Ascultă Radio România Constanța Live

Peste 200 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de poliţişti, în cadrul unei acţiuni ce a avut loc la nivelul judeţului Constanţa

actiune politie - foto - IPJ Constanta

Publicat de Doina Sirbu, 17 februarie 2024, 15:45

Aproximativ 300 de polițiști au acționat, în cursul nopţii trecite, în județul Constanța, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, desfășurarea unui trafic rutier în siguranță și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

Astfel, au fost desfășurate, în sistem integrat cu jandarmii, peste 70 de acțiuni, în localitățile din județ. Au fost legitimate peste 1.000 de persoane și au fost verificate aproximativ 500 de vehicule.

Totodată, peste 150 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și peste 50 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 240 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 145.000 de lei. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 14 permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

În același timp, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul circulației rutiere. Astfel, la data de 16 februarie a.c., în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au identificat un bărbat, de 66 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Redactor online: Doina Sîrbu / Sursă, foto: IPJ Constanţa

pasaj Tomis - Aurel Vlaicu
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:57

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali

Consilierii locali constănțeni s-au întrunit astăzi, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur proiect care vizează...

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali
Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:41

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice...

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:10

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, documentația pentru licitația publică privind închirierea a 13 cabinete medicale din...

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:32

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, pachetul fiscal pentru 2026. Acesta include taxele de urbanism, taxele speciale și tarifele...

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:19

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și mercenarul Horațiu Potra s-au întâlnit luni pentru prima dată în sala de...

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:03

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanta aduce la cunoștința publicului locațiile unde se poate efectua...

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 15:56

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei

Delimitarea benzii unice pentru autobuze, pe bulevardele din municipiul Constanța,  restrânge numărul locurilor de parcare neamenajate. În...

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 15:31

DIALOGURI LA ZI | Ateș Casimceali, fondatorul Asociației ”Viitorul orașului tău”, invitat în emisiunea de astăzi

În ultimii 10-15 ani, o clasă civilă bine coagulată își face tot mai distinct simțită prezența în societatea românească. Organizați în...

DIALOGURI LA ZI | Ateș Casimceali, fondatorul Asociației ”Viitorul orașului tău”, invitat în emisiunea de astăzi