Călin Georgescu și-a depus candidatura la Biroul Electoral Central
Candidat independent.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 martie 2025, 16:23
Călin Georgescu și-a depus, vineri, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura ca independent la alegerile prezidențiale.
El a venit la sediul BEC împreună cu soția sa, precum și cu liderii AUR și POT, George Simion și Anamaria Gavrilă, fiind prezenți și sute de susținători cu steaguri, vuvuzele și pancarte cu poza lui. Aceștia au scandat numele candidatului, precum și: ‘Libertate!’, ‘Nu plecăm!’, ‘Turul 2!’, ‘Vrem pace, nu război!’.
Georgescu a fost aplaudat și aclamat de susținători.
‘Astăzi am depus dosarul de candidatură. Pe 6 decembrie 2024 a fost ucisă democrația și astăzi poporul român a înviat-o. Am depus dosarul de candidatură pe 7 martie 2025, cu 324.000 de semnături, din respect pentru poporul român care a înțeles că trebuie să-și apere democrația’, a spus Georgescu.