Ascultă Radio România Constanța Live

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 5,9% în aprilie 2024

bani - foto Radio Constanta 3

Publicat de Doina Sirbu, 14 mai 2024, 08:43

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Indicele preţurilor de consum în luna aprilie 2024 comparativ cu luna martie 2024 a fost 100,08%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 2,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2024 comparativ cu luna aprilie 2023 a fost 5,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) faţă de precedentele 12 luni (mai 2022 – aprilie 2023) a fost 8,1%”, se arată în comunicatul INS.

Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna aprilie 2024 comparativ cu luna martie 2024 a fost 100,36%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2024 comparativ cu luna aprilie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 6,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) faţă de precedentele 12 luni (mai 2022 – aprilie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 8,0%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere, la 4,7%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 4,8% în noiembrie, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate în februarie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Ce arată prognoza? Că rata anuală a inflaţiei se va menţine pe o traiectorie generală de scădere, cu această întrerupere temporară în ianuarie anul curent, însă ritmul dezinflaţiei este anticipat să încetinească semnificativ pe parcursul anului următor şi o să mai explicăm de ce acest lucru. Avem, se observă, datele sunt trimestriale şi în consecinţă creşterea inflaţiei de la începutul anului 2024 nu este atât de pronunţată, pentru că se referă şi la februarie şi martie şi deci creşterea din ianuarie va fi diminuată, categoric. Dar apoi traiectoria este categoric în jos, nu diferă foarte mult, pe datele noastre sunt 1 – 2 puncte procentuale faţă de traiectoria anterioară. Ea a fost revizuită descendent pe parcursul anului 2024 şi revenirea în intervalul ţintei, la limita superioară, este prognozată pentru 2025”, a spus Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

Conform unui comunicat al BNR, transmis marţi după şedinţa de politică monetară, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se situeze în decembrie 2024 peste valoarea previzionată anterior şi să coboare doar marginal în interiorul intervalului ţintei la finele orizontului prognozei (martie 2026), conform Băncii Naţionale a României.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 11:29

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!

Vineri seară, pe DN 38, o șoferiță de 35 de ani a testat limitele fizicii: 176 km/h, informează IPJ Constanța. Oprită de polițiștii de la...

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:31

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța

Nava fluvială de pasageri Viking Kadlin face escală, în acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța. Nava de croazieră aduce,...

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:06

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii

Sâmbăta Mare aduce pentru creștinii ortodocși un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii. Este timpul în care...

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 08:21

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul...

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim