Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Societatea Polaris a reînceput să colecteze gunoiul și pe timpul zilei. Este încălcată astfel o hotărâre de Consiliu Local

CONSTANȚA: Societatea Polaris a reînceput să colecteze gunoiul și pe timpul zilei. Este încălcată astfel o hotărâre de Consiliu Local

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 octombrie 2024, 15:59

Societatea Polaris M Holding a reînceput să colecteze gunoiul și pe timpul zilei, inclusiv dimineața, situație care blochează traficul la ore de vârf, atunci când constănțenii se grăbesc la serviciu, ori își duc la școală copiii.

Situația încalcă dispozițiile unei hotărâri de consiliu local din anul 2022, prin care firma Polaris era obligată să ridice deșeurile menajere doar între orele 22.00 și 6.00.

”Prin modificările aduse Regulamentului serviciului de salubrizare, Constanța se alătură astfel astfel marilor orașe europene în care operațiunile de colectare se efectuează pe timpul nopții” – transmitea, la acea dată, Primăria Constanța.

Reprezentanții municipalității au admis că, în unele zone din oraș, gunoiul este ridicat inclusiv ziua și urmează să revină cu explicații suplimentare.

Am solicitat un punct de vedere din partea Polaris M Holding, care, până în prezent, nu ne-a fost oferit.

Vă reamintim că, recent, consilierii locali PSD și PNL au votat un proiect de hotărâre prin care constănțenii vor plăti o taxă de salubrizare majorată de 2.5 ori, de la 8 la 20 de lei de persoană, pe lună.

Redactor – Bogdan Comșa / redactor online – Daniel Țăndăreanu

Trei bărbați, prinși cu 5 kilograme de cocaină și 8 kilograme de hașiș. Percheziții și la CONSTANȚA
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 15:14

Trei bărbați, prinși cu 5 kilograme de cocaină și 8 kilograme de hașiș. Percheziții și la CONSTANȚA

Procurorii DIICOT au reținut trei traficanți de droguri, care aveau legături cu narcotraficanți din America Latină și Europa, după ce în...

Trei bărbați, prinși cu 5 kilograme de cocaină și 8 kilograme de hașiș. Percheziții și la CONSTANȚA
TULCEA: Faleza a devenit motiv de dezbatere după apariția mai multor containere comerciale
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 15:08

TULCEA: Faleza a devenit motiv de dezbatere după apariția mai multor containere comerciale

Faleza Ivan Patzaichin din Tulcea, un spațiu emblematic al orașului, revine în centrul dezbaterilor din Consiliul Județean, după apariția mai...

TULCEA: Faleza a devenit motiv de dezbatere după apariția mai multor containere comerciale
AUDIO | 768.000 de lei costă lunar serviciile de pază ale Primăriei Constanța
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 14:54

AUDIO | 768.000 de lei costă lunar serviciile de pază ale Primăriei Constanța

Într-un clasament al primăriilor localităților reședință de județ, Primăria Constanța se află pe primul loc în țară din punct de vedere...

AUDIO | 768.000 de lei costă lunar serviciile de pază ale Primăriei Constanța
Ancheta în scandalul gărzilor la Spitalul Județean Constanța se extinde, a anunțat ministrul Sănătății
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 14:36

Ancheta în scandalul gărzilor la Spitalul Județean Constanța se extinde, a anunțat ministrul Sănătății

Ministrul Sănătății anunță că ancheta în scandalul scutirilor de gardă de la Spitalul Județean de Urgență Constanța se extinde....

Ancheta în scandalul gărzilor la Spitalul Județean Constanța se extinde, a anunțat ministrul Sănătății
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 14:10

TULCEA: Call Center-ul pentru clarificări privind taxele locale rămâne deschis toată luna februarie

Call Center-ul unde tulcenii pot cere lămuriri privind taxele și impozitele locale își prelungește activitatea și pe parcursul lunii februarie....

TULCEA: Call Center-ul pentru clarificări privind taxele locale rămâne deschis toată luna februarie
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 14:08

Sorin Mihai a demisionat din funcția de inspector școlar general al IȘJ Constanța

Profesorul Sorin Mihai și-a anunțat demisia din funcția de inspector școlar al Inspectoratului Școlar Județean Constanța. „Astăzi, 5...

Sorin Mihai a demisionat din funcția de inspector școlar general al IȘJ Constanța
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 13:55

S-a stins din viață medicul constănțean Emilia Loghin

Comunitatea medicală din Constanța este din nou în doliu, după dispariția unui medic apreciat atât de pacienți, cât și de colegii din...

S-a stins din viață medicul constănțean Emilia Loghin
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 12:46

CONSTANȚA: Aleșii județeni au aprobat împărțirea a 34 de milioane de lei, din TVA și impozit pe venit, către primării

Convocat în ședință extraordinară, Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unităţi...

CONSTANȚA: Aleșii județeni au aprobat împărțirea a 34 de milioane de lei, din TVA și impozit pe venit, către primării