Ascultă Radio România Constanța Live

Tulcea va avea două centre moderne pentru persoane adulte cu dizabilități

Investiția se ridică la peste 1,5 milioane de euro, finanțată prin P.N.R.R.

Tulcea va avea două centre moderne pentru persoane adulte cu dizabilități

Publicat de Doina Sirbu, 17 iulie 2025, 10:24

O echipă de la Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea a fost din nou în vizită pe șantierul celor două centre sociale pentru persoane adulte cu dizabilități. Sistematizarea terenului este aproape finalizată, au fost realizate ziduri de sprijin de până la 7 metri înălțime, s-au făcut umpluturi de pământ, iar în perioada următoare se va trece la executarea fundațiilor clădirilor.

Tulcea va avea, în premieră, două centre moderne construite de la zero, pe strada Spitalului (zona ANL Cocor – Ambulanță), printr-o investiție de peste 1,5 milioane de euro, finanțată prin P.N.R.R. și atrasă de Primăria Municipiului Tulcea, prin Direcția de Asistență și Protecție Socială.

  • Centrul de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu „Sfântul Mihail”
  • Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sf. Gavril”

Sursă: Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea

Alexandru Rogobete: Primele module ale Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate, funcționale până la finalul anului
Actualitate luni, 20 octombrie 2025, 21:37

Alexandru Rogobete: Primele module ale Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate, funcționale până la finalul anului

Primele module ale noii Platforme Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) vor fi funcționale până la finalul acestui an și până în...

Alexandru Rogobete: Primele module ale Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate, funcționale până la finalul anului
accident
Actualitate luni, 20 octombrie 2025, 21:28

Senatul elimină posibilități de suspendare a pedepsei pentru șoferii care produc accidente soldate cu morți

Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă de modificare a Codului penal care completează Legea Anastasia și prevede eliminarea...

Senatul elimină posibilități de suspendare a pedepsei pentru șoferii care produc accidente soldate cu morți
CONSTANȚA: Minor de 17 ani, rănit după ce ar fi căzut de pe o trotinetă electrică
Actualitate luni, 20 octombrie 2025, 20:37

CONSTANȚA: Minor de 17 ani, rănit după ce ar fi căzut de pe o trotinetă electrică

Astăzi, în cadrul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

CONSTANȚA: Minor de 17 ani, rănit după ce ar fi căzut de pe o trotinetă electrică
Concert al Orchestrei de Cameră I Virtuosi di Pontus Euxinus, la Cazinoul din Constanța
Actualitate luni, 20 octombrie 2025, 19:28

Concert al Orchestrei de Cameră I Virtuosi di Pontus Euxinus, la Cazinoul din Constanța

Sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 19:00, la Cazinoul din Constanța are loc concertul inaugural al Orchestrei de CamerăI Virtuosi di Pontus...

Concert al Orchestrei de Cameră I Virtuosi di Pontus Euxinus, la Cazinoul din Constanța
Actualitate luni, 20 octombrie 2025, 19:19

Președintele Nicușor Dan: Reforma pensiilor magistraților rămâne o prioritate

Reforma pensiilor magistraților rămâne o prioritate, a declarat luni președintele Nicușor Dan, după ce Curtea Constituțională a României a...

Președintele Nicușor Dan: Reforma pensiilor magistraților rămâne o prioritate
Actualitate luni, 20 octombrie 2025, 18:45

NĂVODARI: Se pot depune cererile pentru acordarea tichetelor sociale de Crăciun

Primăria orașului Năvodari primește, începând de astăzi, cereri pentru acordarea tichetelor sociale de Crăciun. Acestea au valori cuprinse...

NĂVODARI: Se pot depune cererile pentru acordarea tichetelor sociale de Crăciun
Actualitate luni, 20 octombrie 2025, 18:00

CFR face ultimele pregătiri pentru trecerea la ora de iarnă

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează publicul călător că, începând cu data de 26 octombrie 2025, activitatea de...

CFR face ultimele pregătiri pentru trecerea la ora de iarnă
Actualitate luni, 20 octombrie 2025, 17:59

Detectoarele de gaz din locuințe și de pe scara imobilului pot salva vieți

Detectoarele de gaz din locuințe și de pe scara imobilului pot salva vieți! Specialiștii spun că acestea sunt indispensabile și nu trebuie...

Detectoarele de gaz din locuințe și de pe scara imobilului pot salva vieți