britanic James Joseph Sylvester; în 1850 a introdus termenul de matrice; stabilit o perioadă în SUA, a fondat, în 1878, „American Journal of Mathematics”, prima revistă dedicată matematicii din Statele Unite (m. 1897)

 

– 1859: S-a născut Jean Jaurés, om politic şi istoric francez; unul dintre fondatorii Partidului Socialist Francez (1902) şi ai ziarului „L’Humanité” (1904); pacifist convins, s-a opus militarismului şi războiului (m. 1914, asasinat de un naţionalist)

 

– 1860: A murit anatomistul și embriologul german Martin Heinrich Rathke; este primul care a explicat structura embrionului (1839); unul dintre fondatorii embriologiei moderne (n. 1793) – 165 de ani

 

– 1869: S-a născut Fritz (Friderik) Pregl, chimist austriac, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1923 (m. 1930)

 

– 1875: S-a născut Ferdinand Porsche, constructor austriac de automobile, fondatorul cunoscutei firme care-i poartă numele (m. 1951) – 150 de ani

 

– 1877: A murit Adolphe Thiers, ziarist, istoric şi om politic francez; de mai multe ori ministru şi prim-ministru; primul preşedinte al celei de-a treia Republici Franceze (1871-1873); a condus acţiunea de reprimare sângeroasă a Comunei din Paris (n. 1797)

 

– 1900: S-a născut dirijorul olandez Eduard van Beinum (m. 1959) – 125 de ani

 

– 1905: S-a născut Carl David Anderson, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1936, împreună cu Victor Franz Hess (m. 1991) – 120 de ani

 

– 1910: S-a născut Kitty Carlisle, cântăreaţă, actriţă şi realizatoare americană de programe tv. (m. 2007) – 115 ani

 

– 1918: S-a născut actriţa americană Helen Wagner; a deţinut recordul Guinness pentru cel mai longeviv rol (peste o jumătate de secol) într-un film de televiziune, pentru interpretarea personajului Nancy Hughes din serialul ”As the World Turns” (m. 2010)

 

– 1926: S-a născut actrița greacă Irene Papas, considerată una dintre cele mai mari artiste din istoria filmului (m. 2022)

 

– 1928: S-a născut Ion Druţă, prozator, poet, dramaturg, istoric literar şi publicist din R. Moldova; considerat „scriitorul moldovean cu cea mai mare popularitate”, „clasic în viaţă”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (m. 2023)

 

– 1930: S-a născut arhitectul austriac Wilhelm Holzbauer, celebru pentru sala de concerte Festspielhaus Baden Baden, din sud-vestul Germaniei (m. 2019) – 95 de ani

 

– 1932: S-a născut actriţa americană Eileen Brennan (m. 2013)

 

– 1940: S-a născut jurnalistul şi scriitorul uruguayan Eduardo Galeano (m. 2015) – 85 de ani

 

– 1942: S-a născut Mihai Cimpoi, critic şi istoric literar, eminescolog, filosof al culturii, eseist şi ziarist din Republica Moldova; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991)

 

– 1943: S-a născut regizorul cubanez Juan Carlos Tabio (m. 2021)

 

– 1947: S-a născut antrenorul francez de fotbal Gérard Houllier (m. 2020)

 

– 1948: A murit Edvard Beneš, om politic cehoslovac; ministru de externe (1918-1935), prim-ministru (1921-1922), apoi preşedinte al R. Cehoslovace (1935-1938; 1940-1945, în emigraţie; 1945-1948); a reprezentat ţara la Conferinţa de Pace de la Paris (1918); unul dintre creatorii Micii Înţelegeri (1920-1921); împreună cu Nicolae Titulescu a căutat să avertizeze şi să obţină sprijinul democraţiilor occidentale împotriva politicii revizioniste promovate de ţările fasciste; alături de Thomaš Masáryk, a fost fondatorul Cehoslovaciei moderne; membru de onoare străin al Academiei Române din 1934 (n. 1884)

 

– 1965: S-a născut actorul american de film Charlie Sheen (numele la naştere: Carlos Irwin Estévez) – 60 de ani

 

– 1968: S-a născut Thomas Ostermeier, regizor german de teatru; în 2011 a primit Leul de Aur al Bienalei de la Veneția pentru întreaga sa operă

 

– 1973: S-a născut Jennifer Paige, cântăreaţă şi pianistă americană

 

– 1982: A murit (asasinat împreună cu soția lui) generalul Alberto Dalla Chiesa, prefect al orașului italian Palermo și susținător fervent al luptei anti-mafie (n. 1920)

 

– 1991: A murit regizorul american de film Frank Capra (n. 1897, la Palermo/Italia)

 

– 2007: A dispărut (când pilota avionul în deşertul Nevada) Steve Fossett, multimiliardar american, navigator, pilot de avioane de mici dimensiuni şi aeronaut; a stabilit de-a lungul vieţii sale peste 115 recorduri mondiale; a devenit, la 2.VII.2002, primul om care a reuşit să efectueze singur înconjurul lumii în balon, fără escală; balonul său, „Spirit of Freedom”, avea înălţimea unui bloc cu 10 etaje; zborul non-stop în jurul Pământului a durat 14 zile, 19 ore şi 50 de minute (19 iunie – 2 iulie), timp în care Fosset a parcurs 33.195 de kilometri, efectuaţi uneori cu viteze de peste 250 km/oră (n. 1944)

 

– 2009: A murit Hulda Regehr Clark, biolog, biofizician, fiziolog canadian; practicantă a medicinei alternative și complementare; cunoscută pentru cărțile despre vindecarea tuturor formelor de cancer (n. 1928)

 

– 2012: A murit liderul religios sud-coreean Sun Myung Moon, fondatorul controversatei Biserici a Unificării (întemeiată în 1954), cunoscută şi ca secta Moon, sectă care a devenit, în timp, un adevărat imperiu financiar (n. 1920, pe teritoriul actual al Coreei de Nord)

 

– 2012: A murit actorul american Michael (Clarke) Duncan (n. 1957)

 

– 2016: A murit regizorul american Leslie H. Martinson, primul realizator al filmului „Batman” (n. 1915)

 

– 2016: A murit matematicianul şi profesorul francez Jean-Christophe Yoccoz, specializat în teoria sistemelor dinamice (n. 1957)

 

– 2017: A murit John Ashbery, unul dintre cei mai apreciaţi poeţi americani din secolul al XX-lea (n. 1927)

 

– 2019: A murit fotograful de modă și regizorul german de documentare Peter Lindbergh; „creatorul” supermodelelor din anii ’90 ai secolului trecut (n. 1944)

 

– 2020: A murit actorul turco-german Birol Ünel; a jucat în filme de televiziune și producții teatrale germane și turcești (n. 1961) – 5 ani

 

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 30 august
Calendarul zilei sâmbătă, 30 august 2025, 05:00

Calendarul zilei – 30 august

S-a întâmplat într-o zi de 30 august * Se marchează 760 de ani (1265) de la emiterea primei mențiuni documentare a Hunedoarei, sub numele de...

Calendarul zilei – 30 august
Calendarul zilei – 29 august
Calendarul zilei vineri, 29 august 2025, 05:00

Calendarul zilei – 29 august

S-a întâmplat într-o zi de 29 august * Acum 499 de ani (1526) a avut loc Bătălia de la Mohacs (oraş în Ungaria), când armata ungară,...

Calendarul zilei – 29 august
Calendarul zilei – 28 august
Calendarul zilei joi, 28 august 2025, 05:00

Calendarul zilei – 28 august

S-a întâmplat într-o zi de 28 august * Cu 1549 de ani în urmă (476 d.Hr.) avea loc sfârşitul Imperiului Roman de Apus. Romulus Augustulus,...

Calendarul zilei – 28 august
Calendarul zilei – 27 august
Calendarul zilei miercuri, 27 august 2025, 05:00

Calendarul zilei – 27 august

S-a întâmplat într-o zi de 27 august * Acum 148 de ani (1877) a avut loc primul atac românesc în Războiul de independenţă (al Regimentului 13...

Calendarul zilei – 27 august
Calendarul zilei marți, 26 august 2025, 05:00

Calendarul zilei – 26 august

S-a întâmplat într-o zi de 26 august * Cu 679 de ani în urmă (1346) s-a desfăşurat Bătălia de la Crécy (localitate în Franţa), din...

Calendarul zilei – 26 august
Calendarul zilei luni, 25 august 2025, 05:00

Calendarul zilei – 25 august

S-a întâmplat într-o zi de 25 august * Cu 416 ani în urmă (1609) astronomul italian Galileo Galilei a prezentat primul telescop optic în fața...

Calendarul zilei – 25 august
Calendarul zilei duminică, 24 august 2025, 05:00

Calendarul zilei – 24 august

S-a întâmplat într-o zi de 24 august * Cu 1946 de ani în urmă (79 d.H.) avea loc erupţia vulcanului Vezuviu, din Peninsula Italică. Oraşele...

Calendarul zilei – 24 august
Calendarul zilei sâmbătă, 23 august 2025, 05:00

Calendarul zilei – 23 august

S-a întâmplat într-o zi de 23 august * Cu 453 de ani în urmă (1572) a avut loc „Noaptea Sfântului Bartolomeu”, nume dat unui eveniment...

Calendarul zilei – 23 august