Scriitorul Angelo Mitchievici: „Cultura ar trebui să se regăsească în viețile noastre într-un mod cotidian, chiar și sub forma ei consumeristă, dar să existe ceva!”

Publicat de Adina Sîrbu, 15 ianuarie 2024, 14:33

„Cultura este un element viu. Este, în mod cert, rezervată, o parte din ea, specialiștilor, care discută, într-un cerc restrâns, unei elite intelectuale, dar dincolo de specializarea strictă,  faptul de normalitate ar fi ca această cultură să se regăsească în viețile noastre într-un mod cotidian, chiar și sub forma ei consumeristă. Sub forma unui roman polițist, a unui film mai modest, dar SĂ EXISTE CEVA!” Cuvintele îi aparțin criticului literar și scriitorului Angelo Mitchievici, directorul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța.

Într-un interviu acordat Silviei Pascale, scriitorul Angelo Mitchievici a vorbit despre Ziua Culturii Naționale și semnificațiile reale ale acesteia.

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, o zi în care vorbim despre cultură,  deși ar trebui să vorbim despre cultură în fiecare zi și să o lăsăm să facă parte din viața noastră. Ce trebuie să știm despre Mihai Eminescu? Ce trebuie să nu uităm niciodată despre Mihai Eminescu?

Ar trebui spuse două lucruri: ar trebui să nu-l uităm pe Mihai Eminescu! În al doilea rând, sigur că ziua de 15 ianuarie, Zi a Culturii Naționale, acordă un loc central figurii exemplare a lui Mihai Eminescu. Deci, cumva, ceea ce statua în „Istoria literaturii de la origini până în prezent” George Călinescu, anume Mihai Eminescu – poet național, și-a regăsit practic și o componentă, să spunem așa, ceremonială în această sărbătoare, care a devenit într-un fel și sărbătoare a poetului național. Ce ar fi de spus? În primul rând, exact ceea ce ține de observația pe care ați făcut-o în întrebare. A celebra o cultură nu înseamnă ceremonial și nu înseamnă o singură zi pe an, și nu înseamnă un singur scriitor. Ne punem întotdeauna întrebarea „ce reprezintă pentru noi Mihai Eminescu?” Se mai citește, mai este citit Mihai Eminescu?” „Mai este el actual?” Dar toate aceste întrebări, din punctul meu de vedere, subliniază pentru mine o lacună. Aceleași întrebări pot fi puse despre Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, inclusiv Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai reprezentativi scriitori la ora actuală și cel care este, să spunem așa, pașaportul nostru diplomatic, cultural, în ceea ce privește literatura română – la ora actuală, asta este poziția lui oficială. Întrebarea, din punctul meu de vedere, „se mai citește Eminescu?” cade, împreună cu toate celelalte întrebări. „Șe mai citește literatură?” aș pune eu ca numitor comun întrebarea și „ce sărbătorim noi, de fapt, pe 15 ianuarie, când sărbătorim Cultura Națională? Sărbătorim un singur scriitor, sărbătorim toată cultura?”. Pentru că cultura națională nu înseamnă numai literatură, înseamnă artă plastică, înseamnă teatru, înseamnă cinematografie, înseamnă muzica. Și România are figuri reprezentative, deopotrivă istorice și contemporane, în toate aceste domenii ale culturii. De aceea mi se pare întrucâtva reducționist faptul că vorbim numai despre Mihai Eminescu, ca și cum pentru români nu există decât un scriitor. Ar fi minunat dacă măcar acest scriitor ar fi citit în această zi, într-o proporție considerabilă de români. Dar, de fapt, știm foarte bine că nu se petrece acest lucru și că îl îmbrăcăm pe acest scriitor absolut remarcabil în festivismul care ne este propriu, superficial și lipsit, în  esența lui, de orice respect autentic față de valorile culturale.

Puțin mai devreme, am întrebat un băiețel ce înțelege prin cultură și mi-a spus că pentru el cultura este atunci când se întâlnește cu prietenii și lasă puțin deoparte laptop-ul. Cum am putea face ca acest termen prețios, cultură, să fie mai accesibil publicului larg, să-l înțelegem, să-l trăim, să îmbrățișăm cultura la modul cel mai pragmatic?

Folosind mica dumneavoastră anecdotă, aș spune așa: îmbrăcând acel timp petrecut cu prietenii într-o formă care te face părtaș culturii. De exemplu, o întâlnire cu prietenii la muzeu, o întâlnire cu prietenii la un film bun, un film de artă, o întâlnire cu prietenii în care discuți despre o carte, deci toate aceste forme de sociabilitate, pentru că aici este confuzia acelui tânăr, el vorbește despre cultură în termenii sociabilității, o sociabilitate care include de fapt o cultură sau care se desfășoară în jurul unui fapt cultural. Pe vremuri, obișnuiam cu prietenii să mergem la un film, după care comentam, după puterile mințișoarelor noastre, filmul respectiv. Dar mergeam la o înghețată, la o prăjitură, ne plimbam prin parc, discutam și despre fete, dar filmul respectiv era elementul de sociabilitate. La teatru poate funcționa la fel. Este drept, la muzeu este mai greu de presupus că mergi în grup, cu prietenii. Dar mai mulți prieteni care citesc aceeași carte, fie că este Harry Potter, fie că este, eu știu, Copiii căpitanului Grant și discută despre ea, iată cum liantul acesta al sociabilității poate fi un fapt cultural. Și cred că atunci cultura, nu în sensul ei înalt, ci cultura în sensul ei viu, are loc. Cultura este un element viu. Este, în mod cert, rezervată, o parte dintre ea, specialiștilor care discută într-un cerc restrâns, unei elite intelectuale. Dar dincolo de specializarea strictă, faptul de normalitate ar fi cultura să se regăsească în existențele noastre într-un mod cotidian, chiar și sub forma ei consumeristă, sub forma unui roman polițist și a unui film mai modest, dar să existe ceva în afara facebook-ului, în afara jocului pe calculator, în afara lucrurilor care sunt în afară. Nouă ne sunt foarte dragi cititorii noștri, dar nu numai cititorii, toți cei care intră în bibliotecă noi îi considerăm ca parte dintr-o familie mai mare, care este cea a prietenilor cărții, într-un sens general. M-aș bucura ca părinții să-și aducă copiii, indiferent de împrejurare, la bibliotecă, pentru ca acesta nu să stea într-o sală de lectură, ci să stea cu cărțile în brațe, să se uite la un desen animat sau la un film, pur și simplu să stea la noi ca la o gazdă foarte bună, ca la o a doua casă, care este foarte primitoare, trebuie să vă spunem, prin toți angajații acestei instituții. Deci, îi așteptăm pe părinți și pe copii să vină la noi!

Redactor: Silvia Pascale/ Redactor online: Adina Sîrbu