Ascultă Radio România Constanța Live

Sondaj INSCOP: 77% dintre români sunt de acord cu reducerea cheltuielilor de funcționare a statului

Sunt de acord cu reducerea salariilor în sectorul bugetar în special votanții USR și ai AUR.

multime de oameni pexles
Foto: pexles.com

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 iunie 2025, 16:43

Mai mult de trei sferturi (77%) dintre români sunt de acord cu reducerea cheltuielilor de funcționare a statului, altele decât cele cu angajații, conform unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, în perioada 26 – 30 mai, cu privire la diversele soluții de reducere a deficitului bugetar.

Conform studiului publicat pe site-ul inscop.ro, întrebați în ce măsură ar fi de acord cu reducerea cheltuielilor de funcționare a statului (altele decât cele cu angajații), 58,4% dintre respondenți spun că ar fi total de acord cu o astfel de măsură, 18,8% că ar fi oarecum de acord (în total, 77,1%), 5,2% oarecum împotrivă, iar 13,7% total împotrivă, iar 4% nu știu sau nu răspund.

Sunt de acord cu reducerea cheltuielilor de funcționare a statului în special votanții PNL și ai USR (aproximativ 90% dintre alegătorii acestor partide, dar și peste 65% dintre votanții PSD și AUR), bărbații, persoanele cu un nivel de educație mai ridicat, locuitorii din București sau din urbanul mare și angajații la stat.

Privitor la măsura reducerii personalului din sectorul bugetar ca soluție de reducere a deficitului bugetar, 46,7% dintre români spun că ar fi total de acord, 20,7% oarecum de acord (în total, 67,3%), 7,8% oarecum împotrivă, iar 21,3% total împotrivă. Ponderea non-răspunsurilor este de 3.6%.

Sunt de acord cu reducerea personalului din sectorul bugetar în special votanții PNL și ai USR (aproximativ 80% dintre votanții acestor partide, dar și 68%, respectiv 63% dintre votanții PSD și ai AUR), bărbații, persoanele cu un nivel de educație mai ridicat, locuitorii din urbanul mare și angajații la privat.

Cât privește reducerea salariilor în sectorul bugetar, 29,9% dintre respondenți spun că ar fi total de acord cu reducerea acestora, 18,5% că ar fi oarecum de acord (în total, 48,4%), 12,5% oarecum împotrivă, iar 35,1% total împotrivă. Ponderea non-răspunsurilor este de 4,1%.

Sunt de acord cu reducerea salariilor în sectorul bugetar în special votanții USR și ai AUR, bărbații, persoanele cu vârsta între 30 și 44 de ani. Sunt împotriva unei astfel de măsuri mai ales tinerii sub 30 de ani și angajații la stat.

În privința reducerii investițiilor, 15,4% dintre români spun că ar fi total de acord cu reducerea investițiilor, 11,5% că ar fi oarecum de acord (în total, 26,8%), 13,3% oarecum împotrivă, iar 54,5% total împotrivă, 5,4% nu știu sau nu răspund.

Sunt de acord cu reducerea investițiilor în proporții ceva mai mari decât media în special votanții AUR, persoanele cu educație primară și locuitorii din rural. Sunt împotriva unei astfel de măsuri mai ales votanții PNL, USR, PSD, persoanele cu educație superioară, locuitorii din urban și angajații la privat.

Dezacordul față de creșterea taxelor pentru firme este puternic (aproximativ 70%) în rândul tuturor categoriilor de populație.

Doar 12,4% dintre cei chestionați spun că ar fi total de acord cu majorarea taxelor pentru firme, 13% că ar fi oarecum de acord (în total, 25,4%), 18,5% oarecum împotrivă, iar 51,7% total împotrivă. Ponderea non-răspunsurilor este de 4,4%.

‘Sprijinul populației pentru diverse măsuri de reducere a deficitului bugetar variază în funcție de expunerea personală, de percepția impactului direct asupra veniturilor proprii și de modul în care este înțeles impactul asupra economiei. Reducerea cheltuielilor de funcționare a statului, altele decât cele cu angajații este măsura cea mai populară, 77% dintre respondenți fiind de total de acord sau oarecum de acord cu această măsură’, a afirmat Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research.

Potrivit acestuia, reducerea personalului din sectorul bugetar întrunește acordul total sau parțial a 67% dintre participanții la sondaj, iar reducerea salariilor în sectorul bugetar întrunește acordul a puțin sub jumătate dintre respondenți (48%).

El a evidențiat că opoziția cea mai puternică a populației se manifestă față de reducerea investițiilor (doar aproximativ 27% sunt de acord cu această măsură), înțeleasă probabil și ca o sursă de blocare a dezvoltării economice, respectiv față creșterea taxelor pentru firme (doar aproximativ 25% sunt de acord total sau parțial cu această măsură).

‘Creșterea taxelor pentru firme este probabil interpretată atât ca o frână pentru economice, cât și ca o sursă de scădere a veniturilor și mărire a prețurilor, ceea ce ar avea un impact direct asupra unor părți largi din populație’, a explicat Ștefureac.

Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1.150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%.

Sursa – Agerpres

CONSTANȚA: Persoanele cu dizabilități care vor să înceapă o afacere au la dispoziție un program de finanțare
Social sâmbătă, 22 august 2026, 13:48

CONSTANȚA: Persoanele cu dizabilități care vor să înceapă o afacere au la dispoziție un program de finanțare

Persoanele cu dizabilități care vor să înceapă o afacere au la dispoziție un program de finanțare, derulat de Autoritatea Națională pentru...

CONSTANȚA: Persoanele cu dizabilități care vor să înceapă o afacere au la dispoziție un program de finanțare
Sindicatele resping proiectul Legii salarizării, despre care spun că este o nouă sursă de inechități și tensiuni sociale
Social sâmbătă, 22 august 2026, 12:54

Sindicatele resping proiectul Legii salarizării, despre care spun că este o nouă sursă de inechități și tensiuni sociale

Sindicatele resping proiectul Legii salarizării, despre care spun că este o nouă sursă de inechități și tensiuni sociale. Cele cinci mari...

Sindicatele resping proiectul Legii salarizării, despre care spun că este o nouă sursă de inechități și tensiuni sociale
sanitas - foto - facebook
Social sâmbătă, 22 august 2026, 11:45

Federația Sanitas respinge ultima variantă a proiectului legii salarizării

Federația sindicală Sanitas respinge în totalitate ultima variantă a proiectului legii salarizării, făcută publică joi, 20 august, și...

Federația Sanitas respinge ultima variantă a proiectului legii salarizării
CONSTANȚA: Campania „1.000 de ghiozdane = 1.000 de visuri împlinite”
Social vineri, 21 august 2026, 17:37

CONSTANȚA: Campania „1.000 de ghiozdane = 1.000 de visuri împlinite”

Campania „1.000 de ghiozdane = 1.000 de visuri împlinite”, derulată de Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța, revine în...

CONSTANȚA: Campania „1.000 de ghiozdane = 1.000 de visuri împlinite”
Social miercuri, 19 august 2026, 09:28

NĂVODARI: Primele 63 de familii au primit sprijinul financiar prin programul Trusoul Bebelușului 

Prin programul Trusoul Bebelușului, Primăria Orașului Năvodari acordă 2.000 de lei pentru fiecare nou-născut. Ajutorul se acordă sub formă de...

NĂVODARI: Primele 63 de familii au primit sprijinul financiar prin programul Trusoul Bebelușului 
Social sâmbătă, 15 august 2026, 17:21

Casa Județeană de Pensii Constanța: Pentru seriile 8 și 9 mai sunt disponibile doar 13 bilete de tratament balnear

Casa Județeană de Pensii Constanța anunță că, pentru seriile 8 și 9 din acest an, mai sunt disponibile doar 13 bilete de tratament balnear....

Casa Județeană de Pensii Constanța: Pentru seriile 8 și 9 mai sunt disponibile doar 13 bilete de tratament balnear
Social miercuri, 12 august 2026, 11:13

„Bullying-ul” la care sunt supuși copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate – o problemă gravă

Pe lângă dorul de părinți, pe lângă dificultățile pe care le întâmpină când sunt crescuți doar de bunici, unii dintre copiii care au...

„Bullying-ul” la care sunt supuși copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate – o problemă gravă
Social luni, 10 august 2026, 09:39

Folosiți transportul public din Mangalia? Veți plăti bilet

Folosiți transportul public din Mangalia și cele șase stațiuni aferente? Pe parcusul acestei săptămâni va fi introdusă plata biletului,...

Folosiți transportul public din Mangalia? Veți plăti bilet