Calendarul zilei – 24 august

Publicat de Codrin RAITA, 24 august 2025, 05:00 / actualizat: 25 august 2025, 14:58
S-a întâmplat într-o zi de 24 august
* Cu 1946 de ani în urmă (79 d.H.) avea loc erupţia vulcanului Vezuviu, din Peninsula Italică. Oraşele Pompei, Herculanum şi Stabiae au fost acoperite de lavă. La Stabiae a murit şi enciclopedistul Plinius Secundus (n. 23 d.H.), autorul „Istoriei naturale”, aflat în apropiere pentru cercetarea fenomenului
* Acum 211 ani (1814) a avut loc incendierea capitalei federale americane Washington, în urma unei ofensive rapide a trupelor britanice, episod controversat din timpul războiului americano-britanic din anii 1812-1814. Clădirile Senatului şi Camerei Reprezentanţilor au fost cuprinse de flăcări fiind distruse numeroase cărţi din Biblioteca Congresului. Din Casa Albă şi Capitoliu au rămas în picioare doar câteva ziduri. Focul a fost stins graţie unei întâmplări fericite – o tornadă puternică a lovit oraşul, reuşind să înăbuşe flăcările
* În urmă cu 107 ani (1918) se constituia, la Paris, Consiliul Naţional Român Provizoriu, care proclama, la 20.IX/3.X.1918, formarea Consiliului Naţional al Unităţii Române, organ reprezentativ al poporului român, având în conducere pe Take Ionescu (preşedinte), Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu şi Ioan T. Florescu (vicepreşedinţi). Consiliul a fost recunoscut ulterior de guvernele Franţei, SUA, Marii Britanii şi Italiei drept exponent al intereselor poporului român (24.VIII/6.IX)
* Cu 81 de ani în urmă (1944) la Radiodifuziune era difuzată (la ora 16:30) declaraţia oficială a Guvernului român privind existenţa stării de beligeranţă cu Germania, ca urmare a deschiderii ostilităţilor de către trupele germane. Declaraţia a fost publicată în presa din 25 august
* Tot 81 de ani se marchează de când trupele germane din nordul Capitalei lansau un atac, sprijinit de aviaţie, pentru ocuparea Bucureştiului. În timp ce atacurile aeriene s-au succedat rapid, lovind mai ales centrul oraşului, trupele atacatoare au fost oprite la podul Băneasa. Bombardamentele aviaţiei naziste s-au soldat cu distrugerea Teatrului Naţional, o parte a Palatului Regal şi cu zeci de victime
* Acum 36 de ani (1989), în Polonia, a fost creat primul guvern necomunist din Europa de Est. Tadeusz Mazowiecki (1927 – 2013) (Solidarność) devenea prim-ministru după ce candidatul comunist nu a putut forma un cabinet. În Polonia au avut loc primele alegeri libere din regiune, în iunie 1989, când suporterii Solidarność câştigau 99 din cele 100 de locuri din senat şi 160 de locuri din 161 în Sejm (Parlamentul polonez)
* Se marchează 35 de ani (1990) de la adoptarea Declaraţiei privind suveranitatea de stat a Republicii Tadjikistan. Actualul preşedinte al ţării este, din 20 nov. 1992, Emomali Rahmon, care a câștigat patru scrutinuri consecutive, acumulând 32 de ani în funcția de șef al statului
* Acum 34 de ani (1991) Mihail Gorbaciov (1931 – 2022) renunţa la funcţia de lider al PCUS şi cerea autodizolvarea partidului. La data de 29.VIII.1991, Parlamentul sovietic a votat suspendarea PCUS pentru implicarea unor lideri ai săi în lovitura de stat din 19-22.VIII.1991
Aniversări – Comemorări
– Sf. Bartolomeu, Apostol (Calendarul Romano-Catolic 2025)
– „Ziua Prizonierilor români de Război”, stabilită în decembrie 2024, în semn de recunoştinţă şi în memoria prizonierilor de război români din cel de-Al Doilea Război Mondial, nevoiţi să suporte ororile şi tratamentul inuman din lagărele de muncă forţată şi pentru devotamentul acestora faţă de România, neacceptând să trădeze patria. Actul normativ completează Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. Inițiativa aparține subfilialei Lunca a Asociației Cultul Eroilor Botoșani. NOTĂ: O notă confidenţială întocmită în martie 1945, de către Delegaţia militară a Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului, prezintă că între 24 august şi 12 septembrie 1944 sovieticii au dezarmat şi au luat în prizonierat 97.732 de militari români. Alte cercetări ulterioare au concluzionat că este vorba de peste 130.000 de prizonieri
– „Ziua Vulcanilor”, marcată pentru prima oară în 2024 (- 1 an), de cele două Geoparcuri UNESCO din România, „Țara Hațegului și „Ținutul Buzăului”, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de când obiectivul Vulcanii Noroioși a fost declarat sit protejat în România. Ținutul Buzăului, un areal ce cuprinde 18 comune și pe teritoriul căruia se regăsește obiecticul turistic Vulcanii Noroioși, a fost declarat Geoparc Internațional UNESCO în primăvara anului 2022. În Țara Hațegului se află urme ale unor vulcani activi în urmă cu 70 de milioane de ani, în vremea dinozaurilor pitici din Cretacic. Manifestarea a făcut parte din calendarul Rețelei Geoparcurilor din România și a fost promovată în cele 213 teritorii din 48 de țări ale Rețelei Internaționale a Geoparcurilor, cu ocazia celebrării a 20 de ani de la constituire. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Buzău, în parteneriat cu Universitatea București și ONG-uri de profil
– 1820: A murit Ioan Budai-Deleanu, scriitor, istoric şi cărturar iluminist; reprezentant al Şcolii ardelene (n. 1760) – 205 ani
– 1868: A murit Costache Negruzzi, prozator, poet, dramaturg şi traducător din literaturile germană, engleză şi rusă (considerat unul dintre cei mai buni traducători în versuri din prima jumătate a secolului al XIX-lea); ziarist, om politic; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1867 (n. 1808)
– 1872: S-a născut Raicu Ionescu-Rion (numele la naştere: Raicu Ionescu), critic literar şi publicist (m. 1895)
– 1884: A murit medicul român de origine franceză Carol Davila; a venit în Ţara Românească în 1853 pentru a organiza serviciul sanitar militar şi ocrotirea sănătăţii publice; împreună cu dr. Nicolae Kretzulescu, a pus bazele învăţământului medical românesc; în 1855 a înfiinţat Şcoala de Mică Chirurgie, devenită, în 1857, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, iar mai târziu, în 1869, Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (facultate ce astăzi îi poartă numele); a fondat numeroase societăţi şi reviste de specialitate, printre care Societatea medicală (1857), Societatea Naţională de Cruce Roşie (1876), Gazeta medicală (1865); a înfiinţat, în 1860, împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina Botanică din Bucureşti; membru post-mortem al Academiei Române (din 2003) (n. 1828, în Italia). NOTĂ: Alte surse dau ca dată a morţii 26.VIII.1884
– 1885: S-a născut inginerul Ion S. Gheorghiu; contribuţii la elaborarea unei teorii generale a maşinilor electrice (a introdus noţiunea de generator unic); a realizat proiectele de electrificare a unor căi ferate (Ploieşti-Braşov, Târgovişte-Bucureşti); membru titular al Academiei Române din 1952, vicepreşedinte al acestui for (1959-1963) (m. 1968) – 140 de ani
– 1902: S-a născut inginerul Martin Bercovici, unul dintre pionierii planurilor de electrificare a ţării; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1971)
– 1909: A murit (la Viena) prozatorul Iuliu Traian Mera, de profesie medic; membru şi apoi preşedinte al societăţii „România Jună” din Viena; animator al mişcării artistice de amatori din zona Aradului; membru al Comitetului Central al Partidului Naţional Român care a elaborat „Memorandumul”, fiind inculpat în celebrul proces de la Cluj; şi-a donat averea „pentru scopuri culturale româneşti” (n. 1861)
– 1910: S-a născut folcloristul Ilarion Cocişiu (m. 1952) – 115 ani
– 1917: A murit (pe front, ca preot militar) poetul basarabean Alexie (sau Alexei) Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (n. 1888)
– 1924: S-a născut artista plastică Eva Cerbu (numele adevărat: Eva Siegler) (m. 2008)
– 1927: S-a născut B. Elvin (Bernstein Elvin), critic literar, teatrolog, prozator, eseist şi publicist; fondator şi redcator şef al revistei „Lettre Internationale” (ediţia română) (m. 2011)
– 1932: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Gheorghe Cucu, cunoscut mai ales datorită muzicii corale şi prelucrărilor de folclor (n. 1882)
– 1937: S-a născut Eugen Mihăescu, pictor, grafician şi om politic, stabilit în 1967 în Elveţia şi, ulterior (1981) în SUA; din 1971 a devenit colaborator permanent în paginile editoriale ale cotidianului „The New York Times“ și a colaborat cu numeroase alte publicații americane; fost ambasador al României la UNESCO (2001-2004); senator (2004-2008); europarlamentar (2005-2007); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993)
– 1942: S-a născut actriţa de naţionalitate maghiară Anna Széles (sau Széles Anna); stabilită din 1989 la Budapesta
– 1942: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) matematicianul Constantin Bănică; contribuţii la analiza complexă şi geometria algebrică; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 1991)
– 1944: S-a născut Ioan Piso, istoric (competenţă în istoria şi arheologia Daciei Romane), epigrafist și profesor; fondator şi director al Centrului de Studii Romane al Universității Babeș-Bolyai Cluj; director al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj (1997-2012); președinte al Fundației Culturale Roșia Montana din 2009
– 1947: S-a născut Victor Ivanovici, critic literar, eseist, traducător (din şi în limbile română, greacă şi spaniolă) şi profesor universitar; stabilit din 1984 la Atena; autor de cărţi de eseuri şi studii de hispanistică, românistică, neoelenistică, literatură comparată şi teoria traducerii
– 1954: S-a născut graficianul și profesorul Adrian Timar
– 1960: A murit (la New York) Vespasian Pella, jurist, diplomat, om politic şi profesor universitar; fondatorul dreptului internaţional penal şi promotorul justiţiei penale internaţionale; raportor (1925) la Conferinţa interparlamentară de la Washington; preşedintele grupului român la Conferinţele balcanice; delegat al României la Conferinţa pentru dezarmare; contribuţii la crearea instituţiilor de drept internaţional; lucrări de drept şi procedură penală; membru corespondent al Academiei Române din 1941 (n. 1897) – 65 de ani
– 1962: S-a născut Vasile Gavrilă, teolog, duhovnic, profesor şi realizator de emisiuni religioase la radio şi televiziune; preot paroh al Paraclisului Universitar „Sfântul Nicolae“ din Bucureşti; fondator al Şcolii Gimnaziale „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bucureşti
– 1969: S-a născut jurnalista de televiziune și editoarea Adriana Muraru
– 1987: A murit Boris Cazacu, lingvist, filolog şi profesor; specialist în dialectologie; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1919)
– 1988: A murit compozitorul, criticul muzical și profesorul Anton Dogaru (n. 1945)
– 1990: A murit Nicu Stan, operator, director de imagine de film, scenarist şi regizor (n. 1931) – 35 de ani
– 2006: A murit Erwin Acel, dirijor de origine română stabilit în Germania (n. 1935)
– 2006, 24/25: A murit (într-un accident de maşină) regizorul de film Cristian Nemescu (n. 1979)
– 2010: A murit actriţa Elena Sereda (n. 1926) – 15 ani
– 2018: A murit actorul Rudi (Rudy) Rosenfeld, cel care și-a dedicat o mare parte din viață Teatrului Evreiesc de Stat și teatrului de limbă idiş (n. 1941, la Cernăuți)
– 2020: A murit matematicianul, profesorul și editorul Ivan Singer; a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică în domenii diverse ale matematicii: analizǎ funcţională, teoria aproximării, teoria optimizării, teoria laticelor, analiza idempotentă ş.a.; membru titular al Academiei Române din 2009 (n. 1929) – 5 ani
– 2023: A murit Anușavan Salamanian, unul din cei mai apreciați ingineri de sunet din cinematografia română, care a realizat coloana sonoră la un număr impresionant de producții cinematografice și de televiziune; alături de Silviu Camil și de Andrei Papp, este unul din cei trei piloni fundamentali ai istoriei sunetului de film românesc (n. 1932)
EVENIMENTE EXTERNE
-SUA: Preşedintele sud-coreean Lee Jae-myung va avea o întrevedere cu omologul american Donald Trump pe 25 august în SUA, pentru discuţii aşteptate asupra comerţului.Preşedintele Lee Jae-myung se va afla în SUA în perioada 24-26 august pentru un summit Coreea de Sud/SUA pe 25 (august), la invitaţia preşedintelui Donald Trump
– Kiev: Manifestări de marcare a 34 de ani de la Declarația de Independență
– San Salvador: Expirarea decretului care autorizează procesele în masă pentru presupușii membri ai unei bande din El Salvador
– Londra: Carnavalul Notting Hill (24 aug. – 25 sep.)
– Black Rock City, SUA: Festivalul Burning Man (24 aug. – 1 sep.)
– Toronto, Canada: Primul concert al trupei Oasis din turneul său nord-american
– New York: Tenis – Turneul de Grand Slam US Open (24 aug. – 7 sep.)
Aniversări – Comemorări
– Ziua naţională a Ucrainei; aniversarea Declaraţiei de independenţă din 24.VIII.1991 (aprobată prin referendumul din 1.XII.1991) (Rompres – Statele lumii, 1993)
– 1832: A murit Nicolas Carnot (nume complet: Nicolas Léonard Sadi Carnot), fizician şi inginer militar francez; unul dintre fondatorii termodinamicii moderne; pionier în dezvoltarea motoarelor cu combustie internă (n. 1796)
– 1848, 24.VIII/5. IX: A murit arhitectul rus Vasili Stasov, reprezentant de seamă al neoclasicismului rus (n. 1769)
– 1856: S-a născut dirijorul şi compozitorul austriac Felix Mottl (m. 1911)
– 1899: S-a născut scriitorul argentinian Jorge Luis Borges, faimos pentru povestirile sale fantastice în care a unit cu măiestrie idei filosofice şi metafizice cu temele clasice ale fantasticului (m. 1986)
– 1917: A murit (pe front, ca preot militar) poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (n. 1888)
– 1922: S-a născut Lennart Nilsson, fotograf, fotoreporter de război, documentarist şi portretist suedez; pionierul fotografiei medicale, primul care a documentat „universul interior” al fiinţei umane, până la nivelul celulei; a devenit celebru pentru fotografiile sale cu fetuşi umani (m. 2017)
– 1923: S-a născut actorul de comedie şi scenaristul francez Jean-Marc Thibault; a format, împreună cu Roger Pierre, unul din cele mai populare cupluri comice ale teatrului francez (m. 2017)
– 1929: S-a născut Yasser Arafat, om politic palestinian; ales, în 1968, preşedinte al Organizaţie pentru Eliberarea Palestinei, iar în 1994, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene; Premiul Nobel pentru Pace pe 1994, împreună cu premierul israelian Yitzhak Rabin şi cu Shimon Peres, ministrul de externe israelian, pentru progresul (din acea perioadă) în negocierile de pace din Orientul Mijlociu (m. 2004). NOTĂ: Data de 24 august este trecută în certificatul său de naştere înregistrat la Cairo, Egipt; după alte surse, s-ar fi născut la 4 sau 27 august 1929
– 1936: S-a născut scriitoarea şi criticul literar britanic A. S. Byatt (Antonia Susan Byatt) (m. 2023)
– 1940: A murit inginerul german Paul Nipkow (Paul Gottlieb Nipkow), inventatorul dispozitivului optico-mecanic (discul Nipkow) pentru analiza şi sinteza imaginii de televiziune (1884), înlocuit astăzi cu sisteme electronice (n. 1860) – 85 de ani
– 1945: S-a născut chitaristul, clăparul şi solistul britanic Ken Hensley, parte din formula originală a trupei britanice „Uriah Heep” (m. 2020) – 80 de ani
– 1947: S-a născut scriitorul, jurnalistul şi poetul brazilian Paulo Coelho; unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii
– 1948: S-a născut compozitorul francez de muzică electronică Jean Michel Jarre (fiul compozitorului de muzică de film Maurice Jarre); considerat unul dintre pionierii muzicii electronice, al genurilor synthpop şi New Age
– 1951: S-a născut scriitorul american Oscar Hijuelos, primul autor de origine cubaneză recompensat cu premiul Pulitzer (m. 2013)
– 1978: A murit Louis Prima, cântăreț, compozitor, trompetist şi actor american (n. 1910)
– 1992: A murit Andrei Lupan, poet, dramaturg, eseist, traducător şi publicist din R. Moldova (n. 1912). NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a decesului 27.VIII.1992, iar altele, 24.VII.1992
– 1999: A murit chitaristul francez de origine egipteană Alexandre Lagoya (n. 1929)
– 2013: A murit actriţa americană de film şi televiziune Julie Harris (n. 1925)
– 2014: A murit Sir Richard Attenborough, actor, regizor, producător britanic de film și antreprenor britanic; președinte al Royal Academy of Dramatic Art; a câștigat două Premii Oscar, patru Premii BAFTA și trei Premii Globul de Aur (n. 1923)
– 2016: A murit scriitorul, poetul şi eseistul francez Michel Butor, reprezentant al „Noului Roman” (n. 1926)
– 2016: A murit Roger Tsien, biochimist şi profesor american; Premiul Nobel pentru Chimie în 2008, împreună cu Osamu Shimomura (Japonia) şi Martin Chalfie (SUA), pentru cercetările lor asupra proteinelor fluorescente a căror aplicaţie permit detectarea tumorilor canceroase (n. 1952)
– 2021: A murit Charlie Watts, bateristul formaţiei rock britanice „The Rolling Stones” (n. 1941)
– 2022: A murit ÎPS Kallistos Ware (cunoscut sub numele Timothy Richard Ware), mitropolit de Diokleia, al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, teolog și profesor britanic de teologie ortodoxă la Universitatea din Oxford (1966-2001); figură educațională pan-ortodoxă, care a contribuit la formarea sentimentului Ortodoxiei moderne de a fi o biserică globală universală; autorul a numeroase cărți și articole despre credința și spiritualitatea ortodoxă (n. 1934)
– 2024: A murit Christos Yannaras, filosof, teolog și profesor grec; cel mai tradus teolog ortodox din secolele XX-XXI; autor a peste cincizeci de cărți, scrierile sale mărturisesc tradiția patristică a Bisericii Ortodoxe în contextul contemporan; întreaga sa activitate teologică și scriitoricească a fost marcată de dorința „diortosirii” și curățirii teologiei Bisericii Răsăritene de influențele teologiei scolastice apusene și ale ethosului creștin consecvent acesteia, dominat de moralism, evsevism și formalism religios; Sanctitatea Sa Bartolomeu l-a caracterizat drept „filosoful și teologul persoanei și al libertății” (n. 1935) – 1 an
Sursa: RADOR