Ascultă Radio România Constanța Live

Numărul aparatelor pentru depistarea consumului de droguri de către șoferi s-a dublat față de anul trecut

Numărul aparatelor pentru depistarea consumului de droguri de către șoferi s-a dublat față de anul trecut

Publicat de Adina Sîrbu, 10 iulie 2024, 13:36

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat marţi că în România a fost dublat numărul de aparate folosite de poliţiştii rutieri pentru depistarea consumului de droguri de către conducătorii auto, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Am dublat numărul de aparate. În Constanţa, de exemplu, anul trecut, la vremea asta, erau două aparate, acum sunt 45. Suficiente. În total, sunt 800 de aparate în toată ţara. La ora aceasta, Poliţia Română foloseşte tehnologie de vârf, nu există alta mai bună. Aparatul drug-tester folosit în stradă este cel folosit de poliţistul german sau pot să mai dau alte exemple din Europa”, a spus Predoiu.

El a precizat că o parte dintre aparate era deja în dotarea Poliţiei, dar numărul lor a fost completat şi au fost scoase acele aparate de fabricaţie chinezească, care erau suspecte de erori.

Cătălin Predoiu a explicat că testul cu acest aparat nu se face automat tuturor şoferilor, ci doar în anumite condiţii, precum observarea de către poliţist, în autovehicul, a unor recipiente care pot conţine droguri sau instrumente pentru consum.

„Deci, introduc în lege, prin ordonanţă, obligaţia poliţistului ca, în anumite cazuri, două cazuri precise, să testeze. V-am dat un criteriu. Al doilea criteriu este momentul în care ai un trecut infracţional. Cum constat acest lucru? Păi, noi am creat o aplicaţie care permite verificarea rapidă a bazelor de date, astfel încât agentul din stradă, printr-un terminal special dedicat, află dacă cel din faţa sa are cazier, a săvârşit infracţiuni în domeniul traficului de droguri sau alt tip de infracţiuni, deci are un profil infracţional care ridică serioase dubii cu privire la siguranţa traficului, dacă el continuă să meargă în trafic. Atunci îl testează, deci nu face nimic altceva. Nu-i face dosar penal, nimic, dar e obligat poliţistul să-l testeze”, a afirmat Predoiu.

Ministrul de Interne a mai explicat că, prin prevederile Ordonanţei 84/2024, Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) trebuie să ofere rezultatele prelevării probelor biologice în termen de trei zile, iar dacă nu respectă termenul, permisul de conducere al şoferului va fi restituit.

„Există această neîncredere, legitimă probabil, dat fiind că s-au întâmplat multe situaţii în trecut de întârziere din partea INML-ului şi atunci, ceea ce am gândit este să venim cu o garanţie legală în plus, pentru cetăţean, ca în trei zile prin această obligaţie să răspundă cu rezultatul la test. Nu răspunde, îşi ia omul carnetul înapoi”, a mai spus Predoiu.

El a amintit că, în anul 2023, Poliţia Română a oprit 30.000 de permise, din care aproximativ 23.000 pentru alcool şi 7.000 pentru consum de droguri.

Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: ilustrativ

DIALOGURI LA ZI | Ady Lupașcu, de la Asociația Parteneri în Progres Constanța, şi Cezar Irimia, președinte FABAC, invitați în emisiune
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 15:50

DIALOGURI LA ZI | Ady Lupașcu, de la Asociația Parteneri în Progres Constanța, şi Cezar Irimia, președinte FABAC, invitați în emisiune

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România a sesizat Avocatul Poporului, după intrarea în vigoare a Ordonanței de Guvern prin care...

DIALOGURI LA ZI | Ady Lupașcu, de la Asociația Parteneri în Progres Constanța, şi Cezar Irimia, președinte FABAC, invitați în emisiune
Lot de salată de icre, retras din magazine după ce a fost detectată bacteria Listeria
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 15:44

Lot de salată de icre, retras din magazine după ce a fost detectată bacteria Listeria

Un lot de salată de icre cu caras şi ceapă a fost retras din magazinele Kaufland după ce a fost detectată bacteria Listeria monocytogenes,...

Lot de salată de icre, retras din magazine după ce a fost detectată bacteria Listeria
Trei bărbați, prinși cu 5 kilograme de cocaină și 8 kilograme de hașiș. Percheziții și la CONSTANȚA
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 15:14

Trei bărbați, prinși cu 5 kilograme de cocaină și 8 kilograme de hașiș. Percheziții și la CONSTANȚA

Procurorii DIICOT au reținut trei traficanți de droguri, care aveau legături cu narcotraficanți din America Latină și Europa, după ce în...

Trei bărbați, prinși cu 5 kilograme de cocaină și 8 kilograme de hașiș. Percheziții și la CONSTANȚA
TULCEA: Faleza a devenit motiv de dezbatere după apariția mai multor containere comerciale
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 15:08

TULCEA: Faleza a devenit motiv de dezbatere după apariția mai multor containere comerciale

Faleza Ivan Patzaichin din Tulcea, un spațiu emblematic al orașului, revine în centrul dezbaterilor din Consiliul Județean, după apariția mai...

TULCEA: Faleza a devenit motiv de dezbatere după apariția mai multor containere comerciale
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 14:54

AUDIO | 768.000 de lei costă lunar serviciile de pază ale Primăriei Constanța

Într-un clasament al primăriilor localităților reședință de județ, Primăria Constanța se află pe primul loc în țară din punct de vedere...

AUDIO | 768.000 de lei costă lunar serviciile de pază ale Primăriei Constanța
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 14:36

Ancheta în scandalul gărzilor la Spitalul Județean Constanța se extinde, a anunțat ministrul Sănătății

Ministrul Sănătății anunță că ancheta în scandalul scutirilor de gardă de la Spitalul Județean de Urgență Constanța se extinde....

Ancheta în scandalul gărzilor la Spitalul Județean Constanța se extinde, a anunțat ministrul Sănătății
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 14:10

TULCEA: Call Center-ul pentru clarificări privind taxele locale rămâne deschis toată luna februarie

Call Center-ul unde tulcenii pot cere lămuriri privind taxele și impozitele locale își prelungește activitatea și pe parcursul lunii februarie....

TULCEA: Call Center-ul pentru clarificări privind taxele locale rămâne deschis toată luna februarie
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 14:08

Sorin Mihai a demisionat din funcția de inspector școlar general al IȘJ Constanța

Profesorul Sorin Mihai și-a anunțat demisia din funcția de inspector școlar al Inspectoratului Școlar Județean Constanța. „Astăzi, 5...

Sorin Mihai a demisionat din funcția de inspector școlar general al IȘJ Constanța