Ascultă Radio România Constanța Live

Protest de amploare al militarilor rezerviști, în Capitală, de Ziua Armatei Române

Protest de amploare al militarilor rezerviști, în Capitală, de Ziua Armatei Române

Publicat de Adina Sîrbu, 23 octombrie 2024, 08:13

La data de 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, împreună cu alte asociații și structuri sindicale din Sistemul de Apărare (S.A.O.P.S.N), Forumul Structurilor Asociative, Asociația Militarilor din România, militarii rezerviști din Constanța, precum și federații sindicale civile din țară vor protesta în București.

La protestul din Piața Victoriei, ce se va desfășura în intervalul orar 13.00-16.00, și-au anunțat participarea peste 30.000 de persoane.

Principalul obiectiv al acestui protest îl constituie încetarea discriminării dintre militarii în activitate și militarii rezerviști, acordarea drepturilor legale ce li se cuvin rezerviștilor, respectarea legislației și angajamentelor României la intrarea în NATO.

Manifestanții cer, cu fermitate, rezolvarea în regim de urgență a tuturor acestor probleme care afectează nu numai drepturile rezerviștilor din Sistemul de Apărare Națională, ci ele pun în pericol însăși stabilitatea și securitatea națională.

Concret, aceste inechități și ilegalități se referă la modificarea / completarea Legii 223/2015 privind: actualizarea bazei de calcul a soldei de grad, actualizarea soldei de funcție.

Inechitățile din legislația privind pensiile militare au fost generate în ultimele două decenii prin aplicarea unor criterii arbitrare cum ar fi cele referitoare la data ieșirii la pensie. Astfel s-a ajuns la situația când militari care au îndeplinit aceeași funcție, au avut același grad, au fost supuși acelorași obligații, riscuri și restricții să fie remunerați în mod diferit, în condiții de creștere a nivelului inflației anuale și a costurilor. Un exemplu concludent al acestui criteriu profund discriminatoriu îl constituie paradoxul ca un general pensionat în anul 2001, să aibă o pensie mai mică decât cea a unui subofițer care a ieșit la pensie în 2023.

Protestatarii reamintesc guvernanților faptul că gradul militar reprezintă un drept câștigat, deci trebuie recunoscut, respectat și recompensat în mod echitabil, indiferent de poziția în care se află militarii: în activitate, în rezervă sau în retragere.

Prin perpetuarea acestei practici, se creează o divizare artificială între generațiile de militari, deși toți au avut aceleași responsabilități și au îndeplinit aceleași misiuni dificile. Această discriminare instituționalizată subminează coeziunea și respectul reciproc între militarii aflați în activitate și cei aflați în rezervă.

”Solicităm autorităților legislative o revizuire urgentă și corectă a legislației pensiilor militare, care să elimine aceste inechități grave și să asigure un tratament egal pentru toți militarii, indiferent de momentul ieșirii la pensie. Actualizarea pensiilor trebuie să fie echitabilă și să țină cont de principiul recunoașterii contribuției fiecărui militar la pregătirea țării pentru apărare, indiferent de perioada în care a servit.

Discriminarea bazată pe data pensionării și neactualizarea soldelor de grad și de funcție pentru rezerviști și pensionari sunt nu doar imorale, ci și contrare spiritului de unitate care ar trebui să caracterizeze Armata Română, fapt ce nu mai este întâlnit la vreo armată din lume.”, a precizat președintele Filialei 1 Constanța a SCMD, comandor (r) Ilie Truță.

În numele tuturor militarilor rezerviști din Sistemul de Apărare al țării, manifestanții din Piața Victoriei din București fac un nou apel către decidenții politici și militari:

”Ne aflăm într-un punct critic, în care deciziile politice pot afecta grav capacitatea de apărare a țării. Prin ignorarea cerințelor legitime ale militarilor, aflați în rezervă și în retragere, decidenții politici riscă să comită un atentat la securitatea națională, slăbind coeziunea militarilor și demotivând pe cei care au servit și servesc țara cu loialitate. Domnilor generali, aflați în activitate, le reamintim că misiunea lor nu este doar să apere țara, ci și aceea de a proteja drepturile tuturor militarilor, indiferent dacă aceștia sunt în activitate, în rezervă sau în retragere. Tăcerea dumneavoastră domnilor generali în fața acestor inechități reprezintă o complicitate tacită la subminarea Sistemului Militar de Apărare al țării. Pe 25 octombrie 2024, ne facem auzite vocile în piața Victoriei din București.Nu cerem favoruri, ci drepturi corecte prin aplicarea și respectarea legilor votate în Parlament și promulgate de Președintele României, după o viață de sacrificii în slujba statului român. Demonstrăm că pensionarii și rezerviștii militari sunt mai uniți și hotărâți, ca niciodată! Nu vom renunța la lupta pentru oprirea discriminării între militarii activi și cei în rezervă!”, se precizează într-un comunicat de presă.

Redactor: Adina Sîrbu

Parlament/ Raportul CSAT pe 2024 – Weber: A existat o imixtiune a actorilor statali și non-statali
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 13:35

Parlament/ Raportul CSAT pe 2024 – Weber: A existat o imixtiune a actorilor statali și non-statali

Comisiile reunite de apărare ale Parlamentului au discutat, marți, Raportul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pe...

Parlament/ Raportul CSAT pe 2024 – Weber: A existat o imixtiune a actorilor statali și non-statali
În urmă cu 36 de ani, la 16 decembrie 1989, la Timișoara, a pornit revolta populară împotriva regimului dictatorial și comunist
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 12:33

În urmă cu 36 de ani, la 16 decembrie 1989, la Timișoara, a pornit revolta populară împotriva regimului dictatorial și comunist

În urmă cu 36 de ani, la 16 decembrie 1989, la Timișoara, a pornit revolta populară împotriva regimului dictatorial și comunist. Decembrie...

În urmă cu 36 de ani, la 16 decembrie 1989, la Timișoara, a pornit revolta populară împotriva regimului dictatorial și comunist
Primăria Constanța: Protestul spontan declanșat astăzi la CT BUS S.A. nu respectă cadrul legal în vigoare privind organizarea conflictelor de muncă
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 12:06

Primăria Constanța: Protestul spontan declanșat astăzi la CT BUS S.A. nu respectă cadrul legal în vigoare privind organizarea conflictelor de muncă

Protestul spontan declanșat astăzi la CT BUS S.A. nu respectă cadrul legal în vigoare privind organizarea conflictelor de muncă și nu a fost...

Primăria Constanța: Protestul spontan declanșat astăzi la CT BUS S.A. nu respectă cadrul legal în vigoare privind organizarea conflictelor de muncă
Instanţa supremă judecă marţi o cerere de recurs în casaţie, în cazul lui Vlad Pascu
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 09:51

Instanţa supremă judecă marţi o cerere de recurs în casaţie, în cazul lui Vlad Pascu

Instanţa supremă judecă marţi o cerere de recurs în casaţie, în cazul lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat accidentul din staţiunea 2...

Instanţa supremă judecă marţi o cerere de recurs în casaţie, în cazul lui Vlad Pascu
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 09:38

Percheziții DNA la un fost ministru al Transporturilor, într-un dosar de mită

Procurorii DNA efectuează marți percheziții la fostul ministru al Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, dar și la un om de afaceri, într-un...

Percheziții DNA la un fost ministru al Transporturilor, într-un dosar de mită
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 08:44

Cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța nu a fost încă ales

Cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța nu a fost ales în ședința ordinară de ieri. Proiectul de hotărâre a fost...

Cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța nu a fost încă ales
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 07:30

UPDATE | CONSTANȚA: Protest spontan la CT Bus. Reluarea activității, condiționată de demisia directorilor Fănel Popa și Inna Bela

UPDATE: Reluarea activității și ieșirea autobuzelor pe trasee sunt condiționate de demisia celor doi directori. Avocatul Emil Tatu a anunțat...

UPDATE | CONSTANȚA: Protest spontan la CT Bus. Reluarea activității, condiționată de demisia directorilor Fănel Popa și Inna Bela
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 20:53

În ultimul weekend din 2025, la TSC se joacă trei piese de teatru

Sfârșitul acestei săptămâni încheie 2025 sub semnul emoției, reflecției și umorului. Teatrul de Stat Constanța invită publicul la un...

În ultimul weekend din 2025, la TSC se joacă trei piese de teatru