TULCEA: Administrația Zonei Libere din Sulina caută fonduri pentru continuarea investițiilor
CJ Tulcea a aprobat săptămâna trecută două proiecte privind actualizarea indicatorilor economici ai investițiilor derulate de AZL Sulina, valoarea totală a proiectelor derulate în zonă fiind de peste 267 de milioane de lei.

Publicat de Doina Sirbu, 17 iunie 2025, 20:28
Administrația Zonei Libere (AZL) Sulina caută finanțare pentru etapa următoare a proiectelor prin care încearcă să amenajeze un port verde care să folosească energie neconvențională, dar și să ofere navelor maritime de capacitate mare posibilitatea de a face operațiuni portuare, astfel încât să ofere o alternativă durabilă transportului mărfurilor din Moldova, România și Ucraina spre piețele din Africa, Orientul Mijlociu și Asia.
Primele proiecte de modernizare a infrastructurii portuare aparținând AZL Sulina au fost făcute publice în anul 2020 de conducerea instituției din subordinea Consiliului Județean Tulcea, bugetul total al proiectului anunțat la vremea respectivă fiind de circa 17 milioane de euro.
‘Am fost limitați în derularea acestei etape a proiectului de două aspecte. Unul a fost neîncrederea, pentru că noi nu eram pe piața atragerii de fonduri pentru infrastructură, eram la început și e normal ca lumea să te privească cu neîncredere. Al doilea aspect a fost că investiția era prea mare pentru a putea fi derulată într-un singur proiect, așa că am etapizat reabilitarea perimetrului al doilea din AZL’, a declarat marți, pentru AGERPRES, directorul general adjunct al AZL Sulina, Tudor Hubati.
El a mai spus că proiectele care se dezvoltă în două perimetre ale AZL Sulina sunt realizate în proporție de 90%, respectiv 70% și se vor încheia până la finalul anului în curs.
În același timp, AZL Sulina a realizat studiul de fezabilitate pentru a doua etapă a proiectului și caută surse de finanțare atât pentru realizarea lui, cât și pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu, printre care biroul inginerului britanic Charles Hartley, pe care entitatea din subordinea CJ Tulcea le deține.
‘Ele fac parte din vechea amenajare a Comisiunii Europene a Dunării. Sunt clădiri cu un istoric foarte important pentru comunitate și, automat, reabilitarea lor trebuie făcută de factori competenți, autorizați și cu fonduri substanțiale. Noi am reușit să punem la punct studiul de fezabilitate și prima parte a proiectării și așteptăm deschiderea liniei de finanțare pentru asemenea obiective’, a precizat Tudor Hubati.
Potrivit acestuia, portul ‘verde’ care va fi amenajat pe suprafața administrată de AZL ar putea avea atât un parc fotovoltaic, dar și stații de hidrogen activ, proiectele fiind prezentate de altfel și în timpul unei întâlniri desfășurate luna trecută la Tulcea pe tema transportului public în Delta Dunării.
‘Există studii făcute la nivel internațional care au demonstrat că aceste parcuri fotovoltaice care seamănă cu luciul de apă dezorientează păsările. Concret, păsările le confundă cu apa. Dacă faceți în Tulcea și suntem lângă apă, avem o problemă. Dar în ceea ce privește hidrogenul, vom introduce în Strategia regională de inovare componenta Tehnologia hidrogenului și suntem deschiși să finanțăm genul acesta de investiții din fondurile noastre prin Programul Regional’, a menționat directoarea Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminița Mihailov.
CJ Tulcea a aprobat săptămâna trecută două proiecte privind actualizarea indicatorilor economici ai investițiilor derulate de AZL Sulina, valoarea totală a proiectelor derulate în zonă fiind de peste 267 de milioane de lei.
Conform AZL Sulina, investițiile desfășurate în prezent vor oferi o alternativă durabilă pentru transportul mărfurilor din Moldova, România și Ucraina spre piețele din Africa, Orientul Mijlociu și Asia.
Sursă: AGERPRES