Ascultă Radio România Constanța Live

CNAS: Plafonul pensiei până la care se acordă medicamente compensate cu 90% creşte la 2.020 lei

CNAS: Plafonul pensiei până la care se acordă medicamente compensate cu 90% creşte la 2.020 lei

Publicat de Doina Sirbu, 2 septembrie 2024, 17:25

Plafonul de pensie pentru care se acordă medicamente compensate cu 90% din preţul de referinţă creşte începând cu luna septembrie de la 1.830 la 2.020 lei, prevede o Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri de protecţie socială, aprobată luni de Guvern.

„Această majorare se efectuează avându-se în vedere că prin punerea în aplicare a reformei sistemului de pensii prevăzută de Legea nr. 360/2023 un număr semnificativ de pensionari beneficiază de creşteri ale cuantumului pensiei, în unele cazuri depăşindu-se vechiul plafon până la care se acordau medicamente compensate 90%”, a informat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate într-un comunicat remis presei.

Potrivit sursei citate, de programul de compensare cu 90% a medicamentelor de pe Sublista B2 vor putea beneficia peste 2,3 milioane de persoane cu pensii sub 2.020 lei.

„Tot ca şi până acum, în stabilirea dreptului la compensarea cu 90% a medicamentelor nu se iau în calcul eventualele alte venituri realizate de beneficiari, în afara celor din pensii şi din indemnizaţiile sociale pentru pensionari”, precizează CNAS.

Pentru transpunerea cât mai rapidă în practică a prevederilor actului normativ, CNAS a transmis caselor de asigurări de sănătate judeţene, a Municipiului Bucureşti şi CAS a OPSNAJ să informeze toţi furnizorii de servicii medicale cu care se află în relaţii contractuale cu privire la noul plafon de pensie până la care se aplică programul de compensare 90%, prin publicarea informaţiilor pe pagina web proprie şi transmiterea prin poşta electronică către fiecare furnizor.

„CNAS a răspuns cu promptitudine îngrijorării pensionarilor ale căror pensii majorate ar fi fost afectate de costul suplimentar al medicamentelor, întrucât se depăşea plafonul care le dădea dreptul la compensarea de 90%. Vom continua să depunem toate eforturile pentru ca medicamentele şi serviciile medicale de care depind sănătatea şi viaţa asiguraţilor să fie cât mai accesibile pentru aceştia”, a declarat Valeria Herdea, preşedintele CNAS, conform comunicatului de presă.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: pixabay.com

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 11:29

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!

Vineri seară, pe DN 38, o șoferiță de 35 de ani a testat limitele fizicii: 176 km/h, informează IPJ Constanța. Oprită de polițiștii de la...

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:31

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța

Nava fluvială de pasageri Viking Kadlin face escală, în acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța. Nava de croazieră aduce,...

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:06

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii

Sâmbăta Mare aduce pentru creștinii ortodocși un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii. Este timpul în care...

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 08:21

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul...

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim