Ascultă Radio România Constanța Live

Incendiu la Ferma Dacilor: Administratorii, propuși pentru arestare preventivă

Incendiu la Ferma Dacilor: Administratorii, propuși pentru arestare preventivă

Publicat de Adina Sîrbu, 3 ianuarie 2024, 17:40

Audierile în dosarul incendiului de la Ferma Dacilor, în urma căruia 8 oameni au murit, continuă. Patronul de facto al Complexului şi administratorii din acte au fost reţinuti pentru 24 de ore, iar astăzi judecătorii decid dacă dispun arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cornel Dinicu a ieșit, aseară, în cătușe de la audieri, în timp ce primarul și fostul edil de la Gura Vadului, care nu au verificat dacă pensiunea avea autorizație de funcționare, dar și un angajat de la Direcția de Urbanism, au fost lăsați în libertate.

Oficial, cauza incendiului ar fi suprasolicitarea instalației electrice, iar anchetatorii au extins urmărirea penală in rem cu privire la fapte de fals şi abuz în serviciu.

De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de cele trei persoane, un administrator statutar și doi administratori în fapt ai societății comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Potrivit procurorilor, în perioada 2016 – 26.12.2023, cele trei persoane au desfășurat în mod convergent și sistematic demersuri în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea activității de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată, desfășurate la sediul social din satul Tohani, județul Prahova.

Astfel, construcția corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie și spații de cazare la parter și mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obținerea avizelor și autorizației de construire. Totodată, demersurile și măsurile dispuse pentru intrarea în legalitate au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ale legii privind calitatea în construcții. În plus, unitatea turistică a funcționat cu încălcarea prevederilor privind apărarea împotriva incendiilor, fără obținerea avizelor și a autorizațiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru funcționarea corespunzătoare, și fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu.

Sursa probabilă a incendiului a fost, potrivit anchetatorilor, efectul termic al curentului electric, în condițiile în care societatea comercială era racordată la rețeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator non casnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea pompă de apă având o putere de 8.00 Kw, insuficientă pentru susținerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni.

Anchetatorii mai arată că materialul probator administrat până în prezent nu a relevat indicii care să confirme ipoteza unei incendieri provocată ca urmare a unei acțiuni umane intenționate

În comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova se arată că:

  • imobilul a fost construit fără autorizație de construcție;
  • mansarda a fost realizată din material lemnos, ușor inflamabil, neprevăzută cu căi de evacuare optime, construcția fiind încadrată în gradul V (cinci) de rezistență la foc (cel mai defavorabil grad);
  • imobilul a fost întabulat cu încălcarea prevederilor legale, în baza unui certificat de constatare a edificării construcției emis fără verificarea îndeplinirii tuturor cerințelor fundamentale;
  • imobilul a fost edificat fără solicitarea/obținerea vreunui aviz/autorizație de la ISU Prahova;
  • imobilul a fost dotat cu o centrală de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu nefuncțională la momentul producerii incendiului, montată în baza unui proiect neavizat, precum și
  • cu o instalație electrică certificată, subdimensionată (putere de 8 kw) în raport de nevoile reale ale unui astfel de consumator.

Surse: AGEPRES, TVR/ Foto: ISU Prahova/ Redactor: Adina Sîrbu

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 11:29

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!

Vineri seară, pe DN 38, o șoferiță de 35 de ani a testat limitele fizicii: 176 km/h, informează IPJ Constanța. Oprită de polițiștii de la...

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:31

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța

Nava fluvială de pasageri Viking Kadlin face escală, în acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța. Nava de croazieră aduce,...

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:06

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii

Sâmbăta Mare aduce pentru creștinii ortodocși un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii. Este timpul în care...

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 08:21

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul...

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim