Piesa “Nuntă, caut mire și mireasă” se va juca în luna februarie, pe scena Teatrului “Căluțul de Mare”
Publicat de Doina Sirbu, 30 ianuarie 2024, 17:22
În luna îndrăgostiților, toate drumurile duc la teatru. Comedia “Nuntă, caut mire și mireasă” este una dintre piesele pe care le puteți vedea în următoarea perioadă, la Teatrul “Căluțul de Mare”, Constanța.
Spectacolul „Nuntă, caut mire și mireasă”, în regia lui Aurel Palade, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” Constanța se va juca și în luna februarie, luna îndrăgostiților. Cei care nu au apucat să își cumpere bilet la premiera oficială a piesei, din data de 26 ianuarie, au această șansă de a vedea o comedie pură, în următoarele săptămâni. Este un spectacol care aduce mai aproape de noi o poveste veche, dar totuși actuală, și anume, cum reușim să trăim în minciună? Ne mai putem trezi din ea? Mai multe detalii despre piesă ne-a dat regizorul Aurel Palade.
Domnule regizor, Aurel Palade, care este sarea și piperul acestui spectacol? Cum l-ați gândit dumneavoastră?
Da, este un spectacol pe care teatrul cred că îl așteaptă pentru că am considerat necesar că avem nevoie să ne descrețim frunțile. E o comedie, o comedie spumoasă, spunem noi. A fost greu să găsim un text care să corespundă cerințelor teatrului și am reușit să găsim un text, chiar dacă foarte vechi, vă mărturisesc că este un text din 1967, care a reușit să aducă în actualitate o poveste veche, spunem noi, dar în același timp și foarte actuală. Cum reușim să trăim în minciuna? Că despre asta este vorba. Mai concret, povestea este a unei redacții de televiziune, e un trust media care nu mai are audiență, care nu mai are subiecte. Și atunci, în dorința senzaționalului, inventează un subiect, și anume un eveniment din viața unor tineri, nunta, pe care ei caută să o exploateze la maxim. Și din toată povestea asta se întâmplă multe nenorociri, situații comice, încurcături care fac deliciul acestui spectacol. Tot ce se întâmplă sunt niște drame care, luate în serios, dau o comedie spumoasă.
Ce ar trebui noi, jurnaliștii, să învățăm din această poveste, pentru că este un spectacol care se adresează și redacțiilor înnebunite după senzațional!
Păi, despre asta cred că mă gândeam să spun următorul lucru – piesa se termină într-un anumit fel și n-aș vrea să devoalez, dar cred că morala ar fi cam așa: domnule, doar un cataclism reușește să ne zdruncine încât să înțelegem că nu ipocrizia este ceea ce trebuie să ne călăuzească. Doar un cataclism reușește să ne mai trezească, pentru că într-o lume mințită a ceea ce trăim noi, televiziunea, ziare, eu consider că totul este o minciună. Am ajuns să gândesc, paradoxal, că teatrul, care în sine este o minciună, pentru că noi asta facem, aducem niște povești care nu sunt adevărate, livrăm un anumit adevăr dramatic, spunem noi, reușeste să fie mult mai sincer decât ceea ce citim, ceea ce vedem, ceea ce auzim.
Cum putem, totuși, să ne ferim și să facem diferența dintre fictiv și realitate?
Cred că reușim să ne ferim în momentul în care nu dăm verdicte la ceea ce trăim, ceea ce auzim, adică informația trebuie filtrată, cum și dumneavoastră faceți la fel. Atât timp cât filtrăm o informație, o sursă și reușim să nu o livrăm ca un adevăr indubitabil, atunci cred că reușim să ne ferim, reușim să livrăm cât mai puțină minciună.
Redactor: Silvia Pascale / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Silvia Pascale
