Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: A crescut numărul turiştilor în Munţii Măcinului

muntii macinului foto alina enache

Publicat de Doina Sirbu, 4 ianuarie 2024, 15:17

Numărul vizitatorilor în Parcul Naţional Munţii Măcinului (PNMM) a crescut anul trecut cu peste 60% faţă de cel din anul precedent, pe fondul dării în folosinţă a podului peste Dunăre de la Brăila, iar conducerea Administraţiei PNMM se gândeşte să mărească tarifele de vizitare care nu au mai fost majorate de aproape 15 ani.

Directorul Administraţiei PNMM, Viorel Roşca, a declarat joi pentru AGERPRES că dacă în anul 2022, Munţii Măcinului au fost vizitaţi de circa 11.600 de persoane, anul trecut numărul turiştilor a fost de aproape 19.000.

„Cei mai mulţi vizitatori s-au înregistrat în timpul verii, iar creşterea numărului turiştilor se explică prin darea în folosinţă a podului peste Dunăre de la Brăila”, a precizat directorul Administraţiei PNMM.

Viorel Roşca a adăugat că mulţi vizitatori înregistraţi anul trecut au fost în Munţii Măcinului pentru prima dată, iar la finalul vizitei şi-au exprimat intenţia de a reveni.

„Vizitatorii pleacă întrebându-se ce ar putea vedea în Munţii Măcinului şi coboară bucuroşi că au găsit un spectacol al naturii şi ne asigură că vor reveni în anii următori. Unii spun că au venit doar în trecere spre mare sau Deltă, dar au consens în familie sau în grupul de prieteni şi ne întreabă ce ar mai putea vedea în afară de ceea ce au vizitat în ziua respectivă”, a menţionat directorul Roşca.

Cel mai vizitat traseu este şi primul traseu înfiinţat, care are ca destinaţie Culmea Pricopanului.

„Tarifele sunt foarte mici. La alte arii protejate din ţară sunt tarife de 10 lei până la 20 de lei. Dacă îl dublăm, o să mărim şi numărul de zile pentru care biletul de intrare este valabil, în aşa fel încât omul să nu simtă un disconfort ca şi cum Administraţia ar face din strângerea acestor bani un scop din care asigură servicii de administrare”, a mai spus directorul Administraţiei PNMM.

Viorel Roşca a precizat că în momentul de faţă vizitatorii plătesc un tarif de acces de 6 lei de persoană instituit încă din perioada 2007-2008 şi că intenţionează ca anul acesta, pe lângă cele două automate de eliberat tichete de acces în PNMM din Greci şi Luncaviţa, să mai instaleze unul în oraşul Măcin.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 11:29

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!

Vineri seară, pe DN 38, o șoferiță de 35 de ani a testat limitele fizicii: 176 km/h, informează IPJ Constanța. Oprită de polițiștii de la...

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:31

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța

Nava fluvială de pasageri Viking Kadlin face escală, în acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța. Nava de croazieră aduce,...

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:06

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii

Sâmbăta Mare aduce pentru creștinii ortodocși un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii. Este timpul în care...

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 08:21

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul...

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim