Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Peste 80 de angajaţi ai combinatului de alumină, fără locuri de muncă

TULCEA: Peste 80 de angajaţi ai combinatului de alumină, fără locuri de muncă

Publicat de Doina Sirbu, 1 aprilie 2024, 16:57

Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină din Tulcea, Alum SA, sunt începând de luni în preaviz, aceştia urmând să primească cel puţin opt salarii şi jumătate ca plată compensatorie pentru disponibilizare, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele sindicatului Liber Alum Tulcea, Darie Andrian.

Din cei 86 de angajaţi, trei sunt colaboratori, cei mai mulţi, respectiv 61, fiind muncitori.

„Aceştia vor pleca în preaviz la finele celor 20 de zile. Au ales să vină în primele două săptămâni la muncă, pentru ca în următoarele două săptămâni să-şi caute ceva de muncă. Vor pleca cu salarii compensatorii, conform Contractului colectiv de muncă”, a precizat preşedintele Darie Andrian.

El a menţionat că încă de săptămâna trecută au început demersurile pentru identificarea unor noi locuri de muncă pentru persoanele disponibilizate, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă urmând să acorde servicii de preconcediere începând cu data de 9 aprilie.

„Şansele ca Alum să repornească există doar în cazul în care Alro Slatina va reporni cele trei hale oprite. Asta înseamnă un contract de energie ferm, cu un preţ rezonabil, nu precum ofertele pe care ştiu că le-au primit cumva cei de la Alro pentru anul viitor de 7 lei pe kilowatt, preţuri exorbitante, în condiţiile în care România este alături de Germania şi Olanda la cele mai mari preţuri în Europa, iar state vecine cu noi au maximum jumătate din preţul nostru la energie. Ca să nu mai vorbesc că Ucraina are 6 eurocenţi pe kw, iar la noi e 42 eurocenţi pe kw. Diferenţa este colosală. Nu ai cum să devii concurent cu alte societăţi similare în condiţiile astea”, a mai spus preşedintele sindicatului Liber Alum Tulcea, Darie Andrian.

Liderul de sindicat a menţionat că persoanele disponibilizate sunt dezamăgite.

„Majoritatea sunt dezamăgiţi, pentru că a tot existat speranţa asta, că Guvernul va lua o decizie, iar Alro va avea un contract de energie ferm, pe un preţ corect. (…) Toată lumea spune că războiul (declanşat de Rusia, n.red.) e de vină pentru majorarea de preţuri. Mie mi-e teamă că de fapt e o producţie micşorată voit de energie, tocmai pentru a creşte preţul la energie. E mai uşor să produci un kw şi să-l vinzi cu preţul a trei kw”, a conchis Darie Andrian.

Combinatul de alumină din municipiul Tulcea, parte a grupului Vimetco deţinut de miliardarul rus Vitali Matsitski, număra la începutul anului 2022 circa 780 de angajaţi, disponibilizările făcute în prima parte a acelui an fiind provocate de preţurile crescute ale energiei electrice şi gazelor.

Înfiinţat în anul 1973, combinatul de alumină din Tulcea asigura materia primă necesară combinatului din Slatina şi a fost unul dintre principalii angajatori privaţi din municipiu.

În ultimii ani, unitatea economică a pus în practică mai multe proiecte de dezvoltare a produselor realizate, unele investiţii având în vedere şi protecţia mediului.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:46

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă

În perioada 3 – 11 decembrie 2025, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au derulat 2...

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:34

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piața Victoriei pentru independența justiției.  Pentru a patra zi consecutiv,...

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă
Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 09:50

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân

Asociațiile pentru protecția animalelor au lansat petiții online pentru ca animalele abuzate precum cățelușa Kimba din Năvodari să nu poată...

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân
Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 08:01

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ

ANM a emis mai multe avertizări nowcasting Cod Galben de ceață densă pentru mai multe regiuni din estul și sudul țării, inclusiv pentru...

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 00:43

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piaţa Victoriei pentru independenţa justiţiei și au solicitat o reformă reală...

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 17:24

Fenomen cosmic: Geminidele ating apogeul – 120 de meteori pe oră

Geminidele, una dintre cele mai spectaculoase ploi de meteori ale anului, ating apogeul în noaptea de 13 spre 14 decembrie 2025, când pe cer pot fi...

Fenomen cosmic: Geminidele ating apogeul – 120 de meteori pe oră
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 17:24

ANPC a aplicat amenzi de peste 14 milioane de lei în urma unor controale la peste 1.700 de operatori economici

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 2.029 de amenzi contravenţionale, de peste 14,4 milioane de lei, şi a dat...

ANPC a aplicat amenzi de peste 14 milioane de lei în urma unor controale la peste 1.700 de operatori economici
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 17:02

CNAIR: 400 de camere video cu radar prin sistemul e-SIGUR

Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a informat a fost transmisă la ANAP documentația pentru achiziția sistemului e-SIGUR, care prevede montarea a...

CNAIR: 400 de camere video cu radar prin sistemul e-SIGUR