Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Precizările Primăriei privind situația CSM, urmate de replica directorului Andrei Talpeș

Schimb de replici între primarul Constanței Vergil Chițac și directorul CSM Andrei Talpeș.

CONSTANȚA: Precizările Primăriei privind situația CSM, urmate de replica directorului Andrei Talpeș
Foto: Andrei Talpeș, Facebook

Publicat de Adina Sîrbu, 18 decembrie 2024, 16:13 / actualizat: 18 decembrie 2024, 20:18

Ca răspuns la declarațiile apărute în spațiul public referitoare la Clubul Sportiv Municipal Constanța, dorim să clarificăm câteva aspecte esențiale și să reafirmăm angajamentul administrației publice locale față de comunitatea sportivă din orașul nostru, transmite Primăria Constanța într-un comunicat de presă, pe care îl redăm integral.

Așa cum este bine cunoscut, în bugetul de anul acesta a fost alocată suma de 35 de milioane de lei, aproximativ șapte milioane de euro, pentru activitatea CSM. În acest context, prioritizarea cheltuielilor și gestionarea responsabilă a fondurilor publice sunt esențiale pentru a asigura funcționarea tuturor instituțiilor subordonate, inclusiv a Clubului Sportiv Municipal.

Activitatea Clubului, instituție de drept public cu personalitate juridică, este susținută printr-un buget anual aprobat de Consiliul Local. În plus, pe parcursul anului, primăria a suplimentat bugetul alocat cu alte sume. Faptul că subvenția nu a fost încă transferată integral nu reflectă o lipsă de interes, ci constrângerile financiare care afectează întreg orașul. Asigurăm că fondurile rămase vor fi alocate conform legii, în funcție de disponibilitățile bugetare.

În ceea ce privește performanțele sportivilor și contribuția Clubului la comunitate, administrația locală a sprijinit și continuă să sprijine activitatea acestuia. Totuși, este responsabilitatea conducerii Clubului să gestioneze eficient resursele disponibile, pentru a asigura continuitatea activităților sportive, chiar și în condiții financiare dificile.

De exemplu, echipa de baschet masculin a fost înscrisă în competițiile europene, deși ocupa locul 6 în campionat, în timp ce alte echipe mai bine clasate au renunțat la această oportunitate din cauza constrângerilor bugetare și a imposibilității de a susține financiar participarea. Menționăm că, în cazul competițiilor europene, participarea nu generează fonduri atrase, ci implică mai multe cheltuieli, spre deosebire de participarea echipelor de fotbal la competiții similare. În plus, CSM a înscris trei echipe în cupele europene, ceea ce a generat costuri suplimentare pentru o participare care, conform analizelor, nu va aduce rezultate notabile.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că actuala conducere a CSM a redirecționat fonduri din bugetul destinat dezvoltării infrastructurii sportive către capitolul funcționare, pentru a-și atinge așa-zisele obiective sportive.

Referitor la evaluarea activității directorului CSM, aceasta este o practică firească și legală, destinată să analizeze obiectiv modul în care au fost îndeplinite obligațiile asumate prin contractul de management. Administrația locală are datoria de a asigura transparența și responsabilitatea în gestionarea resurselor publice, iar evaluarea periodică reprezintă un instrument esențial în acest scop.

Administrația locală rămâne dedicată sprijinirii performanței sportive și promovării valorilor comunității, acționând constant în interesul cetățenilor, se arată în comunicatul Primăriei Constanța.

La scurt timp, directorul CSM Constanța, Andrei Talpeș, a reacționat, postând pe pagina sa de Facebook următorul comunicat:

Mă declar profund dezamăgit de lipsa de informare și de respect a administrației locale față de sportivii care au adus prestigiu orașului Constanța. În comunicatul emis de Primăria Constanța, se regăsesc afirmații neadevărate și denigratoare la adresa echipei și a sportivilor, ceea ce denotă o gravă nepăsare și o totală lipsă de interes pentru performanța sportivă.

Stimate Domnule Primar, echipa de handbal masculin a obținut locul 2 în Liga Zimbrilor în sezonul precedent, un rezultat de excepție. Mai mult, vorbim despre un total de 597 de medalii câștigate la nivel de club în anul 2024, cifre care ar trebui să fie un motiv de mândrie pentru orice administrație locală responsabilă. Faptul că ați afirmat în repetate rânduri că aceste realizări nu vă interesează este absolut jignitor pentru sportivi, copii, părinți și întreaga comunitate sportivă.

Dacă evaluarea mea s-a bazat pe aceleași informații „temeinice” prezentate public, concluzia este clară: totul a fost conceput fără o minimă documentare sau respect pentru adevăr. Declarațiile recente ale Primarului Municipiului Constanța – cum că „nu dorim performanță”, „copiii Constanței să plece la alte cluburi” sau „Constanța nu își permite EHF” – sunt de-a dreptul revoltătoare și contravin intereselor comunității și a obiectivelor și strategiei Clubului, cele din urmă adoptate nu prin declarații publice, ci printr-o hotărâre de consiliu local în acest sens. Totodată, remarcăm o abordare contradictorie și lipsită de coerență: atunci când se dorește de fațadă transferarea responsabilității, se afirmă subordonarea Clubului față de Consiliului Local; în restul ipotezelor, inclusiv când se emit astfel de afirmații, această subordonare este ignorată. Nu Primarul Municipiului Constanța stabilește obiectivele și strategia Clubului, ci Consiliul Local! Și au stabilit-o prin hotărâri de consiliu local emise deja.

În ceea ce privește redirecționarea fondurilor pentru investiții, Primăria era pe deplin conștientă că suma alocată era insuficientă pentru reabilitarea sălii „Badea Cârțan”. Prin urmare, am fost obligat să aleg între utilizarea banilor pentru activitatea sportivă sau returnarea lor către Primărie – lucru care, aparent, ar fi fost intenția dumneavoastră. În realitate consider că nu a existat un interes real din partea administrației pentru investiții efective în infrastructura sportivă în raport de necesitatea efectuării acestora, iar lipsa unui stadion de fotbal, a unui stadion de rugby, a unei piste de atletism sau a unor săli de antrenament adecvate este o dovadă elocventă în acest sens.

Cetățenii Constanței au fost, în mod repetat, extrem de îngăduitori în evaluarea dumneavoastră, dar atitudinea sfidătoare pe care o afișați în relația cu aceștia este inacceptabilă. Sper ca viitorul să aducă mai mult respect și responsabilitate față de cei care contribuie la imaginea pozitivă a acestui oraș, inclusiv sportivii care duc numele Constanței pe cele mai înalte podiumuri.

Vă rog să vă documentați înainte de a emite astfel de afirmații publice și să încetați să mai desconsiderați munca și performanța unor oameni care fac cinste acestui oraș.

Sunt pregătit să plătesc cu capul pentru „insubordonare”, dar în cele din urmă rămân împăcat că am fost subordonat doar performanței sportive și comunității locale ce numără la Clubul Sportiv Municipal Constanța peste 1000 de sportivi.

P.S.1: Și referitor la faptul că nu m-am încadrat în buget, vă reamintesc că bugetul CSM Constanța aprobat este de 38 milioane lei, iar bugetul virat este de 35 milioane lei. CINE NU S-A ÎNCADRAT IN BUGET: CSMCT sau Primăria din moment ce susțineți că nu mai aveți să îmi dați 3 milioane.

P.S.2: Degeaba stergeți postările acum pentru că răul a fost deja făcut. Ați jignit sportivii, antrenorii și suporterii constănțeni.

***

Reamintim, consilierii locali municipali au respins, ieri, prin vot majoritar, un proiect de hotărâre care viza acordarea unui împrumut CSM, de 6 milioane de lei, pentru plata  antrenorilor și jucătorilor, care nu au mai primit nici un leu, în ultima jumătate de an.

Anterior, în ședința din 13 decembrie, situația CSM a fost dezbătută de aleșii locali, care au votat și componența comisiei de evaluare a directorului Andrei Talpeș. Acesta a susținut că, din cauza subfinanțării, are restanțe la plata sportivilor și antrenorilor, iar primarul Vergil Chițac l-a acuzat de management defectuos, fiindcă nu s-a încadrat în buget.

Din cauza unui incendiu de vegetație, traficul este blocat pe Autostrada A2
Actualitate vineri, 1 august 2025, 15:24

Din cauza unui incendiu de vegetație, traficul este blocat pe Autostrada A2

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în zona localității Valea Dacilor, județul Constanța, a avut...

Din cauza unui incendiu de vegetație, traficul este blocat pe Autostrada A2
SeaWave Film Fest începe la Constanța. Ediția din 2025 aduce în competiția oficială peste 100 de tineri creatori – studenți, absolvenți și liceeni pasionați de film
Actualitate vineri, 1 august 2025, 15:08

SeaWave Film Fest începe la Constanța. Ediția din 2025 aduce în competiția oficială peste 100 de tineri creatori – studenți, absolvenți și liceeni pasionați de film

După două ediții de succes, SeaWave Film Fest, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate tinerilor creatori de film din România,...

SeaWave Film Fest începe la Constanța. Ediția din 2025 aduce în competiția oficială peste 100 de tineri creatori – studenți, absolvenți și liceeni pasionați de film
nou nascut, alaptare
Actualitate vineri, 1 august 2025, 14:50

Săptămâna mondială a alăptării (1-7 august)

Săptămâna mondială a alăptării este marcată în fiecare an între 1 și 7 august, începând din anul 1992, cu scopul de a proteja, promova...

Săptămâna mondială a alăptării (1-7 august)
vaccin - foto - unsplash
Actualitate vineri, 1 august 2025, 14:40

INSP: Trei cazuri de tetanos raportate până la 29 iulie; vaccinarea – cea mai eficientă metodă de prevenție

Trei cazuri de tetanos au fost raportate în acest an până la 29 iulie, nefiind înregistrat niciun deces din această cauză, a informat, vineri,...

INSP: Trei cazuri de tetanos raportate până la 29 iulie; vaccinarea – cea mai eficientă metodă de prevenție
Actualitate vineri, 1 august 2025, 14:29

Cum s-a produs accidentul de la ieșire din Lumina spre Năvodari, în urma căruia o femeie a rămas fără un picior

Astăzi, în jurul orei 10.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea...

Cum s-a produs accidentul de la ieșire din Lumina spre Năvodari, în urma căruia o femeie a rămas fără un picior
Actualitate vineri, 1 august 2025, 14:25

Mercenarii lui Potra, aduși la Parchetul General pentru audieri

Procurorii de la Parchetul General audiază vineri 18 mercenari din gruparea lui Horațiu Potra, acuzați de tentativă la acțiuni contra ordinii...

Mercenarii lui Potra, aduși la Parchetul General pentru audieri
Actualitate vineri, 1 august 2025, 13:53

AUDIO | Schimbări importante în sistemul de asigurări sociale de sănătate

Schimbări importante în sistemul de asigurări sociale de sănătate, de la 1 august! Potrivit Legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal...

AUDIO | Schimbări importante în sistemul de asigurări sociale de sănătate
Actualitate vineri, 1 august 2025, 13:37

Farul Constanța joacă vineri, cu F.C. Metaloglobus București. Meciul va fi supravegheat de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis”

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța va asigura măsurile de ordine și siguranță publică cu ocazia meciului de fotbal dintre...

Farul Constanța joacă vineri, cu F.C. Metaloglobus București. Meciul va fi supravegheat de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis”