Pe 20 decembrie, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud a efectuat controlul fizic asupra a două containere încărcate cu bunuri, sosite din China, având ca destinatar o societate comercială din Republica Moldova.
În urma verificărilor amănunțite s-a constatat că în interiorul acestora se aflau aproximativ 4.160 roboți de jucărie, 1656 mașinuțe, 1696 păpuși și 1944 seturi de jucării, care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.
Bunurile, cu o valoare de aproximativ 1.000.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.
Redactor online: Doina Sîrbu / Sursă, Foto: Garda de Coastă
Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...