Ascultă Radio România Constanța Live

România a câştigat Grupa E de la EURO 2024, după 1-1 cu Slovacia

România a câştigat Grupa E de la EURO 2024, după 1-1 cu Slovacia
Foto: Arhivă

Publicat de Catalin Donose, 26 iunie 2024, 20:14

Selecţionata României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, din postura de câştigătoare a Grupei E, după 1-1 (1-1) cu Slovacia, miercuri seara, pe Frankfurt Arena.

Tricolorii au trecut pentru a doua oară de faza grupelor, după ediţia din 2000, însă acum au reuşit să termine pe primul loc.

Slovacia, care s-a calificat şi ea în optimi, de pe locul al treilea, a deschis scorul prin Ondrej Duda (24), dar România a egalat din penalty, prin Răzvan Marin (37).

Echipa antrenată de Edward Iordănescu a avut prima ocazie clară a partidei (11), Raţiu a şutat la colţul lung din stânga, însă a respins Dubravka, iar Hagi a trimis apoi peste poartă.

Răzvan Marin (13) a şutat din lovitură liberă de la 28 de metri, dar pe lângă ţintă.

Slovacii au fost periculoşi prima oară în min. 22, la o fază fixă, când Haraslin a executat o lovitură liberă cu efect, iar balonul a trecut puţin pe lângă bară, nefiind atins de vreun jucător.

Stanciu (23) a tras de la 22 de metri, dar Dubravka a prins mingea.

În min. 24, Duda a reluat cu capul centrarea cu boltă a lui Kucka, profitând de ezitarea defensivei noastre.

România a acuzat o perioadă şocul primirii golului, dar treptat a revenit în meci şi Raţiu (33) a prins un şut bun de la 20 de metri, reţinut în doi timpi de Dubravka.

În min. 34, Hagi a fost faultat de Hancko la limita careului, arbitrul a dictat lovitură liberă, dar arbitrajul video a schimbat decizia în penalty, deoarece infracţiunea a fost pe linie. Răzvan Marin (37) a transformat impecabil şi a egalat.

România a avut o şansă bună de a marca în finalul primei reprize, pe contraatac, dar Drăguş a fost egoist şi a şutat pe lângă.

În partea secundă, Haraslin (52) a avut o oportunitate bună, dar şutul său la colţul scurt a fost prins de Niţă.

Cele două echipe nu au riscat foarte mult, dar şi aşa şi-au mai creat ocazii de gol. Răzvan Marin a şutat de la 16 metri (61), dar Dubravka a respins. Drăguş a trimis puţin peste poartă (61).

Slovacia a avut o mare ocazie în min. 64, dar Niţă a respins cu piciorul şutul lui Strelec de la 15 metri.

Foarte periculos a fost şi şutul lui Haraslin (65), cu efect, puţin pe lângă bara a doua.

Ultima jumătate de oră a fost fără evenimente, ambele echipe consimţind că rezultatul de egalitate le avantajează în balanţă cu riscul primirii unui gol.

România, care va juca în optimi pe 2 iulie, cu a treia clasată din Grupa A, B, C sau D, nu va putea conta în acel meci pe Nicuşor Bancu, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.

Slovacia – România 1-1 (1-1)
Au marcat: Ondrej Duda (24), respectiv Răzvan Marin (37 – penalty).
Frankfurt Arena
EURO 2024 – Grupa E

Au evoluat echipele:
Slovacia: 1. Martin Dubravka – 2. Peter Pekarik (6. Norbert Gyomber, 90+2), 3. Denis Vavro, 14. Milan Skriniar (căpitan), 16. David Hancko – 19. Juraj Kucka, 22. Stanislav Lobotka, 8. Ondrej Duda (21. Matus Bero, 90+2) – 26. Ivan Schranz (20. David Duris, 78), 18. David Strelec (9. Robert Bozenik, 70), 17. Lukas Haraslin (7. Tomas Suslov, 70). Selecţioner: Francesco Calzona.
Rezerve neutilizate: 12. Marek Rodak, 23. Henrich Ravas – 4. Adam Obert, 15. Vernon De Marco, 25. Sebastian Kosa, 5. Tomas Rigo, 11. Laszlo Benes, 13. Patrik Hrosovsky, 24. Leo Sauer, 10. Lubomir Tupta.
România: 1. Florin Niţă – 2. Andrei Raţiu, 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă, 11. Nicuşor Bancu – 6. Marius Marin – 10. Ianis Hagi (20. Dennis Man, 66), 18. Răzvan Marin (4. Adrian Rus, 86), 21. Nicolae Stanciu (căpitan), 17. Florinel Coman (23. Deian Sorescu, 58) – 19. Denis Drăguş (9. George Puşcaş, 67). Selecţioner: Edward Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 12. Horaţiu Moldovan, 16. Ştefan Târnovanu – 5. Ionuţ Nedelcearu, 22. Vasile Mogoş, 24. Bogdan Racoviţan, 8. Alexandru Cicâldău, 14. Darius Olaru, 26. Adrian Şut, 7. Denis Alibec, 13. Valentin Mihăilă, 25. Daniel Bîrligea.

Arbitru: Daniel Siebert; arbitri asistenţi: Jan Seidel, Rafael Foltyn; al patrulea oficial: Felix Zwayer (toţi din Germania)
Arbitru video: Bastian Dankert (Germania); arbitri asistenţi video: Christian Dingert (Germania), Massimiliano (Italia)
Cartonaşe galbene: Hancko (35), Burcă (45+1), Bancu (45+4), Iordănescu (55), Puşcaş (88), Duda (90+1).

Cătălin Donose/Foto – FRF

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 11:29

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!

Vineri seară, pe DN 38, o șoferiță de 35 de ani a testat limitele fizicii: 176 km/h, informează IPJ Constanța. Oprită de polițiștii de la...

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:31

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța

Nava fluvială de pasageri Viking Kadlin face escală, în acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța. Nava de croazieră aduce,...

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:06

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii

Sâmbăta Mare aduce pentru creștinii ortodocși un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii. Este timpul în care...

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 08:21

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul...

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim
Actualitate vineri, 10 aprilie 2026, 14:32

Mircea Lucescu a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu

Fostul mare fotbalist și antrenor Mircea Lucescu, decedat la vârsta de 80 de ani, a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare la Cimitirul...

Mircea Lucescu a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu