Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: „Cină pe nevăzute” – o experiență dedicată empatiei și conștientizării, de Ziua Bastonului Alb

Fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi redirecționate către Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Constanța, în sprijinul persoanelor cu deficiențe de vedere.

CONSTANȚA: „Cină pe nevăzute” – o experiență dedicată empatiei și conștientizării, de Ziua Bastonului Alb

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 octombrie 2026, 10:34

Cu ocazia Zilei Bastonului Alb, Rotary Club Cetatea Tomis Constanța organizează, pe 15 octombrie 2026, începând cu ora 18.00, la The Library Constanța, „Cină pe nevăzute” – un eveniment inedit, care îi invită pe participanți să descopere lumea prin celelalte simțuri.

Va fi un altfel de eveniment, în care, pentru câteva momente, participanții vor renunța la unul dintre cele mai importante simțuri și vor experimenta cât de mult se poate schimba percepția asupra unei mese, a spațiului și a celor din jur atunci când nu ne mai putem baza pe văz.

„Cină pe nevăzute” este mai mult decât o experiență culinară. Este o invitație la empatie, conștientizare și solidaritate, dar și o oportunitate de a înțelege mai bine realitatea persoanelor cu deficiențe de vedere.

Prin această experiență, organizatorii își propun să creeze un spațiu în care participanții să privească dincolo de aparențe și să descopere importanța celorlaltor simțuri, a încrederii și a sprijinului reciproc.

„Cina pe Nevăzute” va oferi participanților ocazia de a experimenta o masă servită în întuneric total, prin care dorim să încurajăm reflecția asupra provocărilor cu care se confruntă persoanele nevăzătoare în viața de zi cu zi. Prin această experiență, ne dorim să cultivăm o mai bună înțelegere și apreciere pentru diversitatea și complexitatea vieții fiecărei persoane. Empatia este cheia pentru o societate unită și inclusivă, a transmis Camelia Artamon, președinte al Clubului Rotary Cetatea Tomis Constanța.

Evenimentul are și o importantă componentă caritabilă: fondurile strânse în cadrul „Cinei pe nevăzute” vor fi redirecționate către Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Constanța, în sprijinul persoanelor cu deficiențe de vedere.

Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată vineri la Tulcea și Constanța
Social joi, 8 octombrie 2026, 18:51

Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată vineri la Tulcea și Constanța

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Tulcea va organiza vineri, 9 octombrie, de la ora 9.30, Bursa Generală a Locurilor de...

Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată vineri la Tulcea și Constanța
BNS trage atenția că inteligența artificială poate sta la baza unor abuzuri comise împotriva angajaților
Social miercuri, 7 octombrie 2026, 14:02

BNS trage atenția că inteligența artificială poate sta la baza unor abuzuri comise împotriva angajaților

Blocul Național Sindical atrage atenția că inteligența artificială poate sta la baza unor abuzuri comise împotriva angajaților, dacă...

BNS trage atenția că inteligența artificială poate sta la baza unor abuzuri comise împotriva angajaților
CONSTANȚA: Noi bilete de tratament pentru pensionari. Ce locuri sunt disponibile
Social sâmbătă, 3 octombrie 2026, 12:37

CONSTANȚA: Noi bilete de tratament pentru pensionari. Ce locuri sunt disponibile

Casa Județeană de Pensii a anunțat situația biletelor de tratament disponibile pentru cea de-a unsprezecea serie a anului, cu date de prezentare...

CONSTANȚA: Noi bilete de tratament pentru pensionari. Ce locuri sunt disponibile
CONSTANȚA: Ce se întâmplă cu taxa de 200 de lei? Vom primi banii înapoi?
Social vineri, 2 octombrie 2026, 17:04

CONSTANȚA: Ce se întâmplă cu taxa de 200 de lei? Vom primi banii înapoi?

Tribunalul Constanța a hotărât că taxa auto de 200 de lei impusă de administrația publică locală proprietarilor de mașini din oraș trebuie...

CONSTANȚA: Ce se întâmplă cu taxa de 200 de lei? Vom primi banii înapoi?
Social marți, 29 septembrie 2026, 13:27

CONSTANȚA: „Încotro mă duc acum?” – campania lansată pentru tinerii diagnosticați cu cancer la pragul majoratului

Momentul majoratului ar trebui să însemne planuri de viitor, prima zi de facultate sau ieșiri cu prietenii. pentru un tânăr diagnosticat cu...

CONSTANȚA: „Încotro mă duc acum?” – campania lansată pentru tinerii diagnosticați cu cancer la pragul majoratului
Social vineri, 25 septembrie 2026, 18:43

MANGALIA: Locuitorii racordați la sistemul public de termoficare, nu ar trebui să aibă surprize neplăcute, în următorul sezon rece

Locuitorii municipiului Mangalia, racordați la sistemul public de termoficare, nu ar trebui să aibă surprize neplăcute, în următorul sezon...

MANGALIA: Locuitorii racordați la sistemul public de termoficare, nu ar trebui să aibă surprize neplăcute, în următorul sezon rece
Social vineri, 25 septembrie 2026, 13:10

Procedură simplificată la întocmirea dosarului de pensionare

Procedură simplificată la întocmirea dosarului de pensionare. Casa Județeană de Pensii Constanța informează că adeverințele pentru...

Procedură simplificată la întocmirea dosarului de pensionare
Social joi, 24 septembrie 2026, 19:48

TULCEA: Sindicaliştii din Ambulanţă solicită respectarea legislaţiei specifice domeniului

Negocierile pentru încheierea unui nou Contract colectiv de muncă (CCM) în Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Tulcea au fost prelungite cu...

TULCEA: Sindicaliştii din Ambulanţă solicită respectarea legislaţiei specifice domeniului