Ascultă Radio România Constanța Live

Bărbat din NEGRU VODĂ reținut pentru omor, după ce și-a înjunghiat sora

Bărbat din NEGRU VODĂ reținut pentru omor, după ce și-a înjunghiat sora

Publicat de Adina Sîrbu, 23 noiembrie 2023, 15:11

Prin ordonanţa din data de 22 noiembrie 2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C.G., acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în dimineaţa zilei de 15 noiembrie 2023, în jurul orei 06.00, în curtea locuinţei din oraşul Negru Vodă, când aceasta încerca să îl împiedice să se sinucidă, inculpatul i-a aplicat surorii sale, C.P., mai multe lovituri cu un cuţit în zona abdominală şi cervicală, astfel că i-a provocat leziuni grave, ce au condus la deces, survenit la data de 20 noiembrie 2023 în spital, prin hemoragie meningo-cerebrală masivă. În acelaşi context, inculpatul a încercat să se sinucidă, aplicându-şi singur lovituri cu cuţitul în zona abdominală, astfel că a fost necesară internarea sa în spital şi acordarea de îngrijiri medicale de urgenţă.

Astăzi, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil – se mai arată în comunicatul Parchetului.

Foto: unsplash.com

pasaj Tomis - Aurel Vlaicu
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:57

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali

Consilierii locali constănțeni s-au întrunit astăzi, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur proiect care vizează...

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali
Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:41

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice...

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:10

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, documentația pentru licitația publică privind închirierea a 13 cabinete medicale din...

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:32

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, pachetul fiscal pentru 2026. Acesta include taxele de urbanism, taxele speciale și tarifele...

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:19

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și mercenarul Horațiu Potra s-au întâlnit luni pentru prima dată în sala de...

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:03

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanta aduce la cunoștința publicului locațiile unde se poate efectua...

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 15:56

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei

Delimitarea benzii unice pentru autobuze, pe bulevardele din municipiul Constanța,  restrânge numărul locurilor de parcare neamenajate. În...

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 15:31

DIALOGURI LA ZI | Ateș Casimceali, fondatorul Asociației ”Viitorul orașului tău”, invitat în emisiunea de astăzi

În ultimii 10-15 ani, o clasă civilă bine coagulată își face tot mai distinct simțită prezența în societatea românească. Organizați în...

DIALOGURI LA ZI | Ateș Casimceali, fondatorul Asociației ”Viitorul orașului tău”, invitat în emisiunea de astăzi