Ascultă Radio România Constanța Live

Președintele Zelenski anunță că luni se deplasează la Washington

Șeful statului ucrainean a spus că țara sa sprijină o reuniune trilaterală cu SUA și Rusia și a subliniat că Europa ar trebui să fie parte a discuțiilor în toate etapele.

Volodimir Zelenski
Foto: reuters.com

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 august 2025, 12:09

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sâmbătă că intenționează să se deplaseze luni la Washington pentru a discuta cu omologul său american Donald Trump, după întâlnirea acestuia din Alaska cu liderul rus Vladimir Putin în legătură cu războiul din Ucraina, transmite Reuters.

Șeful statului ucrainean a spus că țara sa sprijină o reuniune trilaterală cu SUA și Rusia și a subliniat că Europa ar trebui să fie parte a discuțiilor în toate etapele.

”Ucraina își reafirmă disponibilitatea de a depune eforturi maxime pentru a realiza pacea”, a scris Volodimir Zelenski pe platforma X.

”Sprijinim propunerea președintelui Trump pentru o întâlnire trilaterală între Ucraina, SUA și Rusia. Ucraina accentuează că problemele cheie pot fi discutate la nivel de lideri și că un format trilateral este potrivit în această privință”, a adăugat el.

Trump și Zelenski au avut sâmbătă dimineață o discuție telefonică de peste o oră și jumătate, care s-a desfășurat în timpul revenirii liderului american la Washington, la bordul Air Force One.

Ulterior, Donald Trump a discutat cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, premierul britanic Keir Starmer și secretarul general al NATO Mark Rutte, convorbirea durând ”puțin peste o oră”, conform unei purtătoare de cuvânt a executivului UE.

Potrivit Axios, în cele două convorbiri telefonice, Trump le-a transmis lui Zelenski și liderilor europeni că Vladimir Putin nu dorește o încetare a focului și preferă un acord cuprinzător de încheiere a războiului din Ucraina.

Întâlnirea din Alaska între președinții Donald Trump și Vladimir Putin nu s-a soldat cu rezultate concrete, cei doi lideri încheind discuțiile fără a face vreo declarație despre o posibilă încetare a focului în Ucraina și fără a anunța rezultate concrete.

Sursa – Agerpres / foto – Reuters

Submarinul rusesc Novorossiisk ar fi suferit o avarie gravă în strâmtoarea Gibraltar şi ar prezenta risc de explozie
Externe joi, 2 octombrie 2025, 08:33

Submarinul rusesc Novorossiisk ar fi suferit o avarie gravă în strâmtoarea Gibraltar şi ar prezenta risc de explozie

Submarinul rusesc Novorossiisk ar fi suferit o avarie gravă în largul Gibraltar – una dintre cele mai strategice şi mai frecventate strâmtori...

Submarinul rusesc Novorossiisk ar fi suferit o avarie gravă în strâmtoarea Gibraltar şi ar prezenta risc de explozie
UCRAINA: Moscova susține că a înaintat în regiunea Dnipropetrovsk
Externe joi, 2 octombrie 2025, 08:11

UCRAINA: Moscova susține că a înaintat în regiunea Dnipropetrovsk

Moscova a revendicat miercuri preluarea sub control a unei localităţi în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk (centru-est), situată la 12 km de...

UCRAINA: Moscova susține că a înaintat în regiunea Dnipropetrovsk
Atenționare de călătorie: Italia – grevă în sectorul transportului feroviar
Externe miercuri, 1 octombrie 2025, 19:58

Atenționare de călătorie: Italia – grevă în sectorul transportului feroviar

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

Atenționare de călătorie: Italia – grevă în sectorul transportului feroviar
GERMANIA: Celebrul festival al berii Oktoberfest din München, închis temporar după o ameninţare cu bombă
Externe miercuri, 1 octombrie 2025, 16:25

GERMANIA: Celebrul festival al berii Oktoberfest din München, închis temporar după o ameninţare cu bombă

Festivalul berii Oktoberfest, renumit în întreaga lume, a fost închis miercuri, după ce poliţia din München a răspuns la o ameninţare cu...

GERMANIA: Celebrul festival al berii Oktoberfest din München, închis temporar după o ameninţare cu bombă
Externe sâmbătă, 27 septembrie 2025, 17:10

DANEMARCA: Drone neidentificate au survolat cea mai mare baze militară din țară

Drone neidentificate au fost observate vineri seară deasupra celei mai mari baze militare din Danemarca, după alte survoluri la aeroporturi în...

DANEMARCA: Drone neidentificate au survolat cea mai mare baze militară din țară
Externe joi, 25 septembrie 2025, 21:17

Trump îi spune lui Erdogan că va ridica sancțiunile împotriva Turciei dacă nu mai cumpără petrol rusesc

Președintele american Donald Trump a declarat joi că este pregătit să ridice sancțiunile impuse de SUA împotriva sectorului de apărare al...

Trump îi spune lui Erdogan că va ridica sancțiunile împotriva Turciei dacă nu mai cumpără petrol rusesc
Externe joi, 25 septembrie 2025, 12:40

Vladimir Plahotniuc a ajuns la Chișinău, după ce a fost extrădat din Grecia

Fostul politician moldovean Vladimir Plahotniuc, care se afla în detenție în Grecia în baza unui mandat de arestare legat de cazul furtului unui...

Vladimir Plahotniuc a ajuns la Chișinău, după ce a fost extrădat din Grecia
Externe joi, 25 septembrie 2025, 08:38

DANEMARCA: Drone reperate din nou deasupra mai multor aeroporturi

Noi drone de origine necunoscută au fost observate în noaptea de miercuri spre joi deasupra a patru aeroporturi daneze, determinând închiderea...

DANEMARCA: Drone reperate din nou deasupra mai multor aeroporturi