Calendarul zilei – 26 iulie

Publicat de Codrin RAITA, 26 iulie 2025, 05:00 / actualizat: 28 iulie 2025, 14:16
S-a întâmplat într-o zi de 26 iulie
* Cu 549 de ani în urmă (1476) avea loc Bătălia din Valea Albă – Războieni (judeţul Neamţ). Bătălia a avut loc între o mică armată moldovenească, sub comanda lui Ștefan cel Mare și armata invadatoare a Imperiului Otoman, condusă de însuși sultanul Mahomed al II-lea. Deşi armata turcă a câştigat această bătălie, sultanul Mahomed al II-lea nu a reuşit să cucerească, în continuare, Suceava şi nici Neamţul sau Hotinul, fiind silit să se retragă, hărţuit de oastea lui Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei
* Acum 284 de ani (1741), în cadrul unei expediţii conduse de Vitus Bering (1681-1741), navigator şi explorator danez aflat în serviciul Rusiei, a fost descoperită peninsula Alaska. În 1867 a fost cumpărată de SUA de la ruşi, iar din 1959 Alaska a devenit unul dintre cele 50 de state ale SUA
* În urmă cu 108 ani (1917) s-a desfăşurat a treia Bătălie de la Oituz. Împreună cu victoria de la Mărăşeşti (24.VII/6.VIII.1917), această nouă victorie a Armatei române a dejucat planul strategic al inamicului german privind frontul românesc. A treia Bătălie de la Oituz a fost o confruntare militară complexă desfășurată între armata română sprijinită de trupele Republicii Ruse, împotriva trupelor germane și austro-ungare, în timpul campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial. Bătălia, purtată în perioada 26 iulie/8 august – 9/22 august 1917, s-a desfășurat pe axele principale ale văilor Slănicului, Oituzului și Cașinului din județul Bacău și a avut ca scop strategic – de partea Puterilor Centrale, pătrunderea în valea Trotușului spre Onești și apoi spre Adjud pentru a se face joncțiunea cu armatele amice aflate în ofensivă la Mărășești, iar de partea României pe acela de apărare și de menținere a liniei frontului. Succesul strategic a fost de partea Armatei Române, chiar în contextul unei înaintări reale pe teren – de mică amploare – a inamicului
* Acum 104 ani (1921) a intrat în vigoare (la ora 00:00) Tratatul de pace între Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria, încheiat la 4.VI.1920, la Trianon/Franţa, (care consacră încetarea existenţei Imperiului Austro-Ungar), prin care se recunoștea pe plan internaţional unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. NOTĂ: Din 2021, la 4 iunie este marcată „Ziua Tratatului de la Trianon”
* Cu 101 ani în urmă (1924) era publicată, în Monitorul Oficial, Legea pentru învăţământul primar de stat, care prevedea, între altele, organizarea unitară a învăţământului primar, obligativitatea şi gratuitatea acestuia pentru toată populaţia ţării cuprinsă între 7 şi 16 ani, şi a învăţământului normal primar, pentru pregătirea personalului didactic al şcolilor primare, adoptată la 24 iulie 1924
* Sunt marcați 85 de ani (1940) de când, la Salzburg (Austria), a avut loc o întrevedere între Ion Gigurtu (prim-ministru) şi Mihail Manoilescu (ministru de externe), pe de o parte, şi Adolf Hitler şi Joachim von Ribbentrop, de cealaltă parte, în urma căreia guvernului român i s-a recomandat să răspundă revendicărilor Ungariei horthyste şi Bulgariei prin propuneri şi negocieri directe
* Armatele României şi Germaniei au cucerit oraşul Cetatea Albă, cu 84 de ani în urmă (1941), finalizând astfel eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei. Astfel, se încheia campania militară purtată de Armata Română, alături de cea germană, pentru eliberarea nordului Bucovinei și a Basarabiei. La 22 iunie 1941 România a intrat în război, alături de Germania, împotriva URSS; Ion Antonescu a ordonat armatei să treacă Prutul şi să elibereze Basarabia şi nordului Bucovinei, ocupate, în 1940, de Uniunea Sovietică
* Acum 72 de ani (1953), în Cuba, începea „Mişcarea de la 26 iulie”, condusă de Fidel Castro (1926-2016), împotriva dictaturii lui Fulgenico Batista. Mişcarea revoluţionară a dus la îndepărtarea de la putere a dictatorului şi instaurarea dictaturii comuniste a lui Fidel Castro. Primul act revoluţionar a fost atacul asupra obiectivului militar Moncada Barracks, din Santiago de Cuba. Atacul a eşuat, iar conducătorii revoltei s-au refugiat în Mexic, unde au fondat „Mişcarea de la 26 iulie”
* Cu 69 de ani în urmă (1956), după retragerea ultimelor trupe britanice din zona Canalului de Suez (12.VI.1956), noul preşedinte al Egiptului, Gamal Abdel Nasser (ales la 23.VI.1956), hotăra naţionalizarea Companiei Canalului Suez (companie franco-saxonă care opera Canalul Suez de la construcția sa, în 1869)
* În urmă cu 62 de ani (1963) avea loc cutremurul din Skopje (Republica Macedonia de Nord), care a avut o magnitudine de 6,1 și care a ucis peste 1.070 de persoane, rănind alte 3.000 – 4.000 și lăsând peste 200.000 de locuitori fără adăpost. Aproximativ 80% din oraș a fost distrus. Seismul a avut loc la ora 05:17 AM (ora locală), a fost resimțit mai ales de-a lungul văii râului Vardar și a avut o serie de replici mai mici
* Acum 49 de ani (1976) era utilizat în premieră un card VISA, la Thompson Travel, în Burlington, Vermont, SUA, fiind emis de Howard Bank. Suma tranzacţionată a fost de 178 USD, fiind folosită pentru cumpărarea unor bilete de avion. Astăzi, există în întreaga lume mai mult de un miliard de carduri VISA, generând un volum de vânzări de aproximativ 2.000 miliarde dolari
* Cu doar 2 ani în urmă, la 26 iulie 2023, a avut loc o lovitură de stat în Niger, în care garda prezidențială a țării l-a reținut pe președintele Mohamed Bazoum, iar generalul comandant al gărzii prezidențiale Abdourahamane Tchiani s-a autoproclamat liderul unei noi junte militare. La 10 august 2023, Comunitatea Economică a Statelor Africii de Vest (ECOWAS), prezidată de Nigeria, a decis să păstreze opțiunea intervenției militare în Niger, deşi a subliniat că este „ultima opţiune pe masă”
* Se împlinește 1 an (2024), de când, între 26 iulie și 11 august, s-a desfășurat cea de-a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice, la Paris. Delegaţia Statelor Unite a ocupat primul loc în clasamentul final pe medalii al Jocurilor Olimpice de la Paris, în timp ce România s-a clasat pe locul 23, cu nouă medalii (trei de aur, patru de argint şi două de bronz)
* Și tot cu doar 1 an în urmă, Comitetul Patrimoniului Mondial a adoptat la această dată decizia de completare a Listei Indicative a României pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO cu patru noi poziții: 1. Ctitorii domnești din Țara Românească și Moldova (Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași și Biserica episcopală „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Argeșului din Curtea de Argeș); 2. Reședințe Regale din Sinaia (în special castelele Peleș și Pelișor și grădinile care le înconjoară); 3. Foste închisori comuniste din România (Fortul nr. 13 Jilava, Închisoarea de la Râmnicu Sărat, Închisoarea Pitești, Fostul Penitenciar de la Făgăraș și Fostul Penitenciar de la Sighetul Marmației – locuri ce păstrează și onorează memoria victimelor regimului comunist care au suferit sau au pierit pentru opoziția lor față de regim); 4. Peștera Movile (un ecosistem subteran complet izolat de suprafață, care adăpostește o biocenoză extrem de bogată și de diversă, alcătuită din 47 de specii de nevertebrate dintre care 22 sunt endemice pentru acest ecosistem, nemaifiind întâlnite nicăieri în lume)
Aniversări – Comemorări
– Sf. Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel (Calendarul Creştin-Ortodox 2025)
– Sfinţii Ioachim şi Ana (Calendarul Romano-Catolic 2025)
– „Ziua Arhivelor Militare” este marcată din 1995; la 26.VII.1920 a fost înfiinţat Centrul de Cercetare şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice din România „General Radu Rosetti”, în prezent, Arhivele Militare Române – 105 ani
– 1721: S-a născut Samuel Brukenthal, om politic sas din Transilvania, guvernator al acesteia între anii 1777 şi 1787; a iniţiat un şir de măsuri care vizau reformarea administraţiei, fiscalităţii, jurisdicţiei, precum şi viaţa economică şi culturală din Transilvania; colecţionar de artă; palatul lui din Sibiu, azi „Muzeul Brukenthal” (inaugurat în 1817, cel mai vechi din România), adăposteşte colecţia sa de artă (m. 1803)
– 1894: S-a născut Egizio Massini, dirijor român de origine italiană, unul din membrii fondatori ai Operei Române (m. 1966)
– 1908, 26.VII/8.VIII: A murit Nicolae Popea (prenumele la botez: Neagoe), episcop ortodox, istoric şi cărturar; ca deputat în Dieta transilvană şi preşedinte al Consiliului Naţional Român din Transilvania a luptat pentru drepturile politice şi culturale ale românilor transilvăneni; s-a numărat printre iniţiatorii editării, în 1884, a gazetei „Tribuna”; membru titular al Academiei Române din 1899 (n. 1826)
– 1913: S-a născut pictorul Ştefan Szönyi (m. 1967)
– 1928: S-a născut matematicianul şi profesorul Constantin Corduneanu, stabilit în SUA din anul 1978; fondatorul revistei „Libertas Mathematica” şi editorul acesteia timp de 31 de ani; contribuţii în domeniul ecuaţiilor diferenţiale şi al funcţiilor de variabilă reală; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 2018)
– 1930: S-a născut artistul plastic Nicolae Hilohi (m. 2017) – 95 de ani
– 1931: S-a născut Eugenia Dumitrașcu, grafician, pictor și profesor universitar (m. 2003)
– 1932: S-a născut (la Ierusalim, Israel) Menachem Hacohen, publicist, scriitor şi politician; fost Mare Rabin al Cultului Mozaic din România (1997-2011)
– 1935: S-a născut pictorul și etnologul Eugen Holban, personalitate de seamă a culturii gălățene; s-a dedicat cercetării și valorificării artei populare și etnografiei județului Galați (m. 2022) – 90 de ani
– 1939: S-a născut Cezar Baltag, poet, eseist, publicist și traducător; unul dintre cei mai valoroși reprezentanți ai generației resurecției lirismului; discipol al lui Mircea Eliade, a tradus în timp cele 3 volume ale „Istoriei credinţelor şi ideilor religioase”, 1981-1988, apoi şi „Dicţionarul religiilor”, 1993, încheind cu „Nostalgia originilor”, 1994 (m. 1997)
– 1940: S-a născut Nae Cosmescu, regizor de teatru şi televiziune, jurnalist şi pamfletar (m. 2016) – 85 de ani
– 1940: S-a născut Monica Ghiuţă, actriţă de teatru şi film, cu o îndelungată carieră pe scena Teatrului Mic (1969-1990) (m. 2019) – 85 de ani
– 1942: S-a născut Ovidiu Schumacher, actor de teatru și film, profesor; stabilit în Germania
– 1951: A murit compozitorul Victor Gheorghiu; a scris muzică de teatru, muzică simfonică şi vocal-simfonică şi muzică de cameră (n. 1888)
– 1952: S-a născut actorul Dan Condurache
– 1954: A murit medicul Marius Sturza; numele său este legat de cercetarea pentru prima dată în România a nămolurilor; a întocmit prima lucrare publicată despre nămoluri şi efectele lor balneologice; membru de onoare al Academiei Române din 1938 (n. 1876)
– 1964: A murit Ştefan Lupşa, doctor în teologie, specialist în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania (n. 1905)
– 1967: A murit fizicianul Alexandru Cişman; cercetări în feromagnetism, radiotehnică, biofizică, electroliză; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1897)
– 1968: A murit soprana Alexandra Feraru; a participat la fondarea Operei din Bucureşti (n. 1887)
– 1971: A murit Theofil Sauciuc-Săveanu, istoric şi om politic ţărănist (deputat, senator, ministru); s-a remarcat ca istoric al antichităţii greco-romane şi ca epigrafist; între anii 1925 şi 1940 a dat la iveală, în urma unor ample săpături arheologice, ruinele oraşului Callatis; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (n. 1884)
– 1975, 26/27: A murit Ion Cantacuzino (Ion Filotti Cantacuzino, fiul actriţei Maria Filotti), scriitor, producător, scenarist, critic şi istoric de film, medic; a fost unul dintre cei mai activi conferenţiari la microfonul „Universităţii Radio”; tot el este cel care a introdus în programele Radiodifuziunii „Cronica cinematografică”, pe care a susţinut-o cu succes mulţi ani (n. 1908) – 50 de ani
– 1976: A murit Dominic Stanca, poet, prozator, dramaturg şi actor (n. 1926)
– 1977: S-a născut Izabela Bostan (Moldovan), actriță și regizoare film documentar
– 1979: A murit geologul şi paleontologul Neculai Macarovici; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1900)
– 1981: A murit inginerul agronom Alexandru Priadcencu; lucrări de ameliorare şi genetică; creator de soiuri de ovăz şi grâu; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (n. 1902, la Chişinău, azi în R. Moldova)
– 1993: A murit Nell Cobar, caricaturist şi regizor de filme de animaţie (n. 1915)
– 1995: A murit medicul ftiziolog și profesorul Constantin Anastasatu; lucrări în domeniul chimioterapiei şi chimioprofilaxiei în tuberculoză; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1917) – 30 de ani
– 2003: A murit sculptorul Victor Gaga; s-a remarcat îndeosebi în plastica monumentală (n. 1930)
– 2006: A murit prinţul Şerban (Bani) Ghica, om politic ţărănist, unul dintre puţinii oameni din anturajul lui Iuliu Maniu care a supravieţuit temniţelor comuniste; alături de Corneliu Coposu, a fost unul dintre membrii-fondatori ai PNŢCD; vicepreşedinte al partidului şi preşedinte al organizaţiei Capitalei imediat după 1990; în tinereţe a fost membru al echipei naţionale de rugby şi preşedinte al Federaţiei de specialitate (n. 1919)
– 2017: A murit Octavian Barbosa, istoric și critic de artă, eseist; autorul primului „Dicționar al artiștilor români contemporani” (1976) (n. 1927)
– 2018: A murit jurnalistul de radio Constantin Oprişiu; fost realizator la Radiojurnalul Radio România Actualităţi (n. 1940)
EVENIMENTE EXTERNE
– Shanghai, China: Conferința Mondială privind Inteligența Artificială, reuniune la nivel înalt privind guvernanța globală a IA (26 – 29 iul.)
– Taipei, Taiwan: Mai mulți parlamentari ai opoziției se confruntă cu votul de impeachment
– Melbourne: Rugby – al doilea meci test, Australia – British and Irish Lions
– Hong Kong: Fotbal – Meci amical de dinaintea sezonului între Liverpool (Anglia) și AC Milan (Italia)
– East Rutherford, SUA: Fotbal – Premier League, meciul amical dintre Manchester United și West Ham United
– Kenya: Maratonul de la Nairobi
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internațională pentru Conservarea Ecosistemului de Mangrove”, adoptată de Conferința generală a UNESCO în 2015 (- 10 ani); mangrovele sunt ecosisteme rare, spectaculoase și prolifice la granița dintre pământ și mare; ele joacă un rol ecologic deosebit de important, protejând vegetaţia marină şi coralii, acţionând ca habitat preferat de numeroase specii de peşti aflate în perioada de reproducere, având și rol de filtrare a apei care se scurge de pe uscat; de asemenea, aceste forme de vegetaţie, alcătuite din arbori şi arbuşti, caracteristice ţărmurilor maritime mlăştinoase absorb o mare cantitate de carbon din atmosferă
– Sărbătoarea naţională a Republicii Liberia; aniversarea proclamării independenţei – 1847
– În Cuba se marchează Ziua Insurecţiei Naţionale (aniversarea asaltului asupra cazărmii Moncada – 1953). Sărbătoare naţională
– Ziua naţională a Republicii Maldivelor; aniversarea proclamării independenţei/1965 – 60 de ani
– 1829: S-a născut Auguste-Marie-François Beernaert, jurist şi om politic belgian; prim-ministru (1884-1894); participare importantă la Conferinţele (internaţionale) de pace de la Haga (din 1889 şi 1907, unde au fost adoptate 16 convenţii asupra legilor şi obiceiurilor războiului şi ale rezolvării pe cale paşnică a conflictelor dintre state); Premiul Nobel pentru Pace în 1909, împreună cu diplomatul francez Paul Balluat D’Estournelles; membru de onoare străin al Academiei Române din 1906 (m. 1912)
– 1856: S-a născut George Bernard Shaw, dramaturg şi critic literar irlandez; Premiul Nobel pentru literatură în 1925 (m. 1950)
– 1874: S-a născut Serghei Kuseviţki, contrabasist şi dirijor american de origine rusă: director muzical al Orchestrei Simfonice din Boston între anii 1924 – 1949 (m. 1951). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii şi stilul vechi – 14 iulie 1874
– 1875: S-a născut Carl Gustav Jung, medic, psihiatru şi psiholog elveţian; întemeietorul psihologiei analitice (m. 1961) – 150 de ani
– 1875: A murit Arthur Carl Victor Schott, filolog, folclorist, botanist şi geolog american de origine germană; împreună cu fratele său Albert (1809-1847), a cules din Banat texte de folclor românesc şi a publicat, în 1845, o culegere de basme, poveşti şi snoave româneşti, intitulată „Poveşti valahe” (n. 1814) – 150 de ani
– 1885: S-a născut romancierul, eseistul şi biograful francez André Maurois (nume real: Émile Salomon Wilhelm Herzog) (m. 1967) – 140 de ani
– 1893: S-a născut George Grosz, pictor, grafician şi scenograf german (m. 1959)
– 1894: S-a născut scriitorul englez Aldous Huxley (m. 1963)
– 1908: S-a născut Salvador Allende, om politic chilian, lider al Partidului Socialist (1943-1973), preşedinte al R. Chile (1970-1973) şi şef al guvernului Unităţii Populare (1970-1973); asasinat (după alte variante, s-a sinucis) în cursul unui puci militar (m. 1973)
– 1919: A murit omul de ştiinţă britanic James Lovelock, ecologist și futurolog; unul dintre primii cercetători care au lansat semnale de alarmă cu privire la încălzirea climatică; cunoscut şi pentru „ipoteza Gaia”, un construct teoretic în care prezintă Pământul ca pe o planetă vie, capabilă să se autoregleze (m. 2022)
– 1922: S-a născut Blake Edwards, regizor, scenarist, actor şi producător american de film; rămâne în filmografia de gen, mai ales, prin seria „Pantera roz” (m. 2010)
– 1925: S-a născut scriitoarea spaniolă Ana María Matute (m. 2014) – 100 de ani
– 1925: S-a născut comediantul Robert Hirsch, unul dintre ultimele legende ale teatrului francez (m. 2017) – 100 de ani
– 1925: A murit Friedrich Ludwig Gottlob Frege, matematician, filozof, logician și profesor german; fondatorul logicii matematice moderne; a descoperit ideile fundamentale care au făcut posibilă dezvoltarea logicii moderne (n. 1848) – 100 de ani
– 1926: S-a născut actorul american James Best (m. 2015)
– 1928: S-a născut compozitorul polonez Tadeusz Baird (m. 1981)
– 1928: S-a născut Stanley Kubrick, regizor, scenarist şi producător american de film (m. 1999)
– 1928: S-a născut Francesco Cossiga, politician creştin-democrat italian, premier al Italiei între 4.VIII.1979 şi 18.X.1980, apoi al optulea preşedinte al Italiei, în funcţie în perioada 3.VII.1985 – 28.IV.1992 (m. 2010)
– 1929: S-a născut pianistul francez de origine bulgară Alexis Weissenberg (m. 2012)
– 1930: S-a născut Barbara Jefford, una dintre cele mai cunoscute actriţe britanice de teatru şi film; în cariera de 70 de ani a jucat pentru Royal Shakespeare Company, National Theatre şi The Old Vic (m. 2020) – 95 de ani
– 1930: S-a născut fizicianul teoretician rus Gerasim M. Eliaşberg, academician al Academiei Ruse de Ştiinţe (RAN) (m. 2021) – 95 de ani
– 1933: S-a născut actorul şi cântăreţul britanic Lance Percival (m. 2015)
– 1941: A murit matematicianul francez Henri-Leon Lebesque, unul dintre fondatorii teoriei moderne a funcţiilor reale (n. 1875)
– 1943: S-a născut Sir Mick Jagger (Michael Phillip Jagger), interpret rock, compozitor, actor, producător şi om de afaceri britanic
– 1945: S-a născut actrița britanică Helen Mirren (Helen Lidia Mironov) – 80 de ani
– 1945: S-a născut Betty Gray Davis, cântăreață, compozitoare și model american; cunoscută pentru versurile sale controversate și pentru stilul de interpretare; a doua soție a trompetistului Miles Davis (m. 2022) – 80 de ani. NOTĂ: Unele surse menționează ca an al nașterii 1944
– 1947: A murit istoricul literar italian Ramiro Ortiz; din 1909 a fost profesor la Catedra de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti şi director al Institutului Cultural Italian din Bucureşti; a tradus în limba italiană din creaţia eminesciană; membru de onoare străin al Academiei Române (1934) (n. 1879)
– 1948: S-a născut cântăreţul spaniol de flamenco Antonio Cortés Pantoja, supranumit „Chiquetete” (m. 2018)
– 1949: S-a născut Roger Taylor (nume complet: Roger Meddows-Taylor), muzician, cântăreț, compozitor, multi-instrumentalist britanic; cunoscut ca bateristul formației de muzică rock „Queen”
– 1952: A murit Eva Perón, fosta Prima doamnă a Argentinei; María Eva Duarte de Perón, pe numele său întreg, a fost soția președintelui Argentinei, Juan Perón; în anii ’40 și ’50 ai secolului XX, datorită ei, privirile întregii lumi s-au întors asupra orașului Buenos Aires și asupra Argentinei (n. 1919)
– 1959: S-a născut actorul american de film, regizorul şi scenaristul Kevin Spacey, Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic (din 2015)
– 1964: S-a născut Sandra Bullock, actriţă americană de film, producătoare, regizoare şi scenaristă
– 1984: A murit George Gallup, statistician şi ziarist american; fondator (în 1935) al unui important institut de sondare a opiniei publice (ce-i poartă numele), cu sediul la Princeton (New Jersey) (n. 1901)
– 1986: A murit Averell Harriman, finanţist şi om politic american; a jucat un rol important în relaţiile diplomatice ale SUA cu URSS în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (a fost ambasador al ţării sale la Moscova între anii 1943 şi 1946), ca şi în perioada „Războiului rece” (n. 1891)
– 2003: A murit Hilde Levi, fiziciană germano-daneză, istoric al ştiinţelor; pionieră a utilizării izotopilor radioactivi în biologie şi în medicină, în special a tehnicilor datării cu radiocarbon şi autoradiografiei (n. 1909)
– 2009: A murit dansatorul şi coregraful american Merce Cunningham, figură emblematică a coregrafiei secolului XX (n. 1919)
– 2012: A murit Lupe (Guadelupe) Ontiveros, actriţă americană (de origine mexicană) de film şi televiziune (n. 1942)
– 2013: A murit cântăreţul şi compozitorul american J.J. Cale (John Weldon Cale), unul dintre pionierii stilului muzical „Tulsa Sound” (n. 1938)
– 2015: A murit muzicianul american Vic Firth (Everett Joseph Firth), care a revoluţionat beţele de percuţie (n. 1930) – 10 ani
– 2016: A murit regizorul egiptean Mohamed Khan, considerat de critici unul dintre fondatorii cinematografiei realiste egiptene (n. 1942)
– 2017: A murit Paul Angerer dirijor, compozitor, violist, șef de orchestră, prezentator de radio și profesor austriac (n. 1927)
– 2018: A murit Adem Demaçi, scriitor şi politician kosovar; a petrecut 28 de ani în închisoare pentru că s-a opus discriminării albanezilor în timpul Iugoslaviei comuniste conduse de Josip Broz Tito; supranumit „Mandela din Kosovo” (n. 1936)
– 2020: A murit actriţa americană de film Olivia de Havilland; cunoscută mai ales pentru rolul din filmul „Pe aripile vântului” (n. 1916, la Tokyo, într-o familie britanică) – 5 ani
– 2020: A murit inginerul american de calculatoare William „Bill” English, unul dintre pionierii mouse-ului pentru computer (n. 1929) – 5 ani
– 2021: A murit Lidia Bejenaru, interpretă de muzică populară din Republica Moldova (n. 1953)
– 2021: A murit Joey Jordison, muzician, compozitor și producător muzical american; co-fondatorul și bateristul formației de heavy metal Slipknot, cu care a câștigat mai multe premii Grammy (n. 1975)
– 2022: A murit omul de ştiinţă britanic James Lovelock, ecologist și futurolog; unul dintre primii cercetători care au lansat semnale de alarmă cu privire la încălzirea climatică; cunoscut şi pentru „ipoteza Gaia”, un construct teoretic în care prezintă Pământul ca pe o planetă vie, capabilă să se autoregleze (n. 1919)
– 2023: A murit cântăreaţa de origine irlandeză Sinead O’Connor (nume complet: Sinéad Marie Bernadette O’Connor), cunoscută pentru hitul „Nothing Compares 2 U” (n. 1966)
Sursa: RADOR