Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Bilanțul politiștilor, pompierilor și jandarmilor, la finalul minivacanței de Anul Nou

CONSTANȚA: Bilanțul politiștilor, pompierilor și jandarmilor, la finalul minivacanței de Anul Nou

Publicat de Adina Sîrbu, 3 ianuarie 2024, 15:05

În perioada 29 decembrie 2023 – 2 ianuarie a.c., peste 300 de polițiști, din cadrul structurilor de ordine publică, Rutieră, Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, folosind în medie 120 de autospeciale, au acționat zilnic în județul Constanța, pentru menținerea climatului de siguranță publică.

De asemenea, polițiștii au acționat pentru siguranța și fluența traficului rutier, efectivele fiind suplimentate, cu precădere în locurile aglomerate, în zonele turistice și de agrement – a anunțat agent șef adjunct de poliție Olimpia Ceară, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța:

În perioada de referință, polițiștii au intervenit la aproximativ 500 de evenimente, în sprijinul celor care au avut nevoie de noi, aproximativ 470  dintre acestea fiind semnalate prin S.N.U.A.U. 112. Totodată, au desfășurat aproximativ 300 de acțiuni, în principal pentru menținerea ordinii și liniștii publice, dar și de prevenire a comiterii de infracțiuni în mediul urban și rural. În perioada de referință a.c., au fost aplicate 527 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 277.000 de lei. Pentru siguranța traficului rutier, au fost reținute în vederea suspendării 61 de premise de conducere, dintre care 17 pentru depășirea limitei legale de viteză, 17 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar restul pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere. De asemenea, au fost retrase 33 de certificate de înmatriculare. Totodată, au fost depistate în flagrant 24 de persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni. De asemenea, au fost efectuate 2 percheziții și au fost dispuse 4 măsuri preventive, de reținere pentru 24 de ore, respective arestare preventivă pentru 30 de zile.

În perioada 30 decembrie 2023 – 3 ianuarie 2024, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 351 misiuni, cele mai multe dintre ele – 300, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale – a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU, lt. Anamaria Stoica:

Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 10 incendii în urma cărora s-au înregistrat doar pagube materiale. În perioada menționată, pompierii militari au intervenit și în cazul a 11 accidente rutiere soldate cu 28 victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulanță, 20 dintre ele fiind ulterior transportate la spital. De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în alte 30 situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD, ori salvare animale captive în medii ostile vieții. În perioada menționată, colegii din cadrul Inspecției de Prevenire au executat 13 controale inopinate la agenții economici și au fost constatate 76 de deficiențe, fiind aplicate 62 avertismente și 14 amenzi în cuantum de 428.000 lei. În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

În perioada minivacanței de Anul Nou, peste 340 de jandarmi constănțeni au fost la datorie și și-au intensificat activitățile de verificare a comercianților de materiale pirotehnice.

Maior Cosmin Neagu, purtătorul de cuvânt al IJJ Constanța:

Au fost identificați pe raza județului Constanța 10 comercianți care vindeau materiale pirotehnice fără să respecte prevederile legale, fiind constatate 10 infracțiuni aferente legii 126/1995 (lege care prevede că „ORICE OPERAŢIUNE” cu articole pirotehnice efectuată fără drept constituie infracțiune”). Au fost identificate, astfel, în total, peste 10.000 de articole pirotehnice, în greutate totală de peste 100 de kilograme, care nu erau comercializate conform prevederilor legale. Jandarmii au ridicat materialele pirotehnice și au întocmit acte de sesizare pentru toate faptele constatate, urmând ca cercetările să fie continuate de către organele de poliție, abilitate de lege în acest sens.

Redactor: Adina Sîrbu

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 11:29

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!

Vineri seară, pe DN 38, o șoferiță de 35 de ani a testat limitele fizicii: 176 km/h, informează IPJ Constanța. Oprită de polițiștii de la...

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:31

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța

Nava fluvială de pasageri Viking Kadlin face escală, în acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța. Nava de croazieră aduce,...

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:06

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii

Sâmbăta Mare aduce pentru creștinii ortodocși un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii. Este timpul în care...

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 08:21

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul...

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim