Ascultă Radio România Constanța Live

Sancțiunile aplicate de Jandarmeria Română la meciul Rapid- Petrolul

Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Sancțiunile aplicate de Jandarmeria Română la meciul Rapid- Petrolul
Foto: IGJR

Publicat de Claudiu Dobrescu, 30 noiembrie 2024, 08:53

Jandarmeria Bucureşti anunţă că a aplicat şapte sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 81.000 de lei la meciul de fotbal Rapid – Petrolul, din Superligă.

Au primit amenzi inclusiv organizatorul partidei şi firma de pază şi protecţie.

Două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 60.000 de lei, au fost aplicate organizatorului meciului, iar patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 21.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.

A mai fost aplicată o sancţiune complementară privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de un an.

Au fost întocmite 4 acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare, legii privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 193 din Codul Penal al României.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, a precizat jandarmeria.

Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate aseară, în deplasare, scor 1-1, meciul disputat cu formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a XVIII-a din Superligă.

Agenţia Naţională pentru Sport a organizat Gala #BeActive
Sport miercuri, 10 decembrie 2025, 08:20

Agenţia Naţională pentru Sport a organizat Gala #BeActive

Campionii olimpici David Popovici şi Ioana Vrînceanu, precum şi fostul fotbalist Ionuţ Rada și gimnasta Sabrina Voinea s-au aflat printre...

Agenţia Naţională pentru Sport a organizat Gala #BeActive
Victorie la ”masa verde” pentru tinerii handbaliști de la CSM Constanța
Sport marți, 9 decembrie 2025, 12:34

Victorie la ”masa verde” pentru tinerii handbaliști de la CSM Constanța

Tinerii handbaliști de la CSM Constanța au câștigat un meci, după decizia Comisiei Centrale de Competiții. Iată mesajul clubului constănțean...

Victorie la ”masa verde” pentru tinerii handbaliști de la CSM Constanța
S-a încheiat etapa a 19-a din Superligă
Sport marți, 9 decembrie 2025, 12:14

S-a încheiat etapa a 19-a din Superligă

Meciurile din etapa a 19-a Superligii de fotbal au avut loc de vineri până luni. Rezultate: Vineri 5 decembrie Oţelul Galaţi – Unirea...

S-a încheiat etapa a 19-a din Superligă
Victorie cu goluri multe pentru fetele de la Farul Constanța
Sport luni, 8 decembrie 2025, 15:37

Victorie cu goluri multe pentru fetele de la Farul Constanța

Luni după-amiază, echipa feminină de fotbal Farul Constanța a încheiat anul cu un nou succes, 8-0 cu Olimpia Gherla, în etapa a 14-a din acest...

Victorie cu goluri multe pentru fetele de la Farul Constanța
Sport luni, 8 decembrie 2025, 12:46

Medalii pentru România la Mondialele de Alpagut

La invitația președintelui Federației Mondiale de ALPAGUT, Emil Rahimov și a fondatorului Kutsan Vasif Namazov, România a participat la cea de-a...

Medalii pentru România la Mondialele de Alpagut
Sport luni, 8 decembrie 2025, 11:53

Etapă nefastă pentru Farul Constanţa

Metaloglobus Bucureşti a obţinut a doua sa victorie în Superliga de fotbal, 2-1 (2-0) cu Farul Constanţa, la Clinceni, într-un meci din etapa a...

Etapă nefastă pentru Farul Constanţa
Sport luni, 8 decembrie 2025, 11:30

Bilanț fabulous: 5 medalii de aur câștigate de Cristian Tranulea, în prima etapă a Cupei Mondiale la înot în ape înghețate

Constănțeanul Cristian Tranulea a încheiat prima etapă a Cupei Mondiale la înot în ape înghețate cu 5 medalii de aur. După ce a câștigat...

Bilanț fabulous: 5 medalii de aur câștigate de Cristian Tranulea, în prima etapă a Cupei Mondiale la înot în ape înghețate
Sport luni, 8 decembrie 2025, 10:55

România, locul 9 la Campionatul Mondial de handbal feminin

Naţionala României s-a clasat pe locul 9 la Campionatul Mondial de handbal feminin din Olanda şi Germania, după ce a învins Elveţia cu 36-24,...

România, locul 9 la Campionatul Mondial de handbal feminin