Ascultă Radio România Constanța Live

MAI: În mai multe reşedinţe de judeţ se pot obţine certificate de naştere şi deces în format digital

avocat, acte, cerere, unsplash.com
Foto: unsplash.com

Publicat de Doina Sirbu, 8 mai 2024, 20:56

Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de naştere şi deces.

Activitatea de înregistrare a evenimentelor de viaţă, naştere şi deces, desfăşurată de către ofiţerul de stare civilă, se va realiza în format digital.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, punerea în funcţiune a Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC a fost iniţiată, în luna aprilie, la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale ale judeţului Ilfov, prin înregistrarea în format digital a deceselor şi naşterilor şi, având în vedere rezultatele obţinute, miercuri Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, cu sprijinul Direcţiilor Judeţene de Evidenţă a Persoanelor din judeţele Cluj, Constanţa, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Sibiu şi Timiş, precum şi al direcţiilor locale de evidenţă a persoanelor implicate, a realizat operaţionalizarea la nivelul celor şapte municipii reşedinţă de judeţ.

O nouă etapă privind extinderea SIIEASC este preconizată a se realiza la data de 10 mai prin includerea unor localităţi din judeţele Cluj, Constanţa, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Sibiu şi Timiş.

Punerea în funcţiune, la nivel naţional, a sistemului informatic se va realiza etapizat, urmând a se finaliza în acest an, pe 24 septembrie, precizează Ministerul de Interne.

MAI, prin Direcţia Generală pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, şi Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei au implementat Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC, cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014 – 2020.

În implementarea proiectului, un rol important l-a avut sprijinul acordat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Competitivitate, arată MAI.

Valoarea proiectului a fost de 184.920.864,06 lei cu TVA, din care 155.964.263,64 lei reprezintă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Competitivitate (POC), 28.952.894,61 lei reprezintă finanţare nerambursabilă din bugetul naţional şi 3.705,81 lei cofinanţare eligibilă a beneficiarului.

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă este alcătuit din cinci platforme interoperabile având ca scop furnizarea de servicii digitale circumscrise înregistrării sau, după caz, atestării evenimentelor de viaţă: naştere, căsătorie, divorţ şi deces.

Infrastructura SIIEASC integrează o platformă dedicată desfăşurării activităţii tuturor ofiţerilor de stare civilă din România, o platformă dedicată cetăţeanului, platforma instituţiilor publice partenere – prin intermediul căreia va fi asigurată interoperabilitatea cu administraţia publică, şi o componentă în care se regăseşte o arhivă electronică în care sunt stocate peste 68,5 milioane de acte de stare civilă digitizate, cuprinzând informaţii din ultimii 100 de ani, mai exact, începând cu luna ianuarie 1921, arată Ministerul Afacerilor Interne.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: unspalsh.com

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 11:29

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!

Vineri seară, pe DN 38, o șoferiță de 35 de ani a testat limitele fizicii: 176 km/h, informează IPJ Constanța. Oprită de polițiștii de la...

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:31

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța

Nava fluvială de pasageri Viking Kadlin face escală, în acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța. Nava de croazieră aduce,...

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:06

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii

Sâmbăta Mare aduce pentru creștinii ortodocși un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii. Este timpul în care...

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 08:21

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul...

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim