Ascultă Radio România Constanța Live

AGENDĂ ELECTORALĂ | Alegeri locale şi europarlamentare

AGENDĂ ELECTORALĂ | Alegeri locale şi europarlamentare

Publicat de Doina Sirbu, 5 iunie 2024, 18:59

Alegeri locale

Candidatul formațiunii AUR la Primăria Constanța, Ovidiu Cupșa, a afirmat într-o conferință, că PNL, PSD și USR sunt partidele vinovate pentru lipsa unor dezbateri electorale. În opinia sa, cele trei formațiuni politice au condus municipiul Constanța în ultimii patru ani.

“Ceea ce s-a întâmplat și ați văzut în Constanța a fost un joc la conservare, de aia n-au avut curajul și n-au îndrăznit să iasă în dezbateri publice. Deci, îl provoc și pe domnul Chițac și pe oricare dintre contracandidații de la PSD, USR, toate cele trei partide care conduc în momentul de față Constanța, să vină la o dezbatere față în față cu mine, pe ultima sută de metri. Care dintre ei o avea curajul? Deci, băi, oameni, să stăm, așa, unii în fața unui moderator, să ne întrebe ăla ce vrem noi, nu că ar fi cazul meu, că pe mine mă întreabă și chestii incomode. Asta nu înseamnă că ai făcut o dezbatere, este un dispreț pentru democrație”, a spus Ovidiu Cupşa.


Candidatul Alianței Dreapta Unită la Primăria Constanța, Stelian Ion, a acuzat actuală administrație locală că nu lasă orașul să se dezvolte. El a mai spus că programul său de guvernare locală include măsuri prin care tinerii vor fi atrași să rămână în Constanța.

“Vergil Chiţac este reprezentantul intereselor PSD-PNL. Nu a refuzat nicio solicitare din partea acestor combinatori și șmecheri în Constanța, care de zeci de ani de zile nu fac altceva decât să se îmbogățească ei și firmele lor, doar ei an de an, numai ei. Nu lasă orașul să se dezvolte. Pe de altă parte suntem noi, oamenii onești, oamenii care vrem să ne creștem copiii în acest oraș muncim cinstit și care vrem să le oferim un viitor, astfel încât după un timp să aleagă să rămână în orașul nostru”, a spus Stelian Ion.

Stelian Ion va fi prezent, mâine, 6 iunie, la ora 14:30 în fața Primăriei Constanța, unde va susține o conferință de presă. Candidatul Alianței Dreapta Unită i-a lansat o nouă invitație actualului primar Vergil Chițac, de a participa la o dezbatere civilizată.


Felicia Ovanesian – candidat independent pentru funcția de Primar și cea de consilier în cadrul Consiliului Local Constanța, susține că pentru cartierul FALEZĂ NORD – are următoarele priorități: 

– continuarea proiectului parcului SANTA MARIA cu parcare subterană.

– realizarea promenadei de la plaja MODERN la Pescărie.

– construirea unei grădinițe sau a unei școli în zona Școala 1.

– reabilitarea tuturor străzilor perpendiculare pe strada UNIRII și bulevardul Mamaia, trotuare și carosabil.


Alegeri  europarlamentare

O prioritate pentru europarlamentarul Dacian Cioloș, candidat pentru un nou mandat pe lista partidului REPER la alegerile europarlamentare rămâne aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, până în 2030.

“E important să avem un vot pentru partide proeuropene, care susțin și extindere a Uniunii Europene, pentru că dacă vom avea în Parlamentul European o majoritate a partidelor extremiste, conservatoare, antieuropene, cel mai probabil acele partide și acei eurodeputaţi se vor opune și extinderii Uniunii Europene. Deci, e și responsabilitatea dumneavoastră, pentru ca noi, după vot, să putem să ne facem treaba în Parlamentul European”, a declarat Dacian Cioloş.


Mihai Tudose, candidatul Alianţei PSD PNL pentru un nou mandat de europarlamentar, a luat parte la un miting electoral în municipiul Lupeni, din Valea Jiului.  El a vorbit despre o importantă investiţie a unei companii din minerit şi despre rolul organizaţiei PSD la dezvoltarea sectorului minier.

“O investiție de un miliard și jumătate de euro într-un singur obiectiv industrial – centrala de la Mintia. Este un pariu câștigat și moștenirea domnului Nistor, moștenirea voastră, a PSD-ului pentru ceea ce a făcut PSD-ul pentru acest județ. Așa că viitorul este. Este viitor și în minerit, cu tot ceea ce înseamnă sprijinul guvernamental. Vor fi negocieri la nivel de Bruxelles, de comisie pentru a schimba ceea ce înseamnă viitorul mineritului”, spune Mihai Tudose.


Vlad Gheorghe, candidat independent pentru un nou mandat în Parlamentul European, va susține o inițiativă care vizează confiscarea averilor nejustificate.

“Trebuie să treacă de la Bruxelles către capitalele europene, pentru că este destul de greu de crezut că la București o astfel de inițiativă legislativă va fi votată, motiv pentru care această inițiativă legislativă trebuie să fie una europeană și de aceea trebuie dusă mai departe, ca proiect în Parlamentul European”, a spus Vlad Gheorghe.


Deputatul Dan Barna, candidatul Alianţei Dreapta Unită la un mandat de europarlamentar, consideră că alegerile din 9 iunie ar putea decide prelungirea sau nu a războiului din Ucraina.

“Aceasta este marea provocare ca cetățenii europeni să iasă la vot și să aleagă varianta europeană, că nu poate exista stabilitate în Europa cu o Ucraină înfrântă. Mesajul pe care îl transmit cetățenilor din România acum, pentru că lor ne adresăm în principal în aceste momente, este încercarea de a-și imagina ce ar fi însemnat o Românie care să nu fie în Uniunea Europeană sau în NATO, o Românie care să-și caute acum cu disperare tratate bilaterale de sprijin și promisiuni de ajutor”, a declarat Dan Barna.


Lóránt Vincze, eurodeputat, candidat pentru un nou mandat pe listele UDMR, afirmă că Uniunea susţine înfiinţarea unui post de comisar european pentru apărare în condiţiile provocărilor legate de securitatea la graniţele Uniunii Europene.

“Comisia Europeană investeşte un miliard euro în 54 de proiecte industriale de apărare, ceea ce noi considerăm că este un pas bun. UDMR susține și crearea unui vot de comisar european pentru apărare. Acești pași sunt importanți pentru securitatea noastră europeană. Avem acest război de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei, o destabilizare în Orientul Mijlociu și competiția dintre SUA și China în teme la care Uniunea Europeană nu poate să stea deoparte”, a spus Lóránt Vincze.

Redactor: Valentin Lungeanu / Editor online: Doina Sîrbu

 

 

 

Primăria Constanța va achiziționa alte 25 de autobuze electrice
Actualitate marți, 12 august 2025, 18:37

Primăria Constanța va achiziționa alte 25 de autobuze electrice

Alte 25 de autobuze electrice vor fi achiziționate de Primăria Constanța prin intermediul a două proiecte cu fonduri europene. Unul dintre ele...

Primăria Constanța va achiziționa alte 25 de autobuze electrice
Mamaia și Mamaia Nord rămân în topul preferințelor turiștilor. La acest final de săptămână, peste 150 de mii de turiști sunt așteptați pe litoral
Actualitate marți, 12 august 2025, 17:55

Mamaia și Mamaia Nord rămân în topul preferințelor turiștilor. La acest final de săptămână, peste 150 de mii de turiști sunt așteptați pe litoral

Peste 150 de mii de turiști sunt așteptați pe litoral la sfârșitul acestei săptămâni. Mamaia și Mamaia Nord se află în topul...

Mamaia și Mamaia Nord rămân în topul preferințelor turiștilor. La acest final de săptămână, peste 150 de mii de turiști sunt așteptați pe litoral
Se scumpesc abonamentele CT BUS. Măsura intră în vigoare din 13 august
Actualitate marți, 12 august 2025, 16:50

Se scumpesc abonamentele CT BUS. Măsura intră în vigoare din 13 august

Consilierii locali constănțeni au aprobat astăzi majorarea tarifelor pentru abonamentele CT BUS. Aceasta va intra în vigoare de mâine, 13...

Se scumpesc abonamentele CT BUS. Măsura intră în vigoare din 13 august
CONSTANȚA: Șoferul care ar fi provocat accidentul mortal de pe Șoseaua Mangaliei, arestat preventiv pentru 30 de zile
Actualitate marți, 12 august 2025, 16:32

CONSTANȚA: Șoferul care ar fi provocat accidentul mortal de pe Șoseaua Mangaliei, arestat preventiv pentru 30 de zile

În cursul zilei de astăzi, bărbatul de 28 de ani a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea sesizării...

CONSTANȚA: Șoferul care ar fi provocat accidentul mortal de pe Șoseaua Mangaliei, arestat preventiv pentru 30 de zile
Actualitate marți, 12 august 2025, 15:57

TULCEA: Peste 60 de kilograme de canabis, descoperite de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a...

TULCEA: Peste 60 de kilograme de canabis, descoperite de polițiști
Actualitate marți, 12 august 2025, 14:45

Pilonul 2 de pensii: Specialist – ”Normal ar fi ca pensionarul să poată alege modul în care să beneficieze de banii săi”

Pilonul 2 de pensii este unul privat, atât în ceea ce privește administrarea care se face de către administratori privați, dar este privat și...

Pilonul 2 de pensii: Specialist – ”Normal ar fi ca pensionarul să poată alege modul în care să beneficieze de banii săi”
Actualitate marți, 12 august 2025, 14:43

La Muzeul de Artă Populară se organizează ateliere de pictură pe sticlă. Sursă de inspirație sunt țesăturile și broderiile din patrimoniul instituției

Începând cu data de 19 august, Muzeul de Artă Populară Constanța organizează ateliere de pictură pe sticlă, având ca sursă de inspirație...

La Muzeul de Artă Populară se organizează ateliere de pictură pe sticlă. Sursă de inspirație sunt țesăturile și broderiile din patrimoniul instituției
Actualitate marți, 12 august 2025, 14:24

NĂVODARI: Serviciul de transport public de persoane exclusiv pe raza orașului

Un proiect vechi de aproape un deceniu al orașului Năvodari va deveni realitate zilele acestea. Este vorba despre serviciul de transport public de...

NĂVODARI: Serviciul de transport public de persoane exclusiv pe raza orașului