Ascultă Radio România Constanța Live

Mircea Cărtărescu – președintele de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România 2024

4 – 8 decembrie este intervalul în care cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio, vă așteaptă în Pavilionul B2 Romexpo la un adevărat regal literar, menit să satisfacă cele mai înalte exigențe.

Mircea Cărtărescu – președintele de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România 2024

Publicat de Doina Sirbu, 28 noiembrie 2024, 15:54

Ediția București 2024 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România își va deschide în curând porțile. 4 – 8 decembrie este intervalul în care cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio, vă așteaptă în Pavilionul B2 Romexpo la un adevărat regal literar, menit să satisfacă cele mai înalte exigențe.

Cel mai longeviv târg de carte din România este organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, singurul post de radio din lume care și-a asumat misiunea de a contribui la informarea și educarea publicului printr-un eveniment de o asemenea anvergură.

Deschiderea oficială a ediției cu numărul 31 va avea loc miercuri, 4 decembrie, la ora 12:00, la standul Radio România din incinta târgului.

Președinte de onoare al acestei ediții va fi unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați scriitori români contemporani, Mircea Cărtărescu. Poet, prozator, eseist, critic literar, publicist și profesor universitar, Mircea Cărtărescu este deținător a numeroase premii literare naționale și internaționale, și în mod incontestabil, unul dintre scriitorii preferați ai publicului Gaudeamus, care i-a desemnat adeseori operele drept „cea mai râvnită carte a târgului”.

Peste 200 de participanți, sute de evenimente editoriale și zeci de mii de titluri, multe dintre ele prezentate în premieră, vă dau întâlnire, în prag de Sărbători, la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția București 2024. Programul de vizitare este zilnic, între orele 10:00 și 20:00.

Eveniment cultural finanțat de Ministerul CulturiiSponsori: Cosmo Pharm, Luna Cleaning, Jerry’s Pizza, Intersigma, Print Expert, Aqua Carpatica, Avon, Teatrul de Artă București. Parteneri: STB, Hospice Casa Speranței. Parteneri media: TVR, Agenția de Presă RADOR, Observator Cultural, Agențiadecartero.

Detalii, pe www.gaudeamus.ro. Persoană de contact: Connie Chifor (tel. 0745.109.649, e-mail cornelia.chifor@radioromania.ro).

Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România

Editura Casa Radio vă așteaptă, între 4-8 decembrie, la cea de-a XXXI-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, la standul Radio România (1+23).

Vineri, 6 decembrie, la ora 10:30 vom lansa cele mai recente apariții din colecțiile Radio-Prichindel și Noapte bună, copii!: audiobookul Prâslea cel viteaz și merele de aur de Petre Ispirescu, respectiv CD-ul Din basmele lumii.

Lansarea va continua cu două ateliere: Alexandru Ciubotariu îi va iniția pe prichindei în meșteșugul benzii desenate, iar Ligia Necula se va juca cu ei de-a teatrul, prin exerciții distractive de dicție și comunicare expresivă.

Tot vineri, de la ora 17:00 vă invităm la lansarea albumului muzical ALGO-RITM, titlu sub care Mădălina Pașol reunește o colecție de miniaturi pianistice, semnate de Johann Sebastian Bach, Jean-Philippe Rameau, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Robert Schumann, Frédéric Chopin, Franz Liszt, Johannes Brahms, Richard Wagner, Claude Debussy, Ottorino Respighi, Edvard Grieg, Serghei Rahmaninov, Dinu Lipatti și Tudor Dumitrescu. La eveniment va participa Tiberiu Comandașu, redactor muzical la Editura Casa Radio. După prezentarea CD-ului, pianista va susține un moment muzical ce va exemplifica universul sonor al înregistrărilor realizate în 2022 la Radio România. La final, artista va oferi publicului o sesiune de autografe pe album.

Sâmbătă, 7 decembrie, la ora 14:00, vă invităm la lansarea tripletei de aur dramaturgice a marelui Ion Luca Caragiale: O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută şi D-ale carnavalului. Ediţiile apar în formă de audiobook, carte şi CD, în colecţia Fonoteca de Aur/Teatru, seria Caragiale, şi beneficiază de ilustraţiile lui Alexandru Ciubotariu şi de istoricele înregistrări de teatru radiofonic din 1951 şi 1952, montate de Sică Alexandrescu, cu actori de legendă ai scenei româneşti.

La lansare vor participa criticul literar Cosmin Ciotloş – îngrijitorul ediţiilor, regizorul Attila Vizauer – redactor-șef al Teatrului Naţional Radiofonic, Domnica Ţundrea – realizator la Teatrul Naţional Radiofonic şi Andrei Huţuleac – regizor, actor şi scriitor. Moderator: Dorin Bîtfoi.

Tot sâmbătă, la ora 15:00, vă invităm la lansarea audiobookului de mare succes Dans de Nina Cassian – într-o a doua ediţie substanţial adăugită.

La lansare vor participa criticul literar Cosmin Ciotloş – îngrijitorul ediţiei, regizorul Alexandru Solomon şi scriitorul Călin-Andrei Mihăilescu. Moderator: Dorin Bîtfoi.

Unică pe piaţa de carte din România, Editura Casa Radio este numele de marcă cu care Radio România valorifică principalul tezaur de bunuri media din spaţiul românofon, că vorbim despre Fonoteca de Aur ori despre edificarea unei arhive viitoare.

Peste 30 de colecţii şi serii de cărţi, CD-uri şi cărţi cu CD încorporat sunt consacrate celor mai apreciate creaţii radiofonice din literatură şi publicistică, teatru şi muzică. Vă așteaptăm la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România.

Detalii, la www.edituracasaradio.ro.

Sorin Mihai a demisionat din funcția de inspector școlar general al IȘJ Constanța
Ştiri joi, 5 februarie 2026, 14:08

Sorin Mihai a demisionat din funcția de inspector școlar general al IȘJ Constanța

Profesorul Sorin Mihai și-a anunțat demisia din funcția de inspector școlar al Inspectoratului Școlar Județean Constanța. „Astăzi, 5...

Sorin Mihai a demisionat din funcția de inspector școlar general al IȘJ Constanța
S-a stins din viață medicul constănțean Emilia Loghin
Ştiri joi, 5 februarie 2026, 13:55

S-a stins din viață medicul constănțean Emilia Loghin

Comunitatea medicală din Constanța este din nou în doliu, după dispariția unui medic apreciat atât de pacienți, cât și de colegii din...

S-a stins din viață medicul constănțean Emilia Loghin
CONSTANȚA: Aleșii județeni au aprobat împărțirea a 34 de milioane de lei, din TVA și impozit pe venit, către primării
Ştiri joi, 5 februarie 2026, 12:46

CONSTANȚA: Aleșii județeni au aprobat împărțirea a 34 de milioane de lei, din TVA și impozit pe venit, către primării

Convocat în ședință extraordinară, Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unităţi...

CONSTANȚA: Aleșii județeni au aprobat împărțirea a 34 de milioane de lei, din TVA și impozit pe venit, către primării
HÂRȘOVA: Bărbat arestat pentru uciderea unui câine, uz de armă și conducere sub influența alcoolului
Ştiri joi, 5 februarie 2026, 12:27

HÂRȘOVA: Bărbat arestat pentru uciderea unui câine, uz de armă și conducere sub influența alcoolului

Ca urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului,...

HÂRȘOVA: Bărbat arestat pentru uciderea unui câine, uz de armă și conducere sub influența alcoolului
Ştiri joi, 5 februarie 2026, 11:24

Avertizări meteorologice de precipitații și intensificări ale vântului, în mare parte din țară

ANM a emis o Informare valabilă până vineri, la ora 10.00, privind precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului, în cea mai...

Avertizări meteorologice de precipitații și intensificări ale vântului, în mare parte din țară
Ştiri joi, 5 februarie 2026, 10:29

Premierul informează CCR asupra consecințelor amânării deciziei privind pensiile magistraților

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că, în cursul zilei de joi, va informa Curtea Constituțională asupra consecințelor amânării unor decizii...

Premierul informează CCR asupra consecințelor amânării deciziei privind pensiile magistraților
Ştiri joi, 5 februarie 2026, 10:16

CONSTANȚA: Şedinţe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universității Ovidius

La Facultatea de Matematică şi Informatică (FMI) din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) se desfăşoară, pentru al cincilea an...

CONSTANȚA: Şedinţe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universității Ovidius
Ştiri joi, 5 februarie 2026, 10:07

Calendar istoric MINAC: 5 februarie 1924 – Filmul documentar al aventurierului Walter Wanderwell, prezentat la Cinema Arena Grand din Constanța

Pe data de 5 februarie 1924 constănțenii au  luat cu asalt Cinema Arena Grand, de pe bulevardul Ferdinand,  pentru a asista la un eveniment...

Calendar istoric MINAC: 5 februarie 1924 – Filmul documentar al aventurierului Walter Wanderwell, prezentat la Cinema Arena Grand din Constanța