Ascultă Radio România Constanța Live

Termenul pentru solicitarea tichetelor educaționale a fost prelungit

Termenul pentru solicitarea tichetelor educaționale a fost prelungit

Publicat de Adina Sîrbu, 21 octombrie 2023, 14:31

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat, ieri, că a fost prelungit termenul pentru depunerea cererilor pentru tichete educaţionale în valoare de 500 de lei.

Astfel, cererile pentru tichete în vederea achiziţionării de materiale şcolare pot fi depuse până pe 26 noiembrie, a spus Mihai Constantin, la Palatul Victoria:

S-a aprobat prelungirea perioadei de depunere a cererilor pentru tichete educaţionale până în 26 noiembrie 2023, astfel încât să existe timpul necesar pentru ca toţi părinţii să poată depune cererile de sprijin care au la bază ordonanţa 83 din 2023, adoptată recent de Guvern. Este vorba, concret, despre acea primă de 500 de lei per copil pentru achiziţii de rechizite sau alte materiale care vor ajuta copiii să îşi continue în condiţii cât mai bune procesul educaţional.

Pe 12 octombrie, Guvernul a aprobat un program pentru următorii patru ani prin care 410.000 de copii, şcolari şi preşcolari vor primi anual un tichet educaţional în valoare de 500 de lei, fondurile fiind asigurate de la nivel european.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a precizat că tichetele educaţionale sunt destinate procurării de materiale şcolare şi îmbrăcăminte:

Pentru preşcolari, condiţia este ca venitul mediu pe membru de familie să fie 633 de lei, iar pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial 50% din salariul minim brut.

Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: pexels.com

TULCEA: Consiliul Local Municipal se reunește pe 27 octombrie. Transportul public și pregătirile pentru iarnă, pe ordinea de zi
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 11:40

TULCEA: Consiliul Local Municipal se reunește pe 27 octombrie. Transportul public și pregătirile pentru iarnă, pe ordinea de zi

Consiliul Local al Municipiului Tulcea este convocat marți, 27 octombrie 2026, de la ora 14.30, la sediul Primăriei. Ședința este publică, iar...

TULCEA: Consiliul Local Municipal se reunește pe 27 octombrie. Transportul public și pregătirile pentru iarnă, pe ordinea de zi
Proiectul primului centru de tratare a adicțiilor din județul Constanța, de la Băneasa, supus votului consilierilor județeni
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 11:31

Proiectul primului centru de tratare a adicțiilor din județul Constanța, de la Băneasa, supus votului consilierilor județeni

Încă un pas pentru înființarea primului centru de tratare a adicțiilor în județul Constanța: pe masa aleșilor județeni se află un proiect...

Proiectul primului centru de tratare a adicțiilor din județul Constanța, de la Băneasa, supus votului consilierilor județeni
Nicușor Dan a felicitat poporul sârb şi Mişcarea studenţească pentru alegerile „istorice”
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 10:59

Nicușor Dan a felicitat poporul sârb şi Mişcarea studenţească pentru alegerile „istorice”

Preşedintele Nicuşor Dan a felicitat, luni, poporul sârb şi Mişcarea studenţească pentru alegerile „istorice” de duminică, la care s-a...

Nicușor Dan a felicitat poporul sârb şi Mişcarea studenţească pentru alegerile „istorice”
pacanele, jocuri de noroc - foto - unsplash
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 10:33

TULCEA: 250.000 de euro din autorizarea jocurilor de noroc, în bugetul municipiului

Primăria municipiului Tulcea estimează încasări la bugetul local de circa 250.000 de euro în urma acordării autorizaţiei locale de...

TULCEA: 250.000 de euro din autorizarea jocurilor de noroc, în bugetul municipiului
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 10:24

COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ în Dobrogea

Meteorologii au emis, luni, o informare de precipitaţii mixte şi strat de zăpadă la altitudini mari, ploi moderate cantitativ şi intensificări...

COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ în Dobrogea
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 10:14

AUDIO | Proiect experimental inedit la INCDM Constanța: Anghila europeană, crescută în captivitate pentru restaurantele de la malul mării

Cercetătorii de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” din Constanța derulează, înceepând din luna iunie,...

AUDIO | Proiect experimental inedit la INCDM Constanța: Anghila europeană, crescută în captivitate pentru restaurantele de la malul mării
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 09:14

TULCEA: Cotele scăzute ale Dunării îngreunează navigația pe cele trei brațe ale fluviului

Navigaţia fluvială se desfăşoară cu dificultate pe cele trei braţe ale Dunării, din cauza cotelor mici ale fluviului, susține unul dintre...

TULCEA: Cotele scăzute ale Dunării îngreunează navigația pe cele trei brațe ale fluviului
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 08:57

Tribunalul Bucureşti dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu

Călin Georgescu va fi dus luni la Tribunalul Bucureşti, unde se va dezbate cererea DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a măsurii arestului...

Tribunalul Bucureşti dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu